Oltean: Regret că l-am comparat pe Regele Mihai cu Cioabă

Oltean: Regret că l-am comparat pe Regele Mihai cu Cioabă

Ioan Oltean

Secretarul general al PDL Ioan Oltean spune că regretă afirmaţiile făcute vineri cu privire la prezenţa Regelui Mihai într-o şedinţă solemnă a Parlamentului, susţinând că acestea nu reflectă "poziţia" sa "reală" faţă de Instituţia Regală şi Regele Mihai.

Ştiri pe aceeaşi temă

Secretarul general al PDL, Ioan Oltean, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, răspunzând unei întrebări, că i se pare "exagerat" faptul că Regele Mihai se va adresa Camerelor reunite ale Parlamentului, spunând: "Dacă mâine vine regele Cioabă şi ne cere acelaşi lucru?".

"Regret maniera în care am abordat această temă extrem de mediatizată, care nu reflectă poziţia mea reală faţă de Instituţia Regală şi Majestatea sa, Regele Mihai. În consecinţă, regret cele afirmate şi îmi cer scuze faţă de toţi cei care s-au simţit lezaţi în urma declaraţiei făcute", arată deputatul Ioan Oltean într-un comunicat de presă transmis sâmbătă.

"Niciodată din 1990 încoace noi nu am fost puşi în situaţia de a lua o asemenea decizie şi nu am vrut să creăm un precedent. Eu am tot respectul faţă de Majestatea Sa şi consider că merită să i se acorde respectul cuvenit şi că puteam să gândim o altă formă mai bine pusă la punct prin care să celebrăm, să sărbătorim 90 de ani de viaţă a Regelui Mihai. Aşa credem noi pentru a ne feri de precedente care pot fi pe urmă speculate", a spus Oltean.

Parlamentul a aprobat, marţi, propunerea liberalilor de a-l invita pe 25 octombrie pe Regele Mihai într-o şedinţă solemnă a Legislativului, decizia fiind luată cu 203 voturi "pentru", trei voturi "împotrivă" şi 46 de abţineri. Propunerea a fost introdusă pe ordinea de zi a plenului reunit la solicitarea opoziţiei. Anterior, Birourile permanente reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor au respins, luni, solicitarea PNL de organizare a unei şedinţe solemne a Parlamentului pentru a celebra aniversarea a 90 de ani de viaţă a Regelui Mihai.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările