Un stat se confirmă şi prin gesturile sale simbolice şi prin mesajele pe care le transmite pe această cale. Oprirea invaziei membrilor Guvernului sau Parlamentului de la Budapesta care fac pelerinaje autonomiste în Transilvania face parte din categoria gesturilor care definesc autoritatea statului român şi care spun dacă acesta este găurit ca un şvaiţer, aşa încât oricine să poată pătrunde prin fisurile sale, sau dacă armătura legilor sale este solidă şi impenetrabilă, fiind capabilă să reacţioneze ferm atunci când Constituţia şi integritatea sa teritorială sunt atacate.

Oficialii Ungariei şi extremiştii diferitelor grupări maghiare exact acest lucru îl fac: violează în grup Constituţia României. Iar noi ne dăm fecioare şi nu vrem să-i supărăm, că poate se plictisesc, se satură şi se duc acasă. O strategie mai proastă de acţiune, care înseamnă de fapt non-acţiune, nici nu puteam să avem.

Deocamdată, faptul însuşi că oficialii de la Budapesta, ca şi membrii formaţiunilor extremiste din Ungaria, şi-au permis să exporte peste graniţă diferite formule de contestare a autorităţii statale a României, fie că au făcut-o prin discursuri, fie prin îmbulzeli, ne arată că România este percepută ca un sat fără câini, ca să folosim o expresie românească veche, sau ca o statalitate defectă, permisivă şi  incapabilă să se protejeze.

De aceea, soluţia pe care o tot aud declamată în spaţiul public românesc că hai să nu ne inflamăm, să nu reacţionăm exagerat, să nu le dăm apă la moară, să îi ignorăm, produce exact efectele contrarii, altfel am fi scăpat de mult de extremismul maghiar pe care autorităţile îl ignoră de ani buni. Nu este clar că nu funcţionează stratagema capului de struţ în nisip, singura reacţie a statului român de până acum?

Interzicerea, sub diferite forme legale, a accesului extremiştilor şi contestatarilor României pe teritoriul ţării noastre nu înseamnă nici inflamare, nici exagerare, nici încurajare, ci doar un gest normal al unui stat care îşi apără fiinţa. Cum altfel poţi reacţiona când un secretar de stat din MAE ungar, Ivan Baba, îţi transmite din ţara ta că problemele cu Ungaria se vor termina doar dacă renunţăm la ideea statului naţional? Adică renunţaţi voi la identitatea voastră naţională şi atunci nu mai vrem nimic de la voi. Fireşte, ce să mai vrei de la un stat care a renunţat deja la tot ceea ce-l defineşte?

Sub nicio formă acest asalt tot mai insistent la adresa Constituţiei României nu se va încheia decât prin impunerea respectării ei. Altfel, ar fi ca şi cum nu i-am mai pedepsi pe violatori ca să nu-i încurajăm să mai violeze. Iar oficialii Ungariei şi extremiştii diferitelor grupări maghiare exact acest lucru îl fac: violează în grup Constituţia României. Iar noi ne dăm fecioare şi nu vrem să-i supărăm, că poate se plictisesc, se satură şi se duc acasă. O strategie mai proastă de acţiune, care înseamnă de fapt non-acţiune, nici nu puteam să avem.

Aşa că da, reafirm necesitatea ca statul român să ia măsurile necesare de interzicere a prezenţei pe teritoriul României a oricărui cetăţean străin, oficial sau nu, care atacă statalitatea României şi acţionează împotriva ei. Sper de altfel ca legea împotriva extremismului maghiar să treacă la votul de marţi şi să ofere un cadru legislativ mai eficient în acest sens, care să oblige autorităţile să intervină, pentru că, în forma lor actuală, aplicarea legilor a devenit facultativă prin prisma faptului nu adresează direct şi explicit pericolul extremismului şi autonomismului cu referire la încălcarea art.1 alin.1 din Constituţie. Iar ceea ce nu e interzis explicit, e permis, spune un principiu juridic. Exact aşa procedează şi autonomiştii: pentru că nu li se interzice, consideră că totul le este permis. Şi fără intervenţia fermă a unei legi precise împotriva lor, vor tot extinde graniţele permisivităţii. E timpul să dovedim că avem un stat, împotriva celor care depun eforturi consistente să ne demonstreze, nouă şi lumii întregi, că nu avem aşa ceva. Cu tristeţe constat că până acum au reuşit...