Dispută în jurul cheltuielilor pentru organizarea Referendumului privind lupta anticorupţie. Cât a costat consultarea populară din 2012

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Referendumul pentru demiterea lui Traian Băsescu din funcţia de preşedinte a avut loc pe 29 iulie 2012 FOTO Arhiva Adevărul
Referendumul pentru demiterea lui Traian Băsescu din funcţia de preşedinte a avut loc pe 29 iulie 2012 FOTO Arhiva Adevărul

Referendumul din 2012 a costat statul român aproximativ 20 de milioane de euro, de trei ori şi jumătate mai mult decât invocă liderul deputaţilor PSD, Eugen Nicolicea. Ministrul de Interne, Carmen Dan, a arătat că organizarea Referendumului de demitere a fostului preşedinte Traian Băsescu  a costat foarte mult.

„Referendumul din 2012 a costat foarte mult. Din punctul meu de vedere, sunt alte prioriăţi. Este o analiză pe care trebuie să o facă mai mulţi factori şi avem în momentul acesta, zic eu, prioritate să aplicăm măsurile pe care noi ni le-am asumat prin programul de guvernare, dar este o situaţie care trebuie analizată”, a declarat Carmen Dan.

În completare, liderul deputaţilor PSD, Eugen Nicolicea, spune că statul român va cheltui 70 de milioane de euro cu organizarea Referendumului. „În scrisoarea transmisă oficial către Parlament, tema referendumului este: "continuarea luptei împotriva corupţiei şi asigurarea integrităţii funcţiei publice". Prin asta păcăleşte românii, doar pentru a încerca să-şi acopere eroarea pe care a făcut-o! Păcăleşte poporul, doar pentru a încerca să-şi acopere eroarea pe care a făcut-o şi cheltuim 70 de milioane de euro. Atât plătim pentru această distracţie ca să afle că luptăm împotriva corupţiei. Putea să o facă prin nişte sondaje!“, a scris Eugen Nicolicea, pe pagina sa de Facebook. 

Peste 20 de milioane de euro

Potrivit raportului Autorităţii Electoarle Permanente (AEP), pentru Referendumul din 2012, Guvernul a alocat din Fondul de rezervă suma de 95,606 milioane de lei, din care pentru cheltuieli de personal 29,458 de milioane lei, pentru cheltuieli cu bunuri şi servicii 62,447 milioane de lei şi pentur cheltuieli cu active nefinanciare 4,6 milioane lei. Statul a cheltuit 21,25 de milioane de euro, de trei ori şi ceva mai mult decât costurile estimate de liderul deputaţilor PSD. 

„Pentru efectuarea cheltuielilor necesare în vederea pregătirii şi desfăşurării în bune condiţii  a referendumului naţional din data de 29 iulie 2012, s-a suplimentat bugetul Ministerului Afacerilor Interne (86,756 milioane lei), al Autorităţii Electorale Permanente (5 milioane de lei), Al Serviciului de Telecomunicaţii Speciale (1, 9 milioane de lei), al Ministerului Afacerilor Externe (4,5 milioane de lei), precum şi al Secretariatului General al Guvernului, al Institutului Naţional de Statistică (1,95 milioane de lei) din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, stabilit în bugetul de stat pe anul 2012. 

„Democraţia costă“

Fostul preşedinte al PNL Alina Gorghiu recunoaşte că organizarea Referendumului costă, însă consultare populară trebuie să aibă loc. „Preşedintele declanşează referendumul pe un subiect care nu poate fi băgat pe uşa din dos în Guvern, cu dedicaţie pentru victima Dragnea: graţierea şi modificarea Codului Penal fără dezbatere, prin OUG! Preşedintele face un lucru esenţial: aduce dezbaterea în spaţiul public. Ministrul de Interne zice adânc - referendumul costă. Aşa e, democraţia costă! Şi aerul pe care îl respirăm, costă mult!!! Înţeleg că prioritatea este punerea în aplicare a măsurilor din programul de guvernare! Doamnă Ministru, a fost graţierea în programul dumneavoastră de guvernare?!“, spune fosutl preşedinte al PNL, Alina Gorghiu. 

Preşedintele Klaus Iohannis a trimis la Parlament cererea necesară pentru declanşarea procedurii privind organizarea unui referendum naţional pe tema Justiţiei, în general. „Poporul să-şi exprime voinţa cu privire la următoarea problemă de interes naţional: Continuarea luptei împotriva corupţiei şi asigurarea integrităţii funcţiei publice“, se arată în scrisoarea lui Iohannis. Din acest moment, Parlamentul are la dispoziţie 20 de zile pentru a se constitui, în şedinţă comună, şi a adopta o hotărâre, care va conţine un punct de vedere consultativ. Dacă Parlamentul nu îşi transmite punctul de vedere în termenul stabilit, preşedintele emite decretul care cuprinde „problemele care se supun referendumului şi data desfăşurării acestuia“, potrivit Legii Referendumului.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite