Iohannis: Valorile noastre sunt sub asediu. Mediul academic e pregătit să primească peste 10.000 de studenţi din Ucraina

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Casian Mitu
FOTO Casian Mitu

Klaus Iohannis a declarat, cu prilejul inaugurării construcţiei Casei Francofoniei, că mediul academic din România este pregătit să primească 10.000 de studenţi, fiind încrezător că aceştia vor fi integraţi rapid,

„Din păcate, valorile noastre sunt în aceste zile sub asediu. Ţara noastră este fundamental, energic şi deplin implicată în apărarea lor. Ucraina, stat observator al Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei, este victima unei agresiuni militare larg condamnate de comunitatea internaţională. Alături de partenerii şi aliaţii noştri, ne aflăm în prima linie a solidarităţii faţă de poporul ucrainean. Luăm foarte în serios, atât la nivelul autorităţilor, cât şi la nivelul sectorului asociativ şi de voluntariat, rolul nostru în a uşura situaţia celor nedrept loviţi de acest război cumplit.”, a declarat Klaus Iohannis, în alocuţiunea sa la inaugurarea construcţiei Casei Francofoniei

Oferim adăpost celor care fug din calea războiului şi protecţie tuturor celor care o solicită, am înfiinţat şi operaţionalizat centrul de gestionare şi distribuire a sprijinului umanitar internaţional destinat populaţiei ucrainene greu afectate de agresiunea Rusiei. Elevii şi studenţii ucraineni care vin la noi au posibilitatea de a se înscrie în sistemul de învăţământ din România. Domeniul educaţiei în ansamblul său are o contribuţie importantă la efortul naţional de găzduire a refugiaţilor, iar mediul academic este pregătit să primească peste 10.000 de studenţi din Ucraina.”, a mai completat şeful statului.  

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite