Mărturii cutremurătoare din Iran, după o lună de război: „Nu am dormit de câteva zile și nopți la rând. Nu ne permitem nici măcar alimente”
0La o lună de la începutul conflictului, tot mai mulți iranieni vorbesc despre frică, sărăcie și incertitudine. Bombardamentele, pierderea locurilor de muncă și lipsa resurselor de bază au transformat viața de zi cu zi într-o luptă pentru supraviețuire.
Pentru „Setareh”, o interlocutoare din Iran denumită astfel de BBC, războiul părea, la început, o realitate îndepărtată, limitată la alte zone din Teheran. Totul s-a schimbat într-o clipă. „Cred că e o bombă”, le-a strigat ea colegilor, după ce a auzit un zgomot puternic și a simțit clădirea vibrând.
Au fugit pe acoperiș, unde au văzut fumul ridicându-se spre cer. „Am văzut fumul ridicându-se spre cer, dar nu știam ce loc fusese ținta”, își amintește ea, potrivit BBC.
În scurt timp, panica a cuprins întreaga clădire. „Oamenii strigau, țipau și fugeau. Timp de una sau două ore, situația a rămas așa, un haos total”. În aceeași zi, compania la care lucra s-a închis, iar angajații au fost concediați.
Fără bani, fără siguranță, fără somn
Rămasă fără loc de muncă, Setareh spune că nu mai poate dormi din cauza anxietății. „Pot spune cu sinceritate că nu am dormit de câteva zile și nopți la rând... Anxietatea este atât de intensă încât mi-a afectat sănătatea.”
Situația economică este dramatică, mai ales după ce prețurile alimentelor au crescut puternic. „Nu ne permitem nici măcar alimentele de bază. Ce avem în buzunare nu se ridică la nivelul prețurilor de pe piață... nici persoanele despre care credeam că ar putea avea bani de împrumutat nu au nimic”.
Ea avertizează că lipsa sprijinului din partea statului ar putea duce la noi tensiuni: „Nu știu cum va fi gestionat acest val masiv de șomaj. Nu există niciun sistem de sprijin, iar guvernul nu va face nimic pentru toți acești șomeri. Cred că adevăratul război va începe dacă acest război se va încheia fără niciun rezultat”.
Spitalele, în pragul unei crize
„Tina”, o femeie citată cu acest pseudonim de jurnaliștii BBC și care este asistentă medicală, spune că lipsa medicamentelor începe să devină o problemă: „Lipsa nu este încă generalizată, dar începe să se manifeste”.
Scenele din spitale sunt dramatice: „Cadavre care nu mai erau de recunoscut... unele nu aveau mâini, altele nu aveau picioare – a fost îngrozitor”.
Ea își amintește cazul unei femei însărcinate ucise într-un bombardament: „Când au dus-o la spital, nici mama, nici fătul nu mai erau în viață. Mai avea doar două luni până la naștere... a fost o situație îngrozitoare”.
Pentru Tina, prezentul are ecouri dureroase din trecut. Mama ei i-a povestit despre războiul Iran-Irak, când oamenii se refugiau în adăposturi în timp ce rachetele loveau orașele. „Acum, mă regăsesc într-o situație similară cu cea cu care s-a confruntat odată mama mea. Nu-mi vine să cred cât de repede se repetă istoria”.
Frică, represiune și speranță
În paralel cu războiul, regimul a intensificat controlul intern. Orice formă de protest este extrem de periculoasă, iar arestările și violențele sunt frecvente.
„Behnam”, fost deținut politic, trăiește ascuns după ce a fost împușcat la proteste. „Ne-au luat prin surprindere... Au tras cu gloanțe și au folosit gaze lacrimogene”, spune el.
Cu toate acestea, speranța nu a dispărut complet: „Nu-mi voi reveni până în ziua în care vom fi liberi... Sunt convins că acea zi va veni”.
Într-un Iran marcat de război, sărăcie și teamă, acel moment pare, însă, tot mai îndepărtat.
Se încarcă comentariile...
