Valeriu Nicolae critică dur USR-PLUS: Barna minte cu o lejeritate de viitor vicepremier PNL. Cioloş confundă funcţia de comisar cu cea de şef de partid. Sunt mai calificaţi pentru poziţii de gropari

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Valeriu Nicolae FOTO Dorin Constanda
Valeriu Nicolae FOTO Dorin Constanda

Fostul secretar de stat şi membru PLUS Valeriu Nicolae i-a criticat dur joi pe liderii USR-PLUS precum şi pe Nicuşor Dan. sugerând că aceştia şi-au uitat promisiunea de a reforma politica românească. „Cei trei lideri sunt deocamdată mai calificaţi pentru poziţii de gropari decât de şefi de partid”, a subliniat Valeriu Nicolae pe Facebook.

Valeriu Nicolae îl acuză pe liderul USR Dan Barna că „minte cu o lejeritate demnă deă viitor vice-premier PNL”. Nici Dacian Cioloş nu a scăpat de criticile acestuia.

„Pe bune, care este rolul Alianţei? Barna îi spune Anei Ciceală că va primi funcţia promisă lui Vlad Voiculescu. Mai clar Barna îşi minte partenerul de Alianţă, PLUS, cu o lejeritate demnă de un viitor vice-premier PNL-ist. Dacian confundă funcţia de Comisar European în care trebuie să împaci interesele a 27 de ţări cu funcţia de şef de partid. Partid care are un potenţial foarte bun dar pe care cu abordarea asta de diplomat de ţară bananieră l-a dus sub pragul intrării în Parlament. Dragoş Tudorache numărul 2 în PLUS îşi consolidează cariera în Brussels cu gândul, probabil, unei migraţii româneşti masive spre Belgia că altfel nu are nici o logică”, a afirmat Valeriu Nicolae pe Facebook.

Acesta din urmă e de părere că cei trei lideri în loc să reformeze politica românească au făcut „PNL-ul mai digerabil”. De asemenea, Valeriu Nicolae nu îi mai vede potriviţi în poziţia de lideri de partid.

„Partea Nicuşoristă a USR-ului sare în sus megairitată de mârlănia cu Ana Ciceală şi e lovită de o amnezie super ipocrită uitând că Nicuşor Dan a făcut o negociere aproape identică cu PNL-ul pentru a-l scoate pe Vlad Voiculescu din cursă. Sunt sigur că şi Nicuşor şi Barna sunt foarte bine intenţionaţi şi sunt convinşi că fac ceea ce fac pentru binele partidului, neamului şi al universului. Dacă rolul Alianţei e să facă PNL-ul digerabil atunci super, toţi liderii menţionaţi şi-au atins scopul. Dacă însă rolul USRPLUS este să reformeze politica românească atunci cei trei lideri sunt deocamdată mai calificaţi pentru poziţii de gropari decât de şefi de partid. Şi vina nu este numai a lor căci fără foarte mulţi oameni din PLUS şi USR chestia asta nu ar fi fost posibilă”, a conchis Valeriu Nicoale.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite