Orban, întrebat dacă este normal ca ministrul Transporturilor să circule pe contrasens: Depinde de situaţia în care se găseşte. O să am o discuţie cu ministrul

Orban, întrebat dacă este normal ca ministrul Transporturilor să circule pe contrasens: Depinde de situaţia în care se găseşte. O să am o discuţie cu ministrul

Lucian Bode şi Ludovic Orban se salută

Premierul Ludovic Orban a fost întrebat miercuri, dacă este normal ca un demnitar să circule cum a făcut-o Lucian Bode, maşina ministrului Transporturilor mergând mai mult pe contrasens până a provocat un accident în judeţul Argeş, precizând că depinde de situaţia în care se găseşte. Primul ministru a mai spus că va avea o discuţie cu ministrul pe această temă.

Ştiri pe aceeaşi temă

Ludovic Orban a fost întrebat într-o conferinţă de presă dacă a avut o discuţie cu ministrul Transporturilor, Lucian Bode, după accidentul pe care acesta  l-a suferit în judeţul Argeş.

“Nu am avut o discuţie cu domnul ministru, decât aceea că a avut un accident. L-am întrebat dacă a fost la volan, mi-a spus că nu a fost la volan, l-am întrebat care e starea de sănătate şi era în curs de evaluare. Am înţeles că este în afara oricărui pericol, aici poliţia să verifice exact circumstanţele”, a afirmat premierul.

Întrebat dacă este normal ca un demnitar să circule astfel, Ludovic Orban a răspuns: “Depinde de situaţia în care se găseşte.(...) Şi eu când am anumite deplasări care necesită, mai fac apel la posibilitatea de a merge în coloană, dar mai rar numai dacă există o deplasare unde este o activitate guvernamentală la care trebuie să ajung la timp. (...) O să am o discuţie cu domnul ministru pe tema asta”.

Maşina ministrului Lucian Bode care a fost implicată în accidentul rutier din judeţul Argeş a fost filmată circulând mult pe contrasens. ”Am ştiut că o să facă accident mai devreme sau mai târziu”, afirmă cel care a postat imaginile în mediul online.

Imagini cu maşina ministrului Lucian Bode care circulă mult pe contrasens au fost surprinse de unul dintre cei depăşiţi în trafic.

”Accident ministru Bode - Touareg cu sirene la Dumbrăveşti, Râmnicu-Vâlcea Piteşti. După ce i-am văzut cum intră în curbă fără vizibilitate, am ştiut că o să facă accident mai devreme sau mai târziu”, a scris cel care a postat imaginile în mediul online.

În imagini se vede cum, în repetate rânduri, maşina în care se afla ministrul Lucian Bode depăşeşte, pe linie continuă, şi circulă mult pe contrasens, depăşind chiar o coloană întreagă de maşini.
Ministerul Transporturilor a anunţat, luni seară, că ministrul Lucian Bode a fost implicat într-un accident rutier, dar nu a avut nevoie de îngrijirile medicilor. Bode se afla într-o maşină oficială, condusă de şoferul său.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările