21 decembrie, ora 11.00. Doi paznici în uniforme dichisite s-au aşezat în faţa sălii de plen, şi privesc cu seriozitate un punct fix aflat în faţa lor, pe modelul gărzilor britanice, greu de urnit.

Un cordon galben desparte presa de politicieni şi descurajează, făţiş, conferinţele de presă ţinute pe holuri. Cu mai bine de o oră înainte de sosirea celui care avea să devină preşedinte, pretutindeni se aude o singură întrebare: „Începe Iohannis mandatul la fix?“. Jurnaliştii aflaţi de partea neinteresantă a cordonului galben se străduiesc să prindă loc, să obţină un cadru, o fotografie cu telefonul, câteva figuri cunoscute.

 Politicieni, magistraţi, capete încoronate, ambasadori îşi fac apariţia, rând pe rând, în faţa camerelor de luat vederi. Un zumzet răsună printre jurnalişti, în clipa în care îşi face apariţia Patriarhul Daniel. „Îţi dai seama ce se întâmpla dacă Iohannis nu accepta binecuvântarea?“, întreabă cineva. Într-adevăr, deputatul Remus Cernea s-a numărat printre aceia care i-au cerut preşedintelui să refuze binecuvântarea Patriarhului, însă demersul a rămas fără rezultat. Unii au insinuat că Iohannis ar putea refuza chiar să depună jurământul cu mâna pe Biblie, iar deputatul UNPR Eugen Nicolicea a sugerat, într-o declaraţie, că doar Constituţia ar fi suficientă ori o Biblie specială. Nu a fost cazul, însă, după cum avea să se vadă. Acum, că preşedintele este luteran, am aflat că Biblia e aceeaşi pentru toţi şi Dumnezeu are aceeaşi valoare în orice confesiune creştină.

Între timp, la Parlament, până ce Iohannis să sosească, apare şi premierul Victor Ponta, însoţit de Liviu Dragnea şi de Gabriel Oprea, după o miniconferinţă care tocmai ce avusese loc în biroul preşedintelui Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea. Se îndreaptă cu toţii spre sala de plen,  ba chiar se aude vocea lui Zgonea,  care face ordine între aleşi, instalat rapid la pupitru.

Iohannis încă nu se vede nicăieri.  

“Băi, asta e culmea!”, spune cineva. “Chiar vine la fix?”, se întreabă jurnaliştii. E ceva nemaipomenit, în special în Parlament, să fii în aşa hal de punctual. Unii sunt de-a dreptul şocaţi, alţii parcă întrevăd o regie bine pusă la punct pentru întreţinerea mitului nemţesc.

Ca un făcut, la 11.59, zeci de perechi de ochi sunt aţintite către uşa liftului din care trebuie să apară Klaus Iohannis şi, într-adevăr, în câteva secunde, preşedintele îşi face apariţia. Intră în plen rapid, hotărât, exact la ora prevăzută în program, urmărit de o ploaie de bliţuri. Jurnaliştii aplaudă, în gând sau cu voce tare, punctualitatea.

După runda prelungită de aplauze, parlamentarii se străduiesc să pară ceva mai atenţi decât la şedinţele de plen obişnuite sau măcar să rămână în plen. Unii, se vede, s-au îmbrăcat ca de ocazie şi au venit croiţi să epateze. Iohannis, modest, de parcă nu ar fi fost şi preşedintele lor, a avut totuşi o pretenţie.  A refuzat să i se aducă jilţul folosit de Traian Băsescu în trecut, construit pentru Elena Ceauşescu, şi a cerut un scaun îmbrăcat în catifea vişinie. Chiar şi aşa, aşezat pe scaunul de dimensiuni mai reduse, preşedintele domină încăperea.

 Discursul lui, acultat de mare parte dintre cei prezenţi, nu îi impresionează chiar pe toţi. Unii, mai preocupaţi de propriile persoane, ţin să îşi facă un selfie în şedinţa solemnă, alţii butonează telefonul. Fostul preşedinte Ion Iliescu pare că doarme, exact în momentul în care Iohannis îşi începe, răspicat, discursul. Pare sau doarme? Cert este că Iliescu rămâne cu ochii închişi o vreme.

Victor Ponta şi Liviu Dragnea schimbă câteva replici, în timpul şedinţei. În fruntea Guvernului, Ponta pare pedepsit. Priveşte ecranul telefonului sau se uită în sală. E aceeaşi mulţime care l-a aplaudat şi pe el, de atâtea ori. Imaginea Parlamentului strivit de plăcerea de a adula  trebuie să fie greu de suportat.

O mină tristă are şi Victor Ciorbea, Avocatul Poporului, cunoscut în special pentru procesele de conştiinţă, pentru că de altele nu poate fi vorba.  Daniel Constantin priveşte în jur, îmbujorat, ca întotdeauna, mirat, de parcă s-ar afla pentru prima dată în plen.

Finalul discursului produce aplauze, chiar şi în taberele adverse, lucru complet neobişnuit pentru Putere şi Opoziţie care se aplaudă şi se înjură, evident după cum le dictează partidul. E clar, partidele au dictat la unison de această dată.

Ponta se ridică, totuşi, primul să plece, întinde mâna preşedintelui şi părăseşte clădirea Parlamentului, fără să dea explicaţii. Un acces de modestie, probabil, îl îndeamnă să îi lase lui Iohannis lumina reflectoarelor. Sau o criză de fiere.

Nu cu mult mai târziu, Iohannis găzduieşte prima sa recepţie, alături de Carmen Iohannis, devenită Prima Doamnă a ţării. Rochia ei înflorată, cu mânecă surtă, încurcă stiliştii. Pe lista de consilieri ai preşedintelui nu se regăseşte, însă, vreun consilier de imagine.  “Ghinion!”, parcă mai degrabă pentru stilişti, ca să cităm o vorbă devenită celebră în campanie.

Traian Băsescu nu se lasă mai prejos: participă şi el la o întâlnire, alături de soţia sa, Maria, Elena Udrea şi Ruxandra Dragomir. Preşedintele a părăsit Palatul şi a lăsat în urmă sentimente amestecate. Unii l-au aclamat, la porţile Palatului, alţii au venit să îi arunce o vorbă grea în obraz. Ore bune mai târziu, urcat pe un scaun, Băsescu a închinat un pahar cu oamenii lui, în ultima sa zi de mandat. Nu a părăsit Palatul la miezul nopţii, cum spunea cu îndârjire în campanie, ci la orele prânzului.

Porţile Palatului s-au închis în spatele lui, dar numai ca să se deschidă, mai târziu, pentru a-i primi pe oamenii noului preşedinte. Printre invitaţii la recepţia găzduită de Iohannis, Simona Halep, Victor Rebengiuc, Andrei Pleşu, dar şi viitorii consilieri, inclusiv Dan Mihalache. Au vorbit Andrei Pleşu şi Mihalache despre scrisoarea semnată de cel dintâi, adresată preşedintelui Iohannis, prin care i se cerea să refuze numirea liberalului în fruntea cancelariei prezidenţiale?  Nu am aflat. I-a convins Mihalache pe intelectuali? Nu se ştie, dar are tot timpul de acum înainte, de vreme ce a obţinut postul.

A fost o zi lungă pentru România, ziua în care doi preşedinţi au făcut rocada. Cel care era în Opoziţie a preluat Puterea, iar cel care avea Puterea a trecut în Opoziţie.

 Luminile s-au stins aseară la Cotroceni, s-au stins mai devreme la Parlament, s-au stins în cele din urmă şi în redacţii. A fost noaptea cea mai lungă din an, am aflat la ştiri, după ce soarele s-a lăsat aşteptat în zorii lui 22 decembrie.

Probabil, a fost  cea mai lungă noapte şi pentru cei trei prezidenţiabili pe care România i-a scos în faţă în 2014: Klaus Iohannis, Victor Ponta şi chiar Traian Băsescu. Trei politicieni care, orice am spune, au primit votul cetăţenilor, de-a lungul timpului, şi au ajuns, iată, să ne reprezinte.

Nu ştim cât le-a fost somnul de lin celor trei, dar ştim că, de această dată, poporul nu mai ascultă îndemnurile la un somn liniştit. Stă de veghe, oricât ar fi noaptea de lungă.