Marcel Ciolacu: Obiectivul e să avem cei mai mulţi aleşi locali. Decontul mi-l asum eu în totalitate. Cine câştigă localele câştigă şi parlamentarele

Marcel Ciolacu: Obiectivul e să avem cei mai mulţi aleşi locali. Decontul mi-l asum eu în totalitate. Cine câştigă localele câştigă şi parlamentarele

FOTO Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu

Marcel Ciolacu a fost ales sâmbătă preşedinte al PSD cu 1.310 voturi. La finalul evenimentului, acesta a declarat că obiectivul PSD este să câştige alegerile locale, subliniind că îşi asumă decontul pentru un eventual eşec. Totodată, Ciolacu a răspuns şi la criticile lui Dumitru Buzatu, afirmând că atunci când se uită în oglindă vede exact cât de înalt şi cât de mare este.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Dragi camarazi, votul de astăzi nu este dat lui Marcel Ciolacu, votul de astăzi este dat unei echipe a PSD. Marcel Ciolacu vă asigură de două lucruri, ca să fiu foarte bine înţeles şi auzit de la Bucureşti până la Vaslui. Marcel Ciolacu când se trezeşte dimineaţa se în oglindă şi vede foarte bine şi cât este de înalt şi cât este de mare. Am dus aproape 9 luni de zile, împreună cu Paul Stănescu tot echilibrul în acest partid. Nu m-am grăbit nici eu, nici Paul Stănescu să facem alegeri hazardate sau să încropim echipe pe genunchi, doar de dragul de a fi aleşi. Am avut ăbdarea necesară, timpul de a vorbi cu fiecare coleg în parte şi de a găsi cele mai bune soluţii pentru PSD, într-un timp foarte scurt până la două examene atât de importante nu numai pentru PSD, ci şi pentru România. Mă simt împlinit în visul meu şi al domnului Stănescu că am reuşit astăzi să facem cea mai  performantă echipă în acest moment în PSD”, a declarat Marcel Ciolacu în conferinţa de presă de la finalul Congresului.
 
Gabriela Firea a precizat că a trecut vremea în care „o singură poersoană dicta ce trebuie să facă partidul. Revoluţia acestui partid stă în nou”, a mai adăugat primarul Capitalei.
 
întrebat cine din partid va deconta o posibilă pierdere de către PSD a alegerilor locale, Ciolacu a afirmat că va îşi va asuma în totalitate scorul la scrutin, iar decontul va fi al său personal. Acesta a adăugat că cine va câştiga localele va câştiga apoi şi alegerile parlamentare.

„Obiectivul e să avem cei mai mulţi aleşi locali, să rămânem cel mai mare partid politic. În ceea ce priveşte decontul este al meu personal şi mi-l asum în totalitate. Jucăm pe teren propriu, iar cine va câştiga localele câştigă şi parlamentarele”, a declarat Marcel Ciolacu.

Mai departe, liderul PSD a fost întrebat ce semnal au dat cei 91 de oameni care l-au votat pe Eugen Teodorovici.

„Cel mai frumos semnal: în partid există democraţie. (...) Îl invit pe Eugen Teodorovici să ni se alăture”, a conchis liderul PSD.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările