E oficial. PNL îl susţine pe Klaus Iohannis pentru un nou mandat de preşedinte. Ludovic Orban va fi premierul PNL

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consiliul Naţional al PNL a validat, duminică, susţinerea candidaturii lui Klaus Iohannis pentru un nou mandat de preşedintele şi pe Ludovic Orban pentru a fi desemnar premier. .

UPDATE Consiliul Naţional al PNL a validat, duminică, susţinerea candidaturii lui Klaus Iohannis pentru un nou mandat de preşedintele şi pe Ludovic Orban pentru a fi desemnar premier. Pentru susţinerea candidaturii lui Iohannis, au fost exprimate 817 voturi, din care 793 au fost pentru, iar 24 au fost declarate nule. În ceea ce priveşte candidatul PNL la funcţia de premier, au fost exprimate 821 de voturi, din care 686 pentru Ludovic Orban, 113 pentru Viorel Cataramă, iar 23 au fost declarate nule.

UPDATE Gheorghe Flutur:  „S-a discutat astăzi un lucru extrem de important pe care îl salut – parteneriatul cu preşedintele României şi, de asemenea, candidatura la funcţia de prim-ministru (a lui Ludovic Orban – n.r.). Pentru asta toată lumea ştie că partidul trebuie întâi să fie bine organizat şi colegii mai au discutat despre organizarea partidului şi întărirea lui în teritoriu”.

UPDATE Ludovic Orban: ”Permiteţi-mi să propun introducerea pe ordinea de zi a unui punct care de fapt este o consfinţire a unei decizii care a fost luată şi la congres, dar care este o necesitate din punct de vedere  statutar, dar şi politic. Conform Statutului, validarea candidatului la Preşedinţia României din partea PNL se decide în Consiliul Naţional. După cum vedeţi, de o bună perioadă de vreme, adversarii partidului nostru au o strategie sistematică de creare a unei false imagini că ar exista o distanţă între PNL şi preşedintele Klaus Iohannis. (...) Vă propun introducerea unui nou punct pe ordinea de zi, şi anume validarea candidaturii la funcţia de preşedinte al României a domnului Klaus Iohannis, susţinerea preşedintelui Klaus Iohannis pentru un nou mandat”.

***

„Azi se va vota in Consiliul National al PNL susţinerea preşedintelui Klaus Iohannis pentru funcţia de Preşedinte al României în alegerile de anul viitor. Şi cu asta se termină cu speculaţiile pe această temă“, a anunţat pe Facebook consilierul general al PNL Ciprian Ciucu.

Consiliul Naţional al PNL şi Biroul Politic Naţional al PNL se reunesc duminică, la Palatul Parlamentului, pe ordinea de zi figurând şi stabilirea unor criterii de evaluare a filialelor teritoriale ale liberalilor.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite