În primul rând, nu avem timp de arătat cu degetul. A căuta vinovaţi înseamnă acum a dinamita orice şansă de ieşire din criză, pentru că tot aceleaşi partide sunt condamnate să conlucreze pentru o soluţie. Timpul le va lămuri pe toate, iar românii îi vor sancţiona la vot pe cei care au greşit. 

În al doilea rând, noi toţi, cei din arena publică, trebuie să ne asumăm răspunderea şi consecinţele deciziilor noastre. Eu unul am ales să intru în politică pentru a schimba în bine viaţa românilor, nu pentru a face calcule cinice despre ce dă mai bine. Acelea sunt pentru analiştii politici, nu pentru oamenii politici. Înţeleg că mulţi îşi freacă mâinile pentru că Partidul Naţional Liberal, în jurul căruia s-a format guvernul, decontează primul orice se întâmplă rău în ţară acum. Dar realitatea este că punctul în care suntem astăzi este responsabilitatea colectivă a tuturor partidelor şi a tuturor cetăţenilor, în contractul firesc al unei democraţii cu alegeri libere. 

Nu doar Partidul Naţional Liberal, ci fiecare partid democratic din România are în faţă o alegere dificilă. Este testul suprem: contează următoarele alegeri sau următoarele generaţii? 

Răspunsul va face diferenţa între liderii şi politicienii acestor vremuri. 

Câteva consideraţii personale


Prima opţiune pentru Partidul Naţional Liberal trebuie să fie refacerea coaliţiei de dreapta, lucru pe care l-am spus răspicat şi în ultimul BPN. Nu pot uita că pe 10 august 2018 am chemat diaspora acasă. Ca să aprindem lumina. Să ne facem vocile auzite şi să spunem lumii întregi că nu vom tolera abuzurile unor “lideri” PSD care voiau să ne pună libertatea în lanţuri. Unii dintre ei au plecat din politică direct în puşcărie, alţii s-au întors, iar rănile sunt încă deschise, la fel şi dosarele. 

În acelaşi timp, ca preşedinte PNL Sector 1, sunt probabil ultimul liberal care poate fi suspectat de jocuri în favoarea USR. Clotilde Armand a uitat în prima zi după ce s-a aşezat pe fotoliul de primar de parteneriatul din campanie şi de sacrificiul făcut de PNL prin renunţarea la susţinerea unui candidat propriu. Modul în care tratează PNL este incalificabil, dar mult mai grav este că nu este în stare să livreze rezultate în administraţie, iar nivelul de trai din sectorul 1 se scufundă în fiecare zi. Lucru valabil şi pentru alţi edili de la USR şi comunităţile lor, din păcate. 

Dar alegerile acestor zile nu sunt despre asta. În competiţia internă din Partidul Naţional Liberal, recent încheiată, am păstrat o abordare echidistantă şi am ales să vorbesc despre idei şi principii, nu despre oameni. Îmi menţin aceasta opţiune şi cred că misiunea noastră, a celor care am ales arena politică, nu este de a fi fideli unuia sau altuia, ci valorilor, principiilor şi proiectelor solide. Oamenii sunt trecători. 

Aşa cum am scris sau spus în repetate rânduri, România este în faţa unei oportunităţi unice într-o generaţie. Ne-am asumat prin PNRR peste 500 de ţinte şi borne de reforme. Nu doar proiecte, nu doar bife pe o foaie de hârtie, ci REFORME. Dintre cele mai dureroase, pe care nu putem să le facem decât cu motivaţia celor 30 de miliarde pentru dezvoltarea ţării. 

Crede cineva că aceste reforme pot fi implementate la fel de uşor în parteneriat cu PSD, un partid care deja condiţionează intrarea la guvernare creşterea pensiilor, salariilor şi alocaţiilor? Cum ar putea funcţiona un acord între PNL, un partid care de doi ani apasă pedala investiţiilor la maxim, chiar şi în timpul pandemiei (tocmai pentru a genera valoare adăugată în economie şi o creştere susţinută a productivităţii, deci a nivelului de trai) şi PSD, un partid adept al dezvoltării economice bazate pe consum şi a creşterilor din pix a veniturilor? Chiar dacă nu sunt de acord cu cei care califică USR drept un partid de dreapta, e clar că la nivel de politici publice PNL şi USR au, per total, o compatibilitate mai mare decât cu socialiştii.

Aşadar, la nivel personal, mi-aş dori refacerea coaliţiei PNL-USR-UDMR. Dacă asta nu se poate sau se poate doar cu o majoritate politică extrem de fragilă în Parlamentul României, cu riscul major al alegerilor anticipate - cel mai negru scenariu pentru România, pentru că în plină pandemie am avea din nou alegeri, iar PSD şi AUR ar fi singurele partide cu ceva de câştigat din asta - atunci militez pentru o largă coaliţie a tuturor partidelor democratice. De ce nu un guvern PNL-PSD-USR-UDMR? Această opţiune nu a fost discutată în spaţiul public, dar ar trebui să fie pe masă.

Următoarele alegeri sau următoarele generaţii?


Dacă ne gândim la următoarele alegeri, nu avem cum să depăşim criza actuală. PNL nu vrea cu PSD, pentru că va pierde voturi, mai ales din urbanul mare şi periurban. La fel şi USR. Nici pentru PSD nu e simplu, pentru că ar însemna să stea la masă cu oameni şi partide care au înfierat, pe bună dreptate, abaterile de la statul de drept şi încercările roşii de subordonare a justiţiei. Şi PSD are un public care nu va fi de acord cu asta. 

Dacă ne gândim însă la următoarele generaţii, soluţia optimă devine evidentă. Sunt două obiective mari şi late: pe termen scurt, să facem totul pentru ca românii să nu mai moară; pe termen mediu şi lung, să implementăm reformele asumate în PNRR, să absorbim banii europeni şi să facem saltul de dezvoltare pe care românii îl aşteaptă de 30 de ani. 

Dacă există un consens al clasei politice de astăzi, dar şi o aşteptare supremă a românilor, este că avem nevoie urgentă de o guvernare stabilă, care să ne scoată din criza actuală.

Aşadar, o formulă PNL-PSD-USR-UDMR, rezultat al unor negocieri pe bune, în care fiecare partid să îşi desemneze cei mai buni specialişti pentru echipa guvernamentală. Cu un program de guvernare cu obiective clare şi asumarea colectivă a îndeplinirii ţintelor din PNRR, cu termene limită şi responsabili clar stabiliţi. 

Să ne gândim bine. Ar fi un semnal pentru români că ne pasă de nevoile lor şi pentru toată Europa că partidele politice democratice pot să se unească şi să dea ţării o guvernare nouă, stabilă, dincolo de orgolii individuale. Ar însemna lăsarea în afara arcului guvernării - izolarea - forţelor politice iliberale, populist-extremiste. Ar însemna un gest de maximă responsabilitate şi, probabil, al doilea mare test trecut de clasa politică românească după 25 de ani de la Declaraţia de la Snagov pentru susţinerea transpartinică a integrării României în NATO şi UE. O resetare a întregului spaţiu politic românesc, excesiv de polarizat, cu prea multe croşee - unele, la propriu - şi acelaşi discurs negativ nociv, bazat pe ură, nu pe construcţie şi armonie socială. 

Rezolvarea crizei pandemice într-o astfel de formulă ar putea fi doar începutul unui nou mod de a face politică în România. Pe această temelie, partidele democratice vor putea aborda împreună reforma marilor sisteme, inclusiv reforma constituţională. Ar fi şi timpul. 

Închei prin cuvintele celui mai mare om de stat pe care l-a dat vreodată România: “Un partid poate lupta contra altora ca să dărâme o stare de lucruri, dar ca să zidească trebuie ca naţiunea întreagă, toate partidele să dea concursul lor; altminteri, ceea ce unii vor edifica, alţii vor surpa” (Ion C. Brătianu). Prea puţină lume ştie că anul acesta s-au împlinit 200 de ani de la naşterea părintelui fondator al Partidului Naţional Liberal şi al României moderne. Cel mai bun mod de a-i cinsti memoria şi exemplul ar fi să-i urmăm îndemnul şi să fim liderii de care România are nevoie. “Prin mintea, prin inima şi braţele noastre”, pentru următoarele generaţii.