Iohannis, despre criza politică din România: Chestiunea guvernamentală nu este chiar deloc îngrijorătoare, avem un Guvern care merge mai departe

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Klaus Iohannis FOTO Administraţia Prezidenţială
Klaus Iohannis FOTO Administraţia Prezidenţială

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că situaţia guvernamentală din România nu este îngrijorătoare, precizând că România are un Guvern care merge mai departe, fiind întrebat ce mesaj a transmis în cadrul vizitei sale în Confederaţia Elveţiană, în contectul crizei politice din ţară.

Întrebat ce mesaj a transmis în contextul în care România se confruntă cu o criză guvernamentală, preşedintele a declarat că situaţia guvernamentală nu este îngrijorătoare, precizând că România are un Guvern care merge mai departe. 

„Chestiunea guvernamentală nu este chiar deloc îngrijorătoare, avem un Guvern care merge mai departe, chiar împreună cu mine este domnul ministru al Afacerilor Externe şi ştiu că cei doi miniştri de Externe au avut de asemenea, o discuţie foarte bună, deci din acest punct de vedere, nicio îngrijorare”, a declarat Iohannis. 

Şeful statului a mai declarat că l-a asigurat pe omologul său de faptul că „din perspectiva României, Elveţia rămâne un partener cheie al Uniunii”.

„Este un moment cu valenţe simbolice şi făcând un bilanţ am putut constata nivelul excelent al cooperării bilaterale în plan politic şi social”, a mai declarat el cu privire la faptul că se împlinesc 110 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice dintre România şi Confederaţia Elveţiană.

„Am arătat că situaţia pandemică cu care ne confruntăm ne face să înţelegem necesitatea de a consolida cooperarea noastră într-un spaţiu european în care provocările nu ţin seama de frontiere sau de statutul diferit al ţărilor noastre, ci sunt aspecte care necesită soluţii comune pentru toate ţările care împărtăţesc aceleaşi valori şi obiective”, a mai declarat preşedintele. 

„Am transmis aprecierea deosebită pentru consistenţa investiţiilor elveţiene în România, atât ca pondere, cât şi ca valoare adăugată, mai mult prin specificul lor aceste investiţii aduc în ţara noastră excelenţa know-how-ului elveţian. Ele crează locuri de muncă şi încurajează inovaţia, adoptarea noilor tehnologii şi a soluţiilor prietenoase cu mediul. Am agreat să aprofundăm cooperarea în domenii sectoriale de interes comun, precum cercetarea şi inovarea, digitalizarea, educaţia, securitatea cibernetică. 

Şeful statului a mai subliniat că a „mulţumit domnului preşedinte pentru susţinerea Elveţiei pentru un obiectiv strategic al României, aderarea noastră la OCDE”.

Preşedintele Klaus Iohannis efectuează o vizită oficială în Confederaţia Elveţiană, la invitaţia omologului său, preşedintele Guy Parmelin. Vizita se desfăşoară în cadrul dialogului bilateral constant la nivel înalt din ultimii ani, precum şi în contextul aniversării în acest an a 110 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice dintre România şi Confederaţia Elveţiană.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite