Bătălia extrem de violentă la care am asistat cu toţii în competiţia publică pentru viitorul preşedinte al PNL, deghizată, pe modelul preluat de la USRPLUS, într-un ”festival al democraţiei”, într-o pervertire flagrantă şi grotescă a ideii de democraţie reală, ascunde, sub aparenţe de joc legitim pentru opinia publică, o maşinărie infernală prin care, la comenzi ”de sus” sau ale diverşilor agenţi politici, se stabilesc delegaţii pentru Congres, care vor veni cu lista pe care trebuie să o voteze. Am văzut acest desfăşurător şi în USRPLUS, de aceea nu mai cred că votul prin delegaţi are măcar vreo urmă de exerciţiu democratic la bază. În cazul PNL, înţeleg din interiorul partidului şi urmărind viaţa politică de peste 20 de ani, că Florin Cîţu şi armata sa de Superman-i şi Superwomen câştigători şi-au cumpărat voturile din majoritatea filialelor, fie cu funcţii, fie cu bani, fie cu alt tip de tranzacţionări, aşadar se aşteaptă o victorie a pionului împins în faţă de diverşi ”strategi” cu interese obscure. Miza pentru 2024 ar fi menţinerea controlului serviciilor asupra candidatului ales de ei, cel care va fi sprijinit în cursa pentru prezidenţiale 2024. Spaima cea mare este ca un real exerciţiu democratic să impună candidatul dorit în mod real de partid şi de opinia publică (se vor face sondaje şi focus grupuri).

Cum să apară un lider autentic, autonom, capabil şi, şoc şi groază!, cu propriile opinii şi viziune pentru România? Inadmisibil. Aşa cum actualul preşedinte Klaus Iohannis a apărut aproape din neant, la fel va apărea un alt candidat, care musai nu trebuie să fie Ludovic Orban, lider cu experienţă politică, dar care a avut curajul să fie în dezacord cu preşedintele Iohannis şi cu oamenii acestuia, pe care, subtil, i-a menţinut la o distanţă sigură sau în funcţii pur decorative, de vicepreşedinţi fără reale puteri în partid. Acest afront nu putea rămâne nepedepsit, de aici actualul război visceral din măruntaiele PNL. Nu mai contează că, din punct de vedere al abordărilor politice, Ludovic Orban s-a dovedit mult mai logic, cumpătat şi echilibrat decât Florin Cîţu, în marea schemă a lucrurilor, contează loialitatea oarbă faţă de un grup sau o persoană, submisivitatea absolută faţă de ordine şi decizii luate în altă parte, lipsa desăvârşită a opiniilor personale. Aşadar, Florin Cîţu, despre care am aflat stupefiaţi de la miniştrii USRPLUS că nu ia nicio decizie singur, fără să dea zeci de telefoane nu se ştie unde şi care se suceşte de pe o zi pe alta, este mult mai convenabil pentru sistem decât Ludovic Orban, care a învăţat să acţioneze subtil şi în tăcere, încet, dar tenace, ceea ce i-a asigurat o lungă carieră politică şi câteva succese remarcabile, ultimele fiind scoaterea PSD de la guvernare şi coaliţia cu USR PLUS. Nu mai contează, în această mică schemă a lucrurilor, pusă la cale de oameni mărunţi, care au şi ei interesele lor, să fie bine pentru ei, nu pentru România şi nici pentru o guvernare responsabilă. Totul e o imensă faţadă, pe care, uneori, unii mai rebeli vin şi fac un graffiti, din care mai înţeleg spectatorii câte ceva, apoi linişte, se vopseşte zidul gri la loc, tăcere şi disciplină de partid, care probabil ne va livra un candidat/o candidată inspid/ă, incolor/ă, care va executa, tăcut/ă ce se dictează din spate. O finală între insipizi şi mediocri în 2024 ar putea alinia o Alina Gorghiu/Raluca Turcan cu Dan Barna şi cu Mircea Geoană sau Marcel Ciolacu/Gabriela Firea. Splendid!

În partea cealaltă, la USRPLUS, o sumedenie de analişti, mereu aceiaşi, vântură tot felul de pseudo-motive pentru a explica stupoarea creată de câştigarea primului tur al alegerilor interne de către Dacian Cioloş, dar dacă ar fi urmărit şi înţeles acest partid şi oamenii din el ar fi priceput că întotdeauna motivele useristo-pluşiştilor sunt ceva mai sofisticate. În primul rând, USRPLUS nu este un partid exclusiv al oportuniştilor, ariviştilor şi misecuviniştilor reuniţi în infaimoasa ”echipă Barna”. Am tot scris despre asta, chiar recent, până m-au raportat să nu mai pot comenta nimic până la alegeri, ghinion, pot. În USRPLUS mai există şi altă tipologie umană, e drept minoritară, dar iată că, având o strategie bună au reuşit să îl propulseze pe Dacian Cioloş înaintea lui Dan Barna în voturile exprimate intern. Candidatura lui Irineu Darău a facilitat ruperea a 10.1% de la Dan Barna şi activarea unor votanţi care nu îl preferau nici pe Barna, nici pe Cioloş. Rămâne de văzut dacă ei vor vota în număr mare şi în turul doi, pentru că deja oamenii lui Barna au început marea ”mobilizare” şi se fac liste cu cei din USR care au îndrăznit să voteze cu plusistul Cioloş. Noaptea minţii? Nu, ”festival al democraţiei”, fără dubiu. De asemenea, chiar şi cei mai fanatici susţinători necondiţionaţi ai conducerii barnisteau început să vadă cu proprii ochi ceea ce oameni ca mine au spus încă de acum 2 ani, când am fost lăsată singură şi păream nebună -de altfel s-a tot încercat conturarea acestei imagini, tactică manipulatorie clasică pentru misogini atunci când întâlnesc o femeie care ştie despre ce vorbeşte, are forţă interioară şi curaj ”înspăimântător”, cum mi s-a spus la acea vreme de cineva care nu a îndrăznit şi a dorit să mă apere public, că e mai comod să stai pe scăunelul cald, poate găseşti curând unul chiar mai mare şi mai bun. Curajul poate părea nebunie doar laşilor şi mă bucur să văd măcar acum că şi-l găsesc şi alţii, tot e bine, simt că nu am scris şi vorbit în zadar, a rămas o urmă, undeva. A apărut Irineu Darău, care e de facto mesagerul celor ca mine, rămaşi prin USR. Cei 10.1%, care până acum nu au avut o voce, mă bucur că şi-au găsit-o şi, mai mult decât orice, că a fost publică, aşa cum a crezut întotdeauna că trebuie, nu intern – unde se muşamalizează şi eşti marginalizat sau exclus, ci extern – pentru a informa electoratul cine e fiecare şi ce şi cu cine votează. Doar aşa vom evolua, nicidecum în subteran, pe furiş, cu dopul pe gură.

Festivalul democraţiei nu poate fi complet fără fraudarea voturilor online – un mare şi zgomotos eşec-, deci e cazul să ne gândim dacă merită să mai cântăm corul digitalizării cu voturi online-, care pot fi alterate cu o uşurinţă uluitoare. După ce au existat probleme cu registrul electoral, care are încă excluşi sau demisionari care au primit invitaţia să voteze, minionii muncitori ai lui Dan Barna, căci echipa lui organizează votul şi tot echipa lui coordonează Comisia Electorală (ce frumos, ce festival deosebit!), au apărut mici învârteli prin filialele preluate ostil de barnişti: votează atât (să zicem) Claudia Postelnicescu, dar votează totodată, în altă filială şi Postelnicescu Claudia. V-aţi prins? Da, ne multiplicăm şi votăm oriunde e nevoie. Nici măcar nu e necesar să existăm în realitate, sistemul permite şi boţi votanţi, doamne ajută, tehnologia asta face minuni! În acest moment, trepidaţia e maximă în USR PLUS să i se ia avansul lui Dacian Cioloş, prin orice mijloace, cu roboţi, cu clone, oricum. Slabe şanse, din fericire, întrucât procentele lui Irineu Darău vor merge către Dacian Cioloş, iar distanţa dintre Barna şi Cioloş va fi mult prea mare. Ce să faci, n-ai ce să faci. 

Miza cea mare, şi aici, nu este doar şefia USRPLUS, care oferă o imensă putere şi statut public, plus oportunitatea de a negocia ce vrei pentru echipa ta şi a-ţi pune doar oamenii tăi – oricât de mediocri sau nepregătiţi peste tot – ci candidatul pentru prezidenţiale 2024. Faptul că Dan Barna a eşuat lamentabil în 2019 nu l-a determinat să îşi facă o auto-evaluare şi să aştepte să mai crească politic, că are timp, ci să pedaleze energic pentru încă o tură, deşi nu are ceea ce ne trebuie pentru Cotroceni. Ne trebuie un preşedinte matur, echilibrat, uman, empatic, implicat în treburile cetăţii, dar cu respect pentru Constituţie şi legi. Ceea ce nu prea am avut până acum. Dan Barna, prin tot ce a făcut intern, abuzuri odioase, decizii halucinante, excluderi pentru delicte de opinie sau pe motiv de opoziţie, manţocăreli cu votul electronic, cu delegaţii, cu listele pentru Congres, cu eliminarea lui Nicuşor Dan, cu impunerea unor mediocrităţi în guvernul Orban-Cîţu, aroganţe infinite, toate corelate cu zero perfomanţă pe obiectivele asumate chiar de către USR. Nimic, niciun obiectiv, doar promisiuni, deci putere de negociere inexistentă, abilitate de a găsi sprijin politic la fel, capacitatea de a convinge de ce sunt bune propunerile USR inexistentă. În consecinţă, ştim deja ce fel de preşedinte ar fi Dan Barna pentru România, din modul discreţionar şi abuziv, strict în interes tribal, în care a condus USR-ul.

În consecinţă, sper ca Dacian Cioloş să câştige turul doi al alegerilor interne, să fie mândru că, în pofida unor fraude şi a unei ostilităţi evidente din partea majorităţii USR, a reuşit să obţină mai multe voturi decât Dan Barna, şi să înceapă reformarea internă atât de necesară a partidului, revenirea la principiile şi valorile fondatoare ale USR. Este cel mai important obiectiv şi va fi judecat de către membrii USRPLUS în primul rând din această perspectivă. Sper, şi totodată am convingerea, că nu va dezamăgi şi va reuşi, are tot sprijinul de care are nevoie. Îmi permit şi avertismentul atât de necesar oricărui om politic: atenţie la linguşitori şi oportunişti, la manipulatori şi sofişti relativişti, la aparenţi care se pretind ceea ce nu sunt şi nu pot fi vreodată, cei care îşi schimbă discursul la 180 de grade, după context şi interes, cei care nu au avut valori şi principii niciodată, dar au învăţat să le recite de la cei care le-au avut dintotdeauna, cei care nu au participat niciodată la luptele politice ale anilor anteriori (din 1990 încoace), dar au învăţat să îşi facă poze la proteze şi să mimeze anticorupţia, cu un discurs copiat de la Monica Macovei, deşi acţiunile şi deciziile lor private denotă o cu totul altă preferinţă. Să ne uităm puţin la fond şi mai puţin la formă, la ce face un om de-a lungul timpului, în mod consistent, nu la ce recită ca papagalul pentru o sinecură. Oamenii de acest tip trebuie să dispară din fruntea USRPLUS şi din funcţiile publice, iar locul lor să fie luat de oameni capabili prin ei înşişi. Nu putem reforma din temelii România, dacă în propriul partid domină acelaşi tipar şi mentalitate coruptă, de grup privilegiat care, o dată ajuns la putere, devine arbitrar şi abuziv. 

Dincolo de toate cele de mai sus, societatea civilă trebuie să regândească propriile aşteptări de la politicieni, să renunţe la a cânta, în cor, pentru finanţări, ceea ce le dictează politicienii, foşti oengişti. Hai să ne profesionalizăm şi să respectăm mereu, indiferent de clasa politică, aceleaşi principii, norme şi standarde. Mereu, fără excepţie. Trebuie regândită atât finanţarea partidelor, cât şi finanţarea jurnaliştilor şi a presei de către partide, dar şi modul în care ni se livrează viitorii lideri şi politicieni: nu mai vrem voturi online cu sistem deschis la fraudă, care poate fi operat de oricine are controlul sau chiar din exterior, prin boţi infiltraţi, nu mai vrem delegaţi teleghidaţi cu telecomanda de la centru pentru câte o pleaşcă. Vrem lideri autentici, oameni cu creier propriu, articulaţi, decenţi, competenţi, ale căror calităţi principale să nu fie lăcomia uriaşă, grandomania, machiaveliansimul, minciuna, manipularea, cinismul, grobianismul, ferocitatea extremă. Vrem oameni decenţi, care vorbesc şi gândesc liber, vrem măcar o dată în istoria României, nişte lideri autentici, nu marionete şi tot felul de băieţi mediocri impuşi de reţele. Ajunge, în 2024, vom avea deja 35 de ani de lungă tranziţie de la comunişti încoace. Hai să nu o lungim către eternitate. Alegeţi inteligent, fără telecomandă. Hugs!