Cioloş îi cere lui Ciucă să clarifice acuzaţiile privind plagiatul: Dacă se dovedesc adevărate, e necesară demisia de onoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nicolae Ciuca, Dacian Ciolos FOTO GOV.ro
Nicolae Ciuca, Dacian Ciolos FOTO GOV.ro

Preşedintele USR Dacian Cioloş a transmis pe Facebook că informaţiile conform cărora premierul ar fi plagiat în teza sa de doctorat, trebuie clarificate urgent. Liderul USR spune că este nevoie de o demisie de onoare în cazul în care acuzaţiile se dovedesc a fi adevărate.

„Informaţiile din presă conform cărora teza de doctorat a premierului ar fi plagiată trebuie clarificate de urgenţă de Nicolae Ciucă şi, dacă se dovedesc adevărate, este necesară demisia de onoare”, a scris Dacian Cioloş pe Facebook. 

Potrivit liderului USR, CNATDCU trebuie să se sesizeze în cazul în care premierul nu cere o analiză. „Îi cer prim-ministrului să solicite singur o analiză cu celeritate a CNATDCU pentru a stabili dacă teza a respectat toate cerinţele academice. Chiar dacă premierul nu face acest lucru, CNATDCU trebuie să se autosesizeze rapid şi să clarifice acest caz, pentru că impostura este incompatibilă cu funcţia publică, iar furtul academic nu are ce căuta la vârful Guvernului României”, a mai completat Cioloş. 

„Declaraţia pe care a dat-o premierul Ciucă potrivit căreia a respectat legea din acel moment nu este nici convingătoare şi nici nu răspunde acuzaţiilor aduse”, a mai transmis Cioloş, argumentând că „Un plagiat are o definiţie ştiinţifică foarte clară şi este probat simplu”. 

„De asemenea, preşedintele Klaus Iohannis a promis o „Românie Educată” şi „toleranţă zero faţă de orice abatere de la cultura integrităţii în mediul academic”, motiv pentru care trebuie să ia atitudine în lumina informaţiilor apărute azi”, a mai subliniat liderul USR. 

Premierul Nicolae Ciucă a anunţat că solicită analizarea lucrării sale de doctorat de către Comisia de Etică a UNAp - Instituţia Organizatoare de Studii de Doctorat în care s-a susţinut teza de doctorat. Şeful Executivului a precizat că lucrarea sa înglobează, pe lângă cercetarea teoretică şi experienţa acumulată, „constituindu-se în mod evident contribuţia originală”.

Potrivit PressOne, teza de doctorat a lui Nicolae Ciucă ar conţine plagiat în cel puţin 42 din cele 147 de pagini, iar o parte din textul plagiat ar proveni din alte două teze de doctorat, una dintre ele coordonată de îndrumătorul premierului.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite