Senator UDMR: Cât de jalnic trebuie să fii încât să ceri demisia ministrului când acesta vrea să elaboreze o legislaţie care să salveze vieţi

Senator UDMR: Cât de jalnic trebuie să fii încât să ceri demisia ministrului când acesta vrea să elaboreze o legislaţie care să salveze vieţi

Tanczos Barna la Covasna FOTO Tanczos Barna / Facebook

Senatorul Fejér László Ödön atrage atenţia că situaţia privind atacurile urşilor este scăpată de sub control şi că unii agenţi decredibilizează acţiunile celor care încearcă să vină cu soluţii. El subliniază că singura idee a acestora sunt gardurile electrice, însă una dintre victime a fost atacată chiar în timp ce îşi recondiţiona gardul electric.

Ştiri pe aceeaşi temă

Senatorul a mai subliniat că faptul că Ministerul Mediului lucrează la un proiect de lege ce prevede ca autorităţile locale să poată interveni într-un interval de 24 de ore şi îi condamnă pe cei care critică demersul şi cer demisia ministrului Tanczos Barna. 

Este tot mai îngrijorătoare situaţia din aceste judeţe, oamenii trăiesc cu frică şi nu ies din casă. Este de salutat faptul că Ministerul Mediului lucrează la un proiect de lege, care ar da posibilitatea autorităţilor locale ca într-un interval de 24 de ore să intervină prin sedare sau împuşcare, în funcţie de situaţia de la faţa locului. Doar autorităţile locale pot decide cât de gravă este situaţia. Cât de jalnic trebuie să fii încât să ceri demisia ministrului când acesta vrea să elaboreze o legislaţie care să salveze vieţi”- a subliniat senatorul Fejér László Ödön.

Senatorul este de părere că o parte dintre activişti nu înţeleg de fapt ce înseamnă „a fi activit în România”. 

”Situaţia este scăpată de sub control, vieţile oamenilor sunt în pericol din cauza atacurilor urşilor în judeţele Harghita şi Covasna şi nu numai, iar, în momentul de faţă, unii ecologişti de tastatură nu fac nimic constructiv, doar decredibilizează orice acţiune a membrilor acelor organizaţii de mediu care într-adevăr se concentrează asupra găsirii unor soluţii necesare.  În urma gesturilor şi iniţiativelor acestor aşa-zişi ecologişti este evident faptul că ei nu înţeleg sensul sintagmei “a fi activist în România”; pentru ei se pare că aceasta înseamnă doar să devii inamicul semenilor tăi  în lupta cu urşii”, a declarat vice-liderul  grupului UDMR din Senat, după ce un bărbat a fost raniot grav, fiind atacat de urs în localitatea Zagon din judeţul Covasna. Alţi doi bărbaţi au fost atacaţi de urşi în judeţul Harghita. Prima victimă a fost înregistrată în 18 iunie, iar a doua în 20 iunie. 

El mai spune că ”Agent Green susţine cu tărie că gospodăriile nu sunt bine protejate cu garduri de fire electrice, dar se pare ca încă nu au aflat despre atacul de ieri când un bărbat a fost atacat de un urs chiar în timp ce îşi recondiţiona gardul electric”. 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările