Panica produsă de răspândirea globală a coronavirusului produce alte consecinţe majore. Activitatea economică încetineşte, bursele înregistrează pierderi, veniturile în zonele turistice se prăbuşesc, se poate trece rapid de la creştere la recesiune economică.

Jocul liderului de la Ankara de a pune presiune pe europeni, în momentul în care intervenţia sa în Siria a produs zeci de victime în rândurile propriilor soldaţi, ridică  din nou o problemă existenţială în faţa Uniunii Europene. Dar de data asta, Europa nu mai este cea din 2015. Grecia îşi mobilizează forţele de ordine şi militarii la frontiera terestră cu Turcia, iar ruta balcanică nu va mai fi deschisă. Uniunea Europeană a venit rapid în ajutorul Greciei, cu bani şi cu poliţişti de frontieră.

Altă opţiune nu este posibilă, în condiţiile în care, după experiaţa din 2015, niciun guvern european nu va mai permite trecerea ilegală a frontierelor. Dar în tehnicile războiului psihologic care se folosesc din plin în astfel de momente, România a fost pusă pe hărţile cu traseele care ar urma să fie folosite de migranţi pentru a ajunge în Vestul Europei.

Momentul este extrem de dificil, iar perspectivele foarte incerte. România se găseşte în ipostaza de a se îndrepta spre respingerea în parlament a tentativei premierului desemnat, Florin Cîţu, de a forma un nou guvern.

Din declaraţiile publice ale liderului PNL, Ludovic Orban, rezultă că liberalii nu se vor grăbi să-şi voteze guvernul. Sigur, de ochii Curţii Constituţionale, se fac declaraţii de susţinere, dar fără nicio valoare.

Respingerea guvernului premierului desemnat Florin Cîţu  ar simplifica lucrurile în vederea anticipatelor. Dar nu de tot. mai trebuie o nominalizare şi o nouă respingere în Parlament pentru ca preşedintele Iohannis să poată să se consulte cu preşedinţii Camerelor şi apoi să dizolve Parlamentul. Până atunci, alte discuţii, alte blocaje şi alt timp pierdut.

Dacă se ajunge la dizolvarea celor două Camere, pentru următoarele luni, România nu va avea nici Guvern, nici Parlament în deplinătatea atribuţiilor, cu nişte prevederi constituţionale destul de vagi în domeniu. Într-o situaţie de criză, dacă e nevoie de declararea stării de urgenţă, de exemplu, cum se acţionează? În articolul 93 al Constituţiei se spune că starea de asediu sau de urgenţă se instituie de Preşedinte care cere încuviinţarea Parlamentului în termen de cel mult cinci zile de la luarea măsurii. Cum s-ar proceda cu un Parlament deja dizolvat?   Sigur, se poate spune că Parlamentul este în mandat până la depunerea jurământului de către noii parlamentari, dar se poate contesta. Mergem iar la Curtea Constituţională, în condiţii în care se cer măsuri de urgenţă?