Să ne amintim: preşedintele a făcut primul pas în declanşarea referendumului pe 24 ianuarie, când a trimis Parlamentului adresa prin care îşi anunţa intenţia. Se întâmpla aşadar după ce preşedintele a blocat în şedinţa de Guvern emiterea ordonanţelor, pe 18 ianuarie. Tema referendumului era evocată destul de vag: continuarea luptei împotriva corupţiei şi asigurarea integrităţii funcţiei publice.

Politic, preşedintele şi-a justificat foarte bine demersul: câtă vreme în campania electorală niciun partid nu a anunţat slăbirea luptei împotriva corupţiei şi a criteriilor de integritate, atunci poporul trebuie consultat şi asupra acestor chestiuni importante, iar aceasta nu se poate face acum decât prin referendum.  

Pe 31 ianuarie, adversarii i-au arătat cărţile: la ora 21.30, Guvernul s-a întrunit în şedinţă şi o jumătate de oră mai târziu a adoptat ordonanţa 13. La ora 1.15 aceasta a fost publicată în Monitorul Oficial. Ce a urmat se ştie: poporul a administrat un zdravăn ciocan în dinţi unei întregi elite politice, care fie a acţionat, fie a consimţit tacit la emiterea ordonanţei.

Adoptarea ordonanţei nu doar că a arătat adevăratele intenţii pe care le au PSD şi Guvernul (diferenţele între cele două entităţi s-au estompat până la dispariţie), dar a alertat uriaşe mase de oameni, care au demonstrat zile în şir în toată ţara şi în străinătate. Cu alte cuvinte, a pregătit poporul pentru referendum.

La ora la care scriu, nu ştiu cum va suna întrebarea ce va fi înscrisă pe buletinul de vot. Prin urmare, speculez. Să ne imaginăm că această întrebare, cu aceste cuvinte sau cu altele, va suna cam aşa:

„Sunteţi de acord cu îmblânzirea legislaţiei de combatere a corupţiei şi de asigurare a integrităţii funcţiei publice?”.

Întrebarea respectă milimetric tematica pe care preşedintele a notificat-o Parlamentului. În mod evident, partida preşedintelui are de obţinut un răspuns majoritar NU. Nu e greu de construit mesajul: „NU corupţiei, NU abuzului, NU la referendum” – sau alte variante, aici e liber la imaginaţie.

Adversarii preşedintelui au la îndemână două opţiuni vizibile imediat. Să deturneze sensul întrebării din buletinul de vot, cu o campanie care să se centreze pe următorul mesaj: „Vreţi o Justiţie corectă? Votaţi DA la referendum”. Dar asta ar fi o şarlatanie în toată regula, uşor de demontat. O altă soluţie ar fi să îndemne lumea să nu participe la vot – iar aici din nou e liber la imaginaţie în ceea ce priveşte motivele invocate. În orice caz, premiul Nobel de anul viitor va fi acordat acelui publicitar care, fără şarlatanii şi fără apelul la absenteism, va construi o campanie care să obţină majoritar răspunsul DA.

Aşa cum văd eu lucrurile acum, preşedintele are toate şansele să câştige acest referendum: lumea este deja mobilizată masiv chiar de către adversarii săi, prin adoptarea ordonanţei 13, iar aceştia din urmă au mari dificulăţi în a-şi promova mesajul care să-i ajute să câştige. Bun, şi după aceea ce facem? Căci referendumul este consultativ, deci nu obligă autorităţile să i se conformeze.

Nu puţini sunt cei care susţin că referendumul este inutil. Argumentul lor este că, deşi la referendumul din 2009 poporul a votat masiv pentru 300 de parlamentari şi Parlament unicameral, politicienii nici că s-au sinchisit şi au făcut tot cum i-a tăiat pe ei capul.

Însă diferenţa dintre cele două referendumuri este fundamentală. În vreme ce la referendumul din 2009 poporul a îndemnat autorităţile să acţioneze într-un anume fel, de data asta poporul îndeamnă autorităţile să NU acţioneze, să se abţină de la acţiune. Deci dacă autorităţile stau potolite, înseamnă că respectă voinţa poporului. În schimb, orice viitoare tentativă de a îmblânzi legislaţia de combatere a corupţiei şi de asigurare a integrităţii devine automat neconstituţională, pentru că încalcă voinţa poporului exprimată la referendum. Aşadar, strict în aceste domenii, vor fi blocate viitoare dezincriminări, reduceri de pedepse, graţieri sau amnistii.  

Este, cred, pentru prima oară în istorie când într-un joc de poker cineva reuşeşte, cu mâna adversarului, să dea şah-mat.