Adică inclusiv asupra economiei şi cetăţenilor români, extrem de numeroşi, prinşi la mijloc de acest proces. Decidenţii de la Bucureşti nu dau însă vreun semn că le-ar păsa de soarta acestor conaţionali sau că se pregătesc în vreun fel pentru posibilele scenarii. Iar deznodământul se apropie cu paşi repezi.

Din datele oficiale, aproape 600.000 de români s-au înscris pentru a cere statutul de rezident în Marea Britanie. Cifrele reale sunt cu siguranţă mult mai mari şi ele nu-i includ oricum pe cei care lucrează cu diverse forme de contracte temporare sau nu îndeplinesc criteriile pentru a solicita rezidenţă, dar îşi planifică în continuare viaţa acolo. Conform datelor Ambasadei României la Londra, în Marea Britanie muncesc peste 2.000 medici români şi învaţă aproape 10.000 de studenţi români. Pentru toţi aceşti oameni, Brexit este un proces care le va afecta viaţa în mod direct. Iar guvernanţii români sunt obligaţi să le apere interesele.

Procesul politic de ieşire a Marii Britanii din Uniunea Europeană, declanşat după referendumul din iunie 2016, a reprezentat un laborios şi, câteodată, obositor proces de răzgândiri, ultimatumuri încălcate, alegeri care nu au tranşat neapărat disputele sociale şi negocieri prelungite. Aceasta este şi situaţia din prezent. Poate părea un subiect complicat şi distant, dar trebuie să repet - pentru noi, nu este deloc un subiect marginal, ci unul cu impact economic şi social, dacă ne gândim la incertitudinea şi problemele cu care se pot confrunta conaţionalii noştri care muncesc sau studiază în acest stat, sau la potenţialele efecte asupra economiei, potenţial deloc neglijabile.

Istoria Acordului de Retragere a Marii Britanii din Uniunea Europeană

Mai întâi, puţină istorie. În urma semnării Acordului de Retragere a Marii Britanii din Uniunea Europeană, care cuprinde un Protocol separat cu privire la situaţia din Irlanda de Nord, echipa condusă de Michel Barnier, respectiv omologii britanici sub autoritatea lui David Frost, au pornit procesul de negociere a unui acord comercial, aşteptat să intre în vigoare la finele perioadei de tranziţie primită de Londra, care expiră la finele anului. Aşteptările erau ca negocierile să producă un acord economic care să permită funcţionarea comerţului între Marea Britanie şi statele membre cât mai eficient, reducând la minim impactul perturbator al schimbărilor cerute de noile realităţi politice ale celor două entităţi.

Trebuie observat că şi la acest nivel Uniunea Europeană a făcut concesii, pentru a nu afecta o dinamică economică de care depind vieţile a milioane de cetăţeni britanici şi europeni: cu toate că asigurarea jurisdicţiei Curţii Europene de Justiţie asupra relaţiilor post-Brexit ar fi fost necesară pentru a garanta o rezolvare corectă a litigiilor şi a respectării în sine a acordului, negociatorii europeni au cedat în faţa preferinţei britanice pentru „suveranitate şi independenţă”, oricât de retorice ar fi aceste argumente.

Negocierile erau concentrate, în acest moment, asupra a două puncte esenţiale, Barnier denunţând în mai multe rânduri obstinaţia omologilor britanici: drepturile de pescuit în apele britanice, respectiv respectarea regulilor europene privind ajutorul de stat. În ambele cazuri, negociatorii europeni au cerut în primul rând propuneri care să poată fi discutate, avertizând că prelungirea fără temei a interacţiunilor în lipsa unor elemente de substanţă riscă să producă un impas care nu se poate sfârşi decât într-o relaţie comercială bazată pe regulile OMC, situaţie care presupune pierderi majore de ambele părţi.

O decizie recentă şi foarte controversată a Guvernului britanic, urmată de un vot în Camera Comunelor în favoarea propunerii guvernamentale, face în acest moment şi mai dificilă încheierea cu succes a negocierilor. Despre ce este vorba? În cadrul unui proces de realizare a legislaţiei interne privind comerţul în interiorul Regatului Unit, guvernul britanic a introdus un proiect legislativ care permite miniştrilor să revizuiască sau să clarifice prevederile Protocolului privind Irlanda de Nord, pentru a asigura standarde unitare în interiorul ţării, în lipsa legislaţiei europene care juca acest rol. Trebuie amintit aici că, pentru a respecta Acordul din Vinerea Mare, care a pus punct conflictului din Irlanda de Nord, Uniunea Europeană a solicitat evitarea impunerii unei graniţe între Irlanda şi Irlanda de Nord. Acest lucru însă face necesar controlul vamal al bunurilor care intră în Irlanda de Nord, care se regăseşte practic supusă unor reguli europene. Situaţia a reprezentat un punct major de dispută între susţinătorii lui Johnson şi euroscepticii extremi, susţinuţi de unioniştii nord-irlandezi. Cedarea în faţa solicitărilor UE fusese însă acceptată pentru încheierea acordului de ieşire din UE. Acum, guvernul britanic încearcă practic să modifice retroactiv o înţelegere cu UE.

Dar votul din Camera Comunelor nu este finalul acestui dificil episod legislativ – există un amendament, adoptat şi el, care propune ca Parlamentul să aibă un cuvânt de spus legat de orice eventual demers al miniştrilor cu privire la Protocol, amendament care poate bloca, deci, iniţiativa despre care vorbim. O nouă ramificaţie complexă a unui proces deja prelungit şi foarte complicat.

Este evident că demersul britanic este deopotrivă un proiect legislativ, dar şi o încercare a pune presiune asupra negociatorilor europeni, care au fost avertizaţi de Johnson că trebuie să găsească o soluţie până pe 15 octombrie. Poate şi şi o tentativă de a recâştiga din popularitatea pierdută în ultimele luni în faţa laburiştilor, prin resuscitarea temelor „independenţei şi suveranităţii” recâştigate prin Brexit.

Pentru moment, reacţia Uniunii Europene a fost una clară: comisarul Maroš Šefčovič a transmis că dacă Marea Britanie nu va retrage proiectul, eşecul negocierilor comerciale este cert. Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunţat chiar începerea demersurile juridice împotriva încălcării acordului de retragere notificând, în acest sens, Guvernul de la Londra. Similar, liderii politici ai principalelor grupuri din Parlamentul European au indicat faptul că în cazul nerespectării acordului, Legislativul Uniunii nu va ratifica niciun acord comercial cu Uniunea Europeană. Totodată, acelaşi semnal a fost transmis şi de mai mulţi politicieni democraţi americani: orice periclitare a Acordurilor din Vinerea Mare, cu privire la statutul Irlandei de Nord, riscă blocarea unui acord comercial cu SUA – este nevoie de o majoritate de două treimi în Senat pentru aprobarea acestor amendamente.

Mai multe voci au atras atenţia că acest tip de comportament riscă să atragă nu numai un proces în faţa Curţii Europene de Justiţie, care garantează acordul de retragere, precum şi costuri diplomatice viitoare: este greu de crezut că multe state se vor grăbi să încheie acorduri comerciale cu Marea Britanie în condiţiile în care aceasta încalcă tratate deja ratificate. Foştii premieri britanici Tony Blair, John Major, Theresa May şi David Cameron, alături de mai mulţi parlamentari conservatori, precum şi numeroşi jurişti au denunţat demersul guvernului britanic care semnifică posibilitatea încălcării deliberate a unui tratat internaţional deja ratificat.

Consecinţele unui Brexit fără acord comercial

Indiferent de aceste interpretări, riscul major este ca negocierile să se încheie fără un acord, caz în care costurile economice sunt semnificative, de ambele părţi. Este adevărat că principalul perdant este Marea Britanie – estimările privind pierderile economice variază de la 1,5% la 4,5% din PIB. La fel de adevărat este însă că şi PIB-ul UE va fi afectat negativ, chiar dacă într-o pondere mai redusă (mai multe estimări vorbesc de un impact mediu subunitar, dar crescut în regiunile legate comercial de Regatul Unit). Pentru România, costurile absenţei unui acord se pot ridica, direct şi indirect, potrivit unor estimări realizate în faza negocierilor, la 2-3% din PIB, ele derivând din modul cum vor fi afectate nivelul schimburilor comerciale, respectiv al investiţiilor directe britanice în România. Ce trebuie notat însă este că aceste efecte vin în momentul în care toate economiile se confruntă cu o scădere abruptă din cauza epidemiei de coronavirus, şi orice pierdere suplimentare are efecte sociale majore.

Totodată, este posibil ca fondul de 5 miliarde de euro, propus de Charles Michel pentru a ajuta statele care vor suferi cel mai mult de pe urma Brexit, să fie insuficient pentru a susţine cele mai afectate economii. Oricum România a ignorat cu desăvârşire acest fond în negocierile purtate cu privire la viitorul buget european.

Analizarea cu atenţie a circumstanţelor şi efectelor economice este importantă, iar timpul rămas la dispoziţie face imperativă planificarea urgentă a unui set de soluţii menite a limita impactul unui Brexit dur asupra unei economii naţionale greu încercate. Cooperarea cu celelalte state membre este imperativă, dar ea nu poate înlocui, în aceste condiţii, un efort de planificare şi pregătire din partea României.

Deşi impactul poate fi considerabil, în special în cazul românilor din Marea Britanie, autorităţile de la Bucureşti nu se implică, şi nu vedem niciun demers proactiv, niciun mesaj, niciun semnal că subiectul se află în atenţia cuiva la nivelul decidenţilor. Ce înseamnă acest lucru? Că deznodământul acestei situaţii – oricare va fi el – ne va surprinde nepregătiţi.

Personal, am avut discuţii cu autorităţile europene şi britanice, am interpelat decidenţii privind soarta studenţilor şi lucrătorilor europeni, şi m-am implicat în modificarea legislaţiei europene în materie. În luna februarie a acestui an, chiar înainte de debutul pandemiei în Europa, am fost la Londra pentru a discuta cu reprezentanţii comunităţii româneşti şi am discutat inclusiv cu decidenţi locali, propunând un set de acţiuni post-Brexit, printre care un sistem de monitorizare şi alerte. Recent am interpelat Comisia Europeană în legătură cu situaţia studenţilor români din Marea Britanie şi perspectivele lor, după înăsprirea condiţiilor financiare de studiu. Voi continua aceste demersuri, şi voi continua în acelaşi timp să atrag atenţia asupra riscului de a minimaliza problema Brexit.

Ignorând acest risc, autorităţile vor creşte costurile posibile pentru români.