Ca profesor într-o şcoală de guvernare, nu pot să nu fac unele precizări:

1 „Desfiinţarea CNATDCU” nu este o reformă sau o politică publică care să justifice declanşarea – în plină pandemie şi în an electoral – a unui referendum în fiecare universitate din România. Propunerea este cu atât mai surprinzătoare cu cât, în urmă cu câteva săptămâni, conducerea CNR considera că CNATDCU este atât de important pentru universităţi încât rectorii trebuie să fie implicaţi în procesul de desemnare a Consiliului şi a comisiilor de specialitate, deşi legea acordă acest atribut ministrului Educaţiei.

2. „Întoarcerea la popor” este, la prima vedere, un instrument democratic, care, de regulă, creşte nivelul de participare al cetăţenilor la adoptarea unor decizii. Cu toate acestea, el poate fi folosit şi într-o manieră speculativă, capabilă să denatureze caracterul democratic al consultării, mai ales dacă în spate nu sunt argumente clare în sensul reformei propuse.

3. Dacă informaţiile din presă sunt corecte, nu este clar în ce calitate a propus Mihnea Costoiu desfiinţarea CNATDCU: cea de senator, de membru al comisiei de specialitate din Parlamentul României, de secretar general al CNR sau de rector?

4. Deşi mi se pare că se deturnează sensul conceptului de „referendum” pentru a „pune la colţ” Ministerul Educaţiei şi Cercetării, care nu a ţinut cont de „recomandările” conducerii CNR cu privire la constituirea noului CNATDCU, nu exclud ca, în calitate de rector al SNSPA, să susţin această propunere. Cu o condiţie însă: printre întrebările adresate comunităţii academice să se afle şi tema politizării universităţilor, a cumulului de funcţii şi, evident, pot fi incluse şi alte teme. Poate în acest fel aflăm şi noi ce părere au cei aproximativ 30.000 de academici din România despre faptul că un rector, deşi ar trebui să stea departe de politică – aşa cum precizează art. 123 din Legea Educaţiei –, ocupă simultan şi funcţii de decizie politică. De asemenea, poate aflăm dacă universitarii din România sunt de acord ca o persoană care nu deţine titlul de doctor în ştiinţe poate fi rector.

Recomandarea mea către anumiţi colegi rectori (nu foarte mulţi, aproximativ 4-5) este să lase jocurile politice şi să se ocupe de universităţile pe care le conduc.

PS: Va veni momentul – curând – în care partidele politice vor trebui să se pronunţe pe acest abuz de putere al unor rectori. Abia aştept să văd cum vor transpune în practică discursurile electorale dominate de principii, valori şi angajamente legate de buna guvernare.