Teoretic, există capacitatea tehnologică actuală pentru o societate perfect democratică. Mă refer aici la un sistem de vot electronic care nu este nici SF, nici în afara posibilităţii pentru o economie ca a noastră. Orice device, orice telefon sau computer poate avea cel puţin două nivele de securitate care să asigure că persoana care votează este, într-adevăr, îndreptăţită s-o facă. Eroarea sau frauda ar fi foarte apropiată de zero procente cu o tehnologie precum blockchain sau chiar şi cu o bază de date normală, dar ferită de acces străin.

Şi imaginaţi-vă că o sumă întreagă de subiecte ar putea fi alese zilnic. Vii acasă, ai o aplicaţie, să-i spunem Instademo, iar când o deschizi vezi principalele subiecte ale zilei, demne de marcat / votat. Te loghezi cu o parolă şi recunoaştere facială şi/sau un token special şi/sau amprentă. „Sunteţi de acord subiectul X?“, „Dar cu Y?“. Şi ai de ales între subiecte locale, regionale sau naţionale, câte sunt în acea zi.

Ar fi un foarte interesant experiment social numai din prisma interesului pe care-l afişăm nivelului de politică.

Practic, vorbim despre democraţie directă cu Instademo, cât timp asigură votul corect şi secretul său, iar tehnologia este mai puţin probabil să trădeze, în ultima măsură. Variate cărţi de SF, printre care aduc aminte despre Malka Older în Infomocracy şi Alistair Reynolds în Prefectul, pretind nevoia unei autorităţi tutelare umane globale, fie care să ţină sistemul în funcţiune din punct de vedere tehnic, fie chiar să acţioneze ca „poliţie politică“ împotriva încercărilor de fraudare a alegerilor.

Acum, noi vorbim strict de ce este posibil acum, la nivel naţional, deci nu se pune problema de vreo poliţie, ci de o agenţie independentă care să controleze codul, ea însăşi reprezentativă, eventual. Nu se cere un SF pentru a înţelege că o serie de audit-uri externe şi interne ar asigura măcar o doză de obiectivitate a codului sursă - dar se poate face chiar mai mult de atât...

IT-iştii noştri, mândria ţării, ar putea deveni regi şi regine. Şi să spui că nu e posibil votul electronic este să negi existenţa sa în Parlament, chiar în prezent.

Avem tehnologia necesară să includem şi o inteligenţă artificială căreia, odată ce-i hrănim o sumă mărişoară de date, dar nu cine ştie ce efort fantastic de programare, să ia date macroeconomice, sociale şi politice şi să le compare cu votul indivizilor şi grupurilor, într-un mod perfect anonim pentru terţi. Practic, dacă în comuna Odăi, un grup de doi oameni au votat consistent pe mai multe subiecte, educat şi obiectiv şi inteligenţa artificială (AI-ul, pe romgleză) observă acest lucru, atunci acei oameni ar putea avea o pondere uşor mai mare, individual, decât restul comunei care a ales, la fiecare scrutin, mai puţin corect pentru sat, judeţ sau ţară. Eventualul negativ din această ultimă idee este că s-ar crea specializări politice, eventual s-ar eficientiza actul politic reprezentativ (adică toţi politicienii buni s-ar duce la un singur partid) - dar asta presupunând strict faptul că ar mai exista partide politice.

Fiind vorba de democraţie directă, am vedea cum politicienii se transformă în lobby-işti. N-ar fi o schimbare dramatică, până la urmă. Dar sistemul ar trebui să fie asigurat pentru interese politice, care ar exista inclusiv în această variantă idealizată de votare directă. Mult mai important, controlul informaţiei ar fi critic, pentru că dacă tu ai primi informaţiile greşite legate de un subiect pe care votezi, automat ai rămâne fără acel vot superior (diluat-cenzitar, să-i spunem, fără să pretindem că ar fi mai bun). În acelaşi timp, buna informare, indiferent de sistem şi căutarea de informaţii ar trebui recompensată - fapt ce nu este acum, la nivel sistemic.

În contextul actual, cu ştiri false, tabloid şi o mulţime de probleme cu informarea în masă, inclusiv cu accesul la informaţii, mă tem că un sistem ca cel de mai sus ar fi, de fapt, rapid folosit tot de interese populiste şi de vot profund emoţional. Faptul că votezi în masă pe un anumit subiect nu-ţi dă altceva decât mulţumirea identitară la majoritate - în sine un fapt relativ rar în democraţiile ultimilor ani. Dar în mod cert se poate argumenta faptul că o democraţie poate funcţiona şi cu o minoritate de votanţi (aproximativ 40% din corpul electoral şi egal răspândită sau reprezentată) mult mai bine informaţi.

Există chiar şi studii pe tema celor mai eficiente sisteme democratice, pentru că atunci când 80% din electorat votează ceva, şansele sunt ca o mare parte din el să fie emotiv sau cel puţin dezinformat.

De fapt, aici e durerea cea mare, faptul că indiferent de sistem, informarea noastră este cea mai importantă, când vine vorba de orice fel de vot. Suntem prost sau nu destul informaţi, nu avem timp să strângem date din mai multe surse şi mai cădem pradă şi tuturor intereselor care sunt capabile să pună cele mai tabloide sau false ştiri pe piaţă. Constant, observ cum orice fel de ştire senzaţională este rostogolită pe Facebook şi întăreşte preconcepţii nedemne de generaţii care ar fi crescut şi primit educaţie în vremea lui Ceauşescu, „când se făcea carte.“ Mai vezi doi, trei tineri hipsteri încercând să explice inversul, dar în genere vorbind nici AI-ul cel mai inteligent de pe lume n-ar putea să mai schimbe nişte preconcepţii (de multe ori absolut cretine, ca să nu zic rasiste sau contrafactuale, de tipul Pâmântul plat, mişcarea anti-vaccinare şi multe altele). Realitatea este că nu putem continua la infinit să alegem prost informaţi, ca apoi să ne înjurăm alegerile făcute sau chiar majoritatea care i-a ales. De cele mai multe ori, în România ultimilor ani, nu sistemul de vot a fost de vină, ci faptul că nu am vorbit cu cei de peste drum despre el. Iar Facebook-ul n-a ajutat cu nimic, ba chiar a polarizat mai tare situaţia.

Indiferent de ce scenariu alegem în privinţa alegerilor, informarea noastră şi a celor din jur este principala obligaţie civică.