Ghinea: Toate zvonurile legate de posibilitatea de a reveni în Guvern fără o refacere a coaliţiei din care să facă parte USR PLUS sunt fake news

Ghinea: Toate zvonurile legate de posibilitatea de a reveni în Guvern fără o refacere a coaliţiei din care să facă parte USR PLUS sunt fake news

FOTO Inquam Photos

Fostul ministru USR PLUS al Proiectelor şi Investiţiilor Europene, Cristian Ghinea, a transmis un mesaj în care a negat posibibilitatea de a reveni singur în Guvern, fără refacerea coaliţiei din care să facă parte şi USR PLUS, după ce premierul a declarat, răspunzând unei întrebări, că i-a propus fostului ministru să vină la negocieri, însă a refuzat. Ghinea va participa la întâlnirea cu preşedinta Comisiei Europene, la invitaţia premierului.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Premierul Cîţu mi-a propus să rămân ministru şi am refuzat, ceea ce confirmă şi el. Toate zvonurile legate de presupuse negocieri sau posibilitatea de a reveni în guvern fără o refacere a coaliţiei din care să facă parte USR PLUS sunt fake news”, a scris Ghinea pe Facebook. 
 
Cristian Ghinea a completat că a lucrat „bine” cu premierul şi toţi miniştri din Guvern. 
 
„Am lucrat bine cu premierul şi cu toţi miniştrii din Guvern, nu e nici un secret. Obiectivul urmărit cu îndârjire a fost să avem un PNRR viabil, susţinut de toată Coaliţia. Am realizat acest obiectiv. Nu este un secret, am mai spus-o: am lucrat efectiv la PNRR şi am reuşit să îl agreez cu Comisia Europeană chiar până în ultima clipă. Mai exact, până cu câteva ore înainte ca demisiile noastre, ale miniştrilor USR PLUS, să ajungă în Monitorul Oficial.
 
Fostul ministru a explicat că, „pentru că PNRR este un plan de ţară care va schimba România pentru generaţii. După ce vom fi construit autostrăzi şi vom fi reîmpădurit România, vom putea spune că am fost acolo. Şi USR PLUS a fost acolo. Voi participa luni la întâlnirea cu preşedinta Comisiei Europene, la invitaţia premierului şi dupa consultări cu cei doi copreşedinţi ai USR PLUS. Pentru că PNRR este al României. P. S. Pentru colegii mei din USR PLUS, focus pe obiectiv: Dan Barna preşedinte şi USR PLUS la guvernare 2024”.

Premierul spune că va face tot ce este posibil ca să menţină coaliţia de guvernare formată din PNL-USR PLUS-UDMR, Executivul rămânând sub conducerea sa. Premierul îl contrazice pe Ionuţ Moşteanu şi spune că au existat discuţii cu USR PLUS pentru refacerea coaliţiei de guvernare. Domnului Ghinea i s-a făcut propunerea să rămână în Guvern, a ales să plece”, a spus premierul. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările