Un astfel de episod se petrece acum. E halucinant şi ar fi tragic dacă, de fapt, nu ar fi ceva perfect românesc, balcanic, peninsular şi mirosind a străfunduri de Fanar.

Sper din tot sufletul că aşa-l va înţelege toată lumea, cu mila acordată noilor veniţi pe scenele politice, apariţii meteorice în care sigur că reuşesc să spargă ceva pahare în sala de bal dar regulile de securitate ale clubului sunt prea severe şi prea vechi încât să nu se ştie cu siguranţă că operaţiunea de ejectare se va face rapid, executată cu mişcări precise de domni îmbrăcaţi în haine de seară infinit mai elegante decât ale zurbagiului şi, evident, „de firmă“, nu achiziţionate de la „Europa“ chinezească cu mărfuri de mâna a treia direcţionate către România.

Cu asta, în principiu, scandalul este terminat şi se mai adaugă un nume la lista foarte lungă a personajelor declarate non grata şi despre care, dacă se va mai vorbi vreodată, va fi în şoaptă, cu multă ruşine şi fereală, pentru a se reaminti lecţia vreunui neavenit oarecare.

Da, aşa e, scandalul este terminat dar, pentru personajul (sau compania, sau ţara) la originea evenimentelor, povestea neagră de-abia începe. Pentru a nu face teorie inutilă, iată scandalul incredibil, uriaş, fără precedent în relaţiile internaţionale ale României, declanşat în câteva mari cancelarii politice ale lumii după ce, la Bucureşti, ieşind triumfător şi radiind de fericire de la o întâlnirea cu Liviu Dragnea, Excelenţa sa ambasadorul palestinian în România declara că decizia şefului PSD este că România nu-şi va mai muta ambasada la Ierusalim, aşa cum de altfel anunţase chiar el în urmă cu puţin timp şi, la Washington, punându-şi în joc prestigiul de prim-ministru, zisese şi doamna Viorica Vasilica Dăncilă.

Halucinant episod. Din următoarele motive, fiecare dintre ele foarte grav şi reprezentând încălcări ale protocoalelor diplomatice consolidate, ale regulilor statului de drept, ale reglementărilor de funcţionare a sistemelor de securitate şi luare a deciziilor de importanţă naţională, a ierarhiei puterilor şi a separării puterilor în stat.

1. În nicio ţară democratică normală din lume, în orice caz nu din UE şi NATO, nu se poate permite ca preşedintele Camerei Deputaţilor să iasă să anunţe, unilateral, o decizie de politică externă, fără ca ea să fi fost confirmată de filtrul Ministerului de Externe şi confirmată prin decizia preşedintelui României. Sigur, era doar semnalul că orice se petrece în România, însuşi destinul ţării, se află exclusiv în mâinile domnului Dragnea şi, ca atare, în pixul său se află soarta viitorului naţional, al relaţiilor externe strategice ale României şi, la o adică, mă înţelegeţi, ia să vedeţi cum întoarcem noi foaia şi vă tragem salteaua de pe laiţă, să vedem cum vă vine!

2. În nicio ţară din UE şi NATO un ambasador nu iese după o asemenea reuniune cu un comunicat de presă în care anunţă o mutaţie doctrinară şi de orientare strategică nu a ţării sale (ceea ce ar fi permis într-un caz excepţional, cu mandat expres, în scris, din partea celor mai înalte autorităţi competente din capitala sa), ci a ţării în care este trimis cu mandat de înalt funcţionar al Ministerului său de Externe. De ce a făcut în România acest gest cu totul împotriva jocurilor diplomatice dominate de discreţie şi reţinere? Mesajul său este limpede şi doreşte să umilească profund Statul Israel, care, dacă vă amintiţi, salutase oficial declaraţiile conducerii PSD privind iminenta mişcare privind ambasada care părea deja mutată la Ierusalim. Iar umilirea Israelului înseamnă şi o înjurătură neaoşă adresată şi SUA, aliatul strategic pentru care securitatea Israelului depind de statutul Ierusalimului pe care l-a recunoscut drept capitală unică şi indivizibilă a statului evreu.

3. În nicio ţară UE sau NATO o asemenea decizie strategică nu este lăsată la discreţia preşedintelui Camerei Deputaţilor, ci este luată, aşa cum este normal, în organismul care grupează pe cei mai înalţi responsabili politici, militari şi de securitate ai ţării. La noi este CSAT şi, dacă asta nu este o minciună ordinară, se ceruse Ministerului nostru de Externe o analiză exhaustivă a consecinţelor pe care le poate avea mutarea ambasadei la Ierusalim, urmând ca pe baza acestui text să se ia decizia finală. Aşa era normal să se întâmple şi acum, mai ales acum când decizia, aşa cum s-a dovedit, depăşeşte cu mult nivelul strict administrativ, ci implică şi considerente de relaţionare geopolitică. Iar anunţul de acum vine în contextul în care tensiunile între palestinieni şi israelieni au depăşit stadiul critic, totul în aşteptarea unei viitoare încleştări enorme în Orientul Apropiat. Acum a considerat liderul PSD că trebuie să intre personal în locul celor mari şi să anunţe că România ar fi luat o decizie care o pune pe curs de coliziune cu SUA.

4. Această decizie anunţă, în clar, că există o reală preluare la nivel de partid a politicii externe a României, scurtcircuitând nu numai Guvernul, cu al său Minister de Externe, ci şi, mai înainte de toate, pe adversarul de la Cotroceni. Tehnic, nicăieri în Europa sau în spaţiul euroatlantic nu s-a mai produs, după cel de-al Doilea Război Mondial, o situaţie similară, cu legislativul preluând, anunţând şi aplicând decizii proprii executivului. Haloimăs total, cum ar spune cineva. Şi dreptate ar avea.

În fine, mai zicem ceva.

Din nou, dovedim că singurul lucru în care suntem perfect predictibili este impredictibilitatea. Nu a fost alianţă pe care s-o ţinem, n-a fost prieten căruia să-i jurăm credinţă, am întors armele cu o viteză uluitoare şi o tehnică desăvârşită, lăsând şi o impresie de neşters celor care, rând pe rând, au avut de suferit. Acum mai adăugăm şi pe alţii pe listă.

Povestea „e doar părerea mea“ spusă ca formulă de ieşire din criză (tehnică similară folosită de doamna Dăncilă la Washington) nu ţine pentru că întâlnirea cu ambasadorul palestinian a fost una oficială, iar acolo Liviu Dragnea n-a fost prezent ca un oarecare de-şi dă cu părerea despre viaţă şi mersul recoltei.