A trebuit să mă mulţumesc cu parcurgerea integrală a stenogramei discuţiei şi doar cu câteva fragmente video. Acestea din urmă nu în totalitate relevante pentru aspectele de ansamblu ale comunicării non-verbale ce au un rost bine definit în conturarea imaginii integrale a mesajului pe care preşedintele a dorit să îl transmită românilor la împlinirea a 60 de zile de la preluarea mandatului. Atât cât am văzut din respectivul interviu, dar şi conţinutul în sine al acestuia, mă determină să afirm că din 21 decembrie 2014, când şi-a preluat funcţia, dar şi de la precedenta lui ieşire televizată de la postul Realitatea tv s-a acomodat tot mai ferm cu noua lui poziţie. Şi că apariţia de joi seară confirmă o schimbare.  

Dorinţa ca fermitatea şi realismul să constituite coordonatele principale pe care să evolueze mandatul său în fruntea Statului mi se par a reprezenta esenţa mesajului pe care a dorit preşedintele să îl transmită electoratului la împlinirea a două luni petrecute la Cotroceni.

O fermitate vizibilă şi în felul în care dl. Iohannis s-a străduit să marcheze o dublă delimitare. Atât faţă de predecesorul său, dl. Traian Băsescu, cât şi în raport cu fostul lui contra-candidat şi încă premier, dl. Victor Ponta. 

Dl. Iohannis a subliniat prin viu grai şi cât se poate de limpede diferenţele de stil dintre domnia sa şi fostul preşedinte. A polemizat discret şi elegant cu acesta şi cu felul acestuia, hai să îi spunem invaziv, de a face politică şi de a-şi vedea împlinite dorinţele sau poftele. Pofte care, se vede cu ochiul liber chiar în aceste zile, nu au fost întotdeauna în conformitate cu regulile specifice şi apăsat clamate ale statului de drept. Un stat ce după zece ani de mandat Băsescu se arată mult mai firav decât ne lăsase să o credem fostul preşedinte. 

Dincolo de ceea ce a spus dl. Iohannis, sunt şi alte elemente care subliniază distanţarea noului preşedinte de dl. Băsescu. Elemente ce ţin de decor, de locul ales de dl Klaus Iohannis şi de consilierii lui drept spaţiu în care s-a desfăşurat discuţia, de atitudinea deloc familiară, nicidecum de şuetă, adoptată faţă de intervievator. Un moderator şcolit în străinătate, experimentat, respectuos, atent la răspunsuri, familiarizat cu jurnalismul occidental de bună calitate, pregătit, înarmat cu întrebări formulate scurt, acoperind eficient, într-un timp fatalmente limitat, mai toată plaja subiectelor de stringentă actualitate. 

Dl. Iohannis a fost cât se poate de categoric în precizarea naturii relaţiei sale cu premierul Victor Ponta. Atât de categoric încât până şi „maestrul” Ion Cristoiu, specializat în beştelirea zilnică a noului preşedinte şi în elogierea puşcăriabilei Elena Udrea despre care vorbeşte zilnic cu o adoraţie cvasi-maladivă, s-a văzut nevoit să îi recunoască evidenţa. 

Nu, dl. Iohannis nu îl mângâie nicidecum zilnic pe creştet pe dl. Ponta, nici nu pune presiune pe acesta, aşa cum îi sugera mai zilele trecute dl. Băsescu şi cum, după părerea mea, în mod greşit susţine că ar sta lucrurile dl. Cristoiu. Între preşedinte şi prim-ministru există la această oră necesara colaborare instituţională impusă de interesele ţării, însă, pe de altă parte nu există nici un fel de colaborare ori de alianţe de ordin politic. Dl. Iohannis e pe mai departe doritor să aibă alături un guvern ai cărui membri să fie recrutaţi din formaţiunea politică ce l-a propulsat în condiţia de candidat la preşedinţie.  

Preşedintele socoteşte că există ceea ce domnia sa a numit „o şansă rezonabilă” ca un astfel de guvern să fie instalat încă înainte de sfârşitul anului ori de alegerile din anul 2016. Părerea mea e că optimismul său în acest sens e mai degrabă unul moderat. Dictat şi în conformitate cu realităţile momentului. Probate de faptul că, în chiar ziua interviului, PSD şi aliaţii săi parlamentari au izbutit să îşi impună candidatul la postul de judecător la Curtea Constituţională.

Cum era de aşteptat, o parte consistentă a interviului difuzat joi seară de postul Digi 24 a fost consacrată propunerii ca dl. Eduard Hellvig să ocupe postul rămas vacant prin demisia d-lui George Maior în fruntea SRI. Exprimând ideea că e nevoie de un director care să menţină orientarea SRI în zona europeană, preşedintele a lăsat să se înţeleagă că dl. Hellvig e persoana potrivită pentru o atare misiune. 

Cine citeşte cu atenţie şi bună credinţă cv-ul „germanofilului” Eduard Hellvig nu poate să nu ajungă la concluzia că cel desemnat de Palatul Cotroceni să conducă de aici încolo unul dintre cele mai importante servicii de informaţii ale ţării corespunde aşteptărilor preşedintelui şi intereselor României. Dl. Hellvig are serioase studii de politologie făcute la Universitatea din Cluj, stagii şi burse în străinătate, experienţă în Parlamentul României şi în Parlamentul european. În 2004, dl. Eduard Hellvig a fost ales parlamentar de Bihor şi, ca om ce trăieşte în acea zonă a ţării, pot depune mărturie că tânărul politician de atunci a fost perceput ca unul dintre cei mai activi şi mai de încredere reprezentanţi ai judeţului în forul legislativ al ţării. 

Dl. Hellvig are însă handicapul de a-şi fi datorat propulsarea politică sprijinului venit din partea Partidului Conservator. Un handicap resimţit ca atare, din câte se pare, chiar de domnia-sa de vreme ce în biografia de pe Wikipedia lipseşte detaliul politico-biografic cu pricina. 

Nu avem, cred, niciun motiv să credem că dl. Eduard Hellvig ar mai avea la această oră vreo legătură cu „premierul de la Grivco”, aşa cum afirmă fostul preşedinte Traian Băsescu şi ciraci ai acestuia. Cu toate acestea, e cât se poate de limpede că, desemnându-l în această importantă funcţie, preşedintele Iohannis şi-a asumat un risc şi şi-a pus în joc credibilitatea. Un eşec al domnului Hellvig ar fi, înainte de orice, eşecul d-lui Iohannis. Căruia nu pare să îi stea în fire să îşi justifice greşelile în stilul miticist în care a făcut-o Traian Băsescu atunci când a vorbit despre rateul colosal reprezentat de numirea în fruntea SIE a d-lui Elwis Claudiu Săftoiu.