Pensionarii şi tinerii care au primit vacanţe gratis de la Primăria Capitalei se plâng de condiţiile de cazare şi anunţă toxiinfecţii alimentare

Pensionarii şi tinerii care au primit vacanţe gratis de la Primăria Capitalei se plâng de condiţiile de cazare şi anunţă toxiinfecţii alimentare

Primarul Capitalei, Gabriela Firea. Foto: Inquam

Consilierul General PNL Ciprian Ciucu a publicat, într-o postare pe Facebook, mai multe conversaţii ale unor tineri care au beneficiat de vacanţe gratis din partea Primăriei Bucureşti, arătând, astfel, că o parte dintre aceştia au ajuns la spital şi au acuzat stări de rău din cauza condiţiilor proaste oferite. Mai mult, nemulţumiţi au fost şi unii dintre pensionarii care au primit de la PMB vouchere de vacanţă în Grecia.

Ştiri pe aceeaşi temă

Update: Contactaţi de „Adevărul” pentru a oferi un punct de vedere cu privire la acuzaţiile din spaţiul public, reprezentanţii Primăriei nu au răspuns.

Consilierul general al PMB Ciprian Ciucu a postat marţi, într-o postare pe pagina sa de Facebook, reacţiile mai multor tineri care au beneficiat de vacanţele gratis oferite de Primăria Capitalei pe litoralul românesc. Liberalul a precizat că tipul acesta de ofertă este unul vechi, sugerând că ar fi vorba de o afacere de milioane de euro care sfârşesc mereu în contul aceleiaşi companii.

„Taberele la mare plătite de bucureşteni tinerilor, prin PMB, s-au transformat pentru unii dintre ei într-un coşmar: au fost îmbolnăviţi, umiliţi, batjocoriţi. Am primit 20 ce printscreen-uri cu conversaţii de pe grupurile lor de WhatApp. Redau aici 4 dintre ele. Ceea ce avem aici este o afacere care-i îmbogăţeşte pe unii de ani buni. Afacerea este mai veche şi a continuat şi în ultimii ani, comisioanele şi profitul aceleiaşi firme ajung la milioane de euro. Televiziunile se scandalizează imediat când vine vorba de copii îmbolnăviţi din neglijenţă. Nu şi dacă este vorba de Primăria Capitalei.... Sau să vedem. Daţi mai departe, trebuie să se ştie”, a scris consilierul PNL Ciprian Ciucu pe Facebook. 

Foto: Facebook/Ciprian Ciucu

Printre nemulţumiţi se numără însă nu doar tineri, ci şi unii dintre pensionarii cărora Primăria Capitalei le-a oferit luna trecută vouchere de vacanţă în Grecia. Aceştia anunţă că au fost minţiţi şi că oferta reală era diferită de cea de care au beneficiat când au ajuns la faţa locului. 

 

Foto: Facebook/ Cezar Pădurariu

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: