Invocând precedente şi răsturnări de situaţie eroico-legendare, asemenea celor din toamna anului 2004, sau supralicitând calculul hârtiei, respectivii ne încredinţează că Victor Ponta ar avea un bazin electoral prea bine delimitat şi definit ceea ce nu i-ar permite creşteri spectaculoase viitoare. Că aşteptatele transferuri de voturi de dinainte de turul al doilea nu se vor face nicidecum în favoarea sa. Că falsul candidat Călin Popescu-Tăriceanu nu îşi va putea convinge electoratul să îşi dea voturile candidatului PSD şi că cele 8 sau 11 procente, depinde de sondaje, pe care se zice că le-ar avea în preferinţe fostul prim-ministru, nu vor trece obligatoriu în tolba d-lui Ponta. Că surprizele nu sunt defel excluse şi că ele ar putea fi chiar plăcute.

Problema e că mai niciunul dintre contra-candidaţii care cu adevărat contează în alegerile prezidenţiale din luna noiembrie nu prea face nimic notabil ca plăcutele surprize visate ori anticipate să aibă şanse de a se produce cu adevărat.

Mai toate televiziunile cu acoperire naţională le-au pus la dispoziţie prezidenţiabililor spaţii de emisie generoase, sacrificându-şi pentru aceasta interesele comerciale, ratingul şi cota de piaţă. Atâta doar că nici unul dintre cei ce ar reprezenta o alternativă la Victor Ponta nu pare a şti să profite de o atare oportunitate. Fie că declină ofertele, fie că îşi trimit în loc purtătorii de cuvânt, fie că, atunci când iau parte la talk-show-uri, au prezenţe lipsite de personalitate şi de percutanţă. „Proiectele de ţară” prezentate de ei în faţa viitorilor electori sunt fade, lipsite de imaginaţie, acoperind frecvent domenii ce se află în afara ariei competenţelor lor viitoare. Cel mai adesea, ascultându-i, am avut impresia că respectivii se pregătesc mai degrabă să fie prim-miniştri decât preşedinţi.

O interesantă analiză dată publicităţii marţi, 7 octombrie de redacţia bucureşteană a emisiunii în limba română a postului Radio France Internationale a demonstrat convingător că mai niciunul dintre candidaţi nu a acordat atenţia corespunzătoare în programul său electoral problemelor de politică externă. Că programele şi ofertele electorale ale prezidenţiabililor conţin fie generalităţi, fie mustesc de superficialitate atunci când e vorba despre relaţia cu „vecinătatea apropiată”, indiferent dacă aceasta înseamnă Rusia, Republica Moldova sau Ungaria. Că prezidenţiabilii par a nu fi interesaţi de faptul că e vorba despre ţări cu o dinamică internă nu din cale afară de încurajatoare. O dinamică ce se va repercuta, fără doar şi poate, şi în relaţia cu România. E greu de intuit, citind programele electorale ale celor 13 contra-candidaţi ai d-lui Ponta, ce fel de răspunsuri ar pregăti Bucureştiul în cazul în care la Moscova, la Chişinău ori la Budapesta lucrurile ar scăpa de sub control. Cum vom reacţiona, de pildă, dacă agresivitatea Rusiei va fi în creştere. Ce se va întâmpla dacă la alegerile apropiate comuniştii revin la putere la Chişinău? Cum va reacţiona Bucureştiul în faţa derapajelor antieuropene şi antidemocratice tot mai dătătoare de griji ale premierului maghiar Viktor Orbán? Lucru bizar de vreme ce politica externă reprezintă unul dintre principalele atribute ale preşedintelui.

Ajungi să te întrebi dacă la prezidenţialele din noiembrie 2014 nu se prezintă cumva decât un singur candidat. Cel ce se cheamă Victor Ponta.    

E drept, electoratul român, preocupat, în marea lui majoritate, de traiul zilnic tot mai dificil, de salariile şi pensiile tot mai neîndestulătoare, de păstrarea locului de muncă ori de găsirea unui job are un apetit redus pentru ceea ce se întâmplă dincolo de graniţele ţării. Cu toate că desfăşurările din afara frontierelor îl vor afecta direct, în lunile şi anii ce urmează.

Pe de altă parte, e stupefiantă lipsa de reacţie reală a contracandidaţilor d-lui Victor Ponta la multe dintre evenimentele interne curente, cu mare impact, care se consumă în chiar zilele şi săptămânile acestei campanii electorale. E şocant să constaţi că nici dl. Klaus Johannis, nici doamna Monica Macovei, nici măcar doamna Elena Udrea, opozanţi credibili ai premierului Victor Ponta, nu au profitat de scandalul Lukoil. O replică articulată la aberaţiile premierului a venit doar din partea preşedintelui Traian Băsescu. Care, după cum bine ştim, nu candidează, dar al cărui constant discurs anti-Ponta contează cu adevărat. Aşa încât ajungi să te întrebi dacă la prezidenţialele din noiembrie 2014 nu se prezintă cumva decât un singur candidat. Cel ce se cheamă Victor Ponta.