Dacă iniţial se referea la cei care aveau pământ, respectiv la cetăţenii care erau înregistraţi cu proprietăţile lor în Cartea Funciară, ulterior a devenit esenţa a ceea ce trebuiau să reprezinte beneficiile unei educaţii serioase, adică recunoaşterea profesională şi socială.

[Pe această temă recomand articolul publicat de Ovidiu Cornea în Adevărul de Cluj, 23 februarie 2016]

De câtă carte mai ai nevoie astăzi?

Ce s-a ales însă azi de această expresie? În primul rând, frecvenţa utilizării în discursul public a acestei „axiome sociale“ a scăzut semnificativ şi a fost înlocuită de alte vorbe celebre, de tipul „şcoala scoate tâmpiţi“. În al doilea rând, exemplele de neperformanţă educaţională, dar de „succes“ social, profesional, politic etc., promovate cam pe toate canalele mass-media, au indus ideea potrivit căreia se poate cuceri vârful oricărei piramide, mergând pe scurtătură. Încet, încet, calea educaţiei a ajuns să fie percepută ca una lungă, grea şi care nu garantează succesul. Prin urmare, este nevoie de o abordare mai „flexibilă“ sau pur şi simplu şmecheră, care să-ţi permită să obţii ceea ce vrei. Mijloacele nu contează, că parcă aşa ar fi zis Machiavelli.

Cel mai dăunător este atunci când aceste noi „adevăruri sociale“ sunt validate de instituţiile statului. Numirile pe diferite funcţii publice, administrative sau politice, care fac deliciul jurnaliştilor şi al telespectatorilor, prin avalanşa de breaking news şi fake news, din ce în ce mai des, relevă faptul că, DA, acest „adevăr“ - potrivit căruia şcoala nu mai este relevantă - este confirmat de la cel mai înalt nivel.

Comentariile încep imediat: „A fost şofer şi a ajuns ministru!“, „A făcut facultatea la 36 de ani!“, „A terminat la universitatea aia despre care se spunea că nu este acreditata şi iată că până la urmă i-a mers!“, „A avut nota 2,75 la titularizare, dar a ajuns şef peste toţi!“, „Nu se pricepe, dar învaţă el pe post, până termină mandatul, că nu-i chiar aşa de prost“. Şi după atâtea exemple „relevante“, când apare o harvardistă, vorbitoare de limba română, dar şi de engleză, de parcă ar fi făcut grădiniţă vizavi de Casă Albă, devine subiect de glume sau de dileme: „Oare ce o caută ăsta pe aici?“.

Continuarea pe ziare.com