Unii se fac că nu ar şti cine este dl. Vulpescu, alţii vorbesc despre o vizibilă jenă şi reticenţă a mai-marilor partidului faţă de ceea ce scrie în acel Raport , se invocă chiar  existenţa unei tăceri create din înalt ordin în jurul documentului cu pricina, sunt şi voci care mai că nu acreditează ideea că ceea ce a făcut dl. Vulpescu ar reprezenta o adevărată revoluţie de conştiinţă. Măcar echivalentul seismului produs de Raportul secret pe care N.S. Hrusciov l-a citit în anul 1956 în faţa delegaţilor  la Congresul al XX lea al PCUS.

Să fim serioşi, să nu ne inflamăm inutil ! Nu avem de-a face decât cu o operaţiune de imagine cu funcţie bine precizată şi plasată în logica perioadei electorale în care se află în acest moment partidul.

Dl. Ionuţ Vulpescu este un afin al d-lui Ion Iliescu. Un copil de suflet al fondatorului PSD, insul care are sânge pe mâini din vremurile Revoluţiei pe care a furat-o în complicitate cu alţi câţiva, totul cu scopul de a cantona ţara în limitele gorbaciovismului . Dl. Ionuţ Vulpescu este un frate mai mic al d-lui Bujor Sion. A deţinut deja de două sau trei ori mandatul de ministru al Culturii. Nu a fost defel un ministru prost, dar nici minuni nu a făcut în funcţie. A fost, în cel mai fericit caz,  ceea ce se cheamă un funcţionar de partid ceva mai luminat. Cam tot la fel cum se zice că ar fi fost acelaşi Ion Iliescu înainte de a fi fost trimis la meserie, cum cu năduf spunea de câte ori venea vorba despre viaţa sa din vremea dictaturii lui Nicolae Ceauşescu. Aceea care a întinat principiile comunismului ştiinţific pe care a intenţionat să îl salveze creând FSD, PSD-ul de astăzi. Probabil că în felul de a fi al d-lui Ionuţ Vulpescu şi-a spus cuvântul şi condiţia dumnealui de absolvent de Teologie. Dl. Vulpescu era, în vremea ministeriatelor sale, precum  popa din sat. Asculta pe toată lumea şi le dădea dreptate tuturor, nu avea nimic din îngâmfarea de fiinţă vidă a celui ce l-a urmat în funcţie, dl. Lucian Romaşcanu, şi dincolo de faptul că, la un moment dat, a intrat pe nedrept în gura presei care a insinuat că tânărul ministru nu ar  cunoaşte diferenţa dintre Shakespeare şi Hamlet, nu a fost prins pe picior cultural greşit, aşa cum a fost în atâtea rânduri cazul d-lui Daniel Breaz. Cum spuneam, dl. Vulpescu dialoga, dar făcea doar ceea ce îl lăsa partidul. Un aparatcick. Dl. Vulpescu are meritul de a fi întocmit o bună strategie în vederea sărbătoririi Unirii de la 1 Decembrie 1918, strategie pe care nu a mai putut-o pune în practică din cauza intrării domniei-sale într-un con de umbră odată cu demiterea cu cântec a guvernului condus de dl. Sorin Grindeanu. De aici şi eşecul aniversării Centenarului, temă pe care o dezvoltă şi Raportul de la care pornesc însemnările mele de azi.

 După ce nu a mai fost ministru, dl. Vulpescu s-a comportat ca un disident de mic calibru care dădea din când în când expresie nemulţumirilor sale în articolele publicate pe blogul de pe adevărul. ro. Ceva de genul Tache, Tache, fii cuminte! Nu cumva să îl supere prea tare pe dl. Liviu Dragnea, El Lider Máximo, pe care acum îl scoate vinovat de toate, aşa cum îl scotea Hrusciov pe Stalin. Îşi făcea iarăşi simţită prezenţa „modelul Iliescu”.

Până marţi seara, îmi era , recunosc, necunoscut detaliul că dl. Ionuţ Vulpescu ar fi devenit preşedintele interimar al Consiliului Naţional al PSD. Credeam chiar că funcţia aceasta care în vremea lui Dragnea a devenit perfect inutilă a fost desfiinţată.  Or, faptul că fostul ministru a revenit, şi nu oricum, în vârfurile nomenclaturii PSD înseamnă că dl. Vulpescu este membru al unei troici din care mai fac parte domnii Marcel Ciolacu şi dl. Paul Stănescu. Ambii îi sunt net inferiori intelectual. Şi mai înseamnă şi că dl. Vulpescu nutreşte dorinţa de a-şi reconsolida poziţia în prim-planul politicii româneşti de azi. Planuri pe care ar putea să i le dejoace revenirea în acelaşi prim-plan a d-lui Vasile Dîncu.

Şi acum să încercăm să spunem ce este, de fapt, Raportul cu pricina? După părerea mea, doar o sinteză a tot ceea ce s-a scris vreme de trei ani în presa care s-a salvat de ghearele şi de atitudinile totalitare ale PSD. Evitându-se însă detaliile care nu sunt tocmai convenabile. Or, după cum bine ştim cu toţii, Diavolul se ascunde în detalii.  Am citit Raportul în cauză şi nu am găsit nimic nou în el. Doar o rezumare, fără grija citării surselor  (mă rog, dl. Vulpescu pare a avea o relaţie specială cu plagiatul, teza de doctorat a domniei-sale, ca şi a atâtor altor pesedişti) fiind bănuită că ar fi fost copiată) a colosalelor  nu greşeli, ci abuzuri comise de Dragnea şi de apropiaţii lui. Apropiaţi  care au toate motivele să creadă că dacă dl. Ciolacu va câştiga la viitorul Congres şefia PSD vor fi daţi cu siguranţă la o parte. Conform practicilor comuniste de care PSD nu s-a desprins şi nici nu se va desprinde vreodată. Raportul d-lui Vulpescu funcţionează drept antemergător. O face în logica şi în specificului bolşevismului pe care l-a ilustrat şi îl va ilustra până la moarte PSD. De aici şi apelul d-lui Vulpescu la revenirea la cultul vechilor valori. Care sunt ele? Iliescu care trebuie să redevină preşedinte de onoare, Năstase, Geoană.

Mai mult decât clar ce doreşte fostul ministru. Dl. Vulpescu pune de-o reformă cu ochii spre trecut. Atât şi nimic mai mult. De fapt, nimic. Zero barat.

Comentariu apărut concomitent pe site-ul contributors.ro şi pe blogurile adevarul.ro.