Guvern? Parlament? Constituţie? Nu-i bai şi nu-i grabă!

Ce-am votat, am semănat, / Am ales şi am cules, / Dar nimic nu s-a-ntâmplat, / Şi nimic n-am înţeles. Poate asta ar fi spus cineva născut la Vaslui, acum 140 de ani, cu nasul mare şi în contratimp cu politicienii vremii lui. Numele lui, Constantin Tănase.

Ce-am încropit eu este departe de savoarea maestrului. Şi e nemeritat şi pentru momentul acţiunii, pentru că şi acum, ca şi atunci, nu trebuie decât să deschizi fereastra şi năvăleşte peste tine realitatea cea mai prozaică şi mai demnă de transpus în fabulă. Deh, talentul...

Dar pe vremea aceea, lucrurile mergeau mai rapid. Veneau pe telegraf toate ştirile de care aveai nevoie, scria Universul pentru Moromete sinteza zilei, trenurile aduceau rapid noii deputaţi la Bucureşti, se întrunea parlamentul, cine trebuia să câştige, câştigase deja,  se trecea la treabă. Lucruri curente, o afacere, comisioanele care veneau, ţara nu avea răbdare, venea dictatura, venea războiul, trebuia să acţionezi rapid.

Astăzi, ehhehehei...

... ce atâta grabă?

Alegerile au fost. Se ştie de şapte zile cine le-a câştigat şi cine le-a pierdut. Dacă te uiţi la cifre. Dacă te uiţi în gura lor, te apucă plânsul şi râsul, în acelaşi timp.

Preşedintele s-a uitat la secundarul de la ceas şi când a ajuns la fix, a zis scurt:

• Nu-i bai, ne vedem în opt zile!

Desigur, se presupune că de la acel moment încep negocierile pentru că Constituţia (cred că e o greşeală pe aici, pe undeva) prevede această ordine de acţiune: mai întâi candidatul de premier, după aceea negocierile, votul în parlament şi, cu puţin noroc, noul guvern.

Dar nu-i bai, nu-i grabă. Nici cu respectul, nici cu ordinea.

Se apropie sărbătorile, scade numărul de teste, scade numărul de bolnavi, morţii se cam înghesuie dar asta e, nu pot ieşi toate lucrurile bine.

Dar ce atâta grabă?

A fost un an cam greu, o epidemie care a evoluat, fără să raporteze, de la o gripă uşoară, dar ne-am ţinut drepţi, ne-am spălat pe mâini, ne-am privit de la distanţă, nu că înainte am fi fost cine ştie ce apropiaţi, e bine, e chiar foarte bine.

Câteva sute de mii de români şi-au pierdut slujbele, câteva sute de mii de copii ar vrea să-i audă din nou vocea un pic ascuţită a doamnei ministru dar, aşa, pe tabletă, nu are niciun farmec. Noroc că, dintre ei, cam jumătate o să treacă anul acesta la capitolul ”uite ce repede a trecut timpul şi cu ce m-am ales”.

Deci, nu-i bai!

Desigur, liberalii au câştigat alegerile. Ne-a spus doamna Raluca, posesoarea unui talent unic, acela de a te face să crezi că albul e negru, pardon, de altă culoare. ”Românii au arătat...”

Pentru că le-au câştigat, vor avea doar cam jumătate din  poziţiile anterioare de ministru. Că aşa-i când câştigi. Plus poziţia de prim ministru. Plus câteva zeci de poziţii de secretari de stat, plus câteva poziţii de sute de consilieri, plus câteva mii de poziţii de şefi pe ici, pe colo. Că aşa-i cu depolitizarea. Bilanţ bun, totuşi.

Luptă grea, totuşi, în tratativele anticipate de dinaintea consultării de dinaintea desemnării.

Greu cu spiritul Constituţiei.

Ungurii vor să elimine traseismul. Ipocriţii! Păi cine mai vrea să fie ungur în ţara asta?

Băieţii ăia de centru dreapta, cei care l-au citit pe Troţki, tot ţin în mânecă un valet de preşedinte, adică de prim ministru. ArtMark are, chiar în zilele acestea, o licitaţie  caritabilă pentru sprijinirea Casei Memoriale Doina Cornea. Sună cunoscut pentru un candidat de premier?

Cum curge istoria! Nu-i bai, zic.

Mi-e teamă că nu sunt chiar original în aceste reproşuri. Nici talentul, să recunoaştem, nu prea dă peste marginile castronului.

Eu zic că premierul desemnat vrea să prindă, totuşi, postul de la finanţe. Unde e puterea, unde sunt lingourile, unde sunt obligaţiunile, unde sunt dobânzile mici, mici de tot, ca după menopauză. Şi să-l critice pe cel care a fost în această poziţie în 2020, reuşind să ne scape de lipsa datoriilor mici într-un timp record.

De aceea, zic, nu vă luaţi după fentă, aveţi răbdare, aveţi multă răbdare cu aceşti oameni.

Nu-i grabă.