Adrian Moraru, membru PNL, devenit incompatibil, a demisionat din Colegiul Consultativ al Consiliului Concurenţei

Adrian Moraru, membru PNL, devenit incompatibil, a demisionat din Colegiul Consultativ al Consiliului Concurenţei

Adrian Moraru FOTO: Facebook

Adrian Moraru, membru PNL, a anunţat pe Facebook că demisionat din Colegiul Consultativ al Consiliului Concurenţei din cauză că „nu există nicio reacţie concretă la oligopolurile care îşi coordonează activităţile pentru a creşte preţul la energie electrică şi gaze”.

Ştiri pe aceeaşi temă

Potrivit profilului său de Facebook, acesta e membru al PNL Bucureşti.

Surse apropriate de Colegiul Consultativ au declarat pentru News.ro că Adrian Moraru trebuia să demisioneze deoarece a devenit incompatibil cu calitatea de membru al Colegiului odată cu implicarea sa în politică, la ora actuală fiind Consilier General la Consiliul General al Muncipiului Bucuresti, din partea PNL. Mai mult, în perioada următoare se derulează procedura de selecţie pentru desemnarea a trei membri în conducerea Consiliului Concurenţei.

Colegiul Consultativ nu reprezintă un factor de decizie la nivelul autorităţii de concurenţă, ci este o structură cu caracter nepermanent, fără personalitate juridică, care emite recomandări şi opinii neobligatorii cu privire la obiectivele şi direcţiile generale ale politicii de concurenţă. Una dintre atribuţiile Colegiului Consultativ este de a propune Guvernului persoanele ce urmează a fi numite în Plenul Consiliului Concurenţei.

Membrii Colegiului nu au acces la documentele interne ale instituţiei şi nu au competenţe în ceea ce priveşte investigaţiile derulate de Consiliul Concurenţei.

Calitatea de membru al Colegiului Consultativ este benevolă, membrii acestui organism neprimind niciun fel de remuneraţie pentru activitatea desfăşurată.

„Mi-am dat demisia din Colegiul Consultativ al Consiliului Concurenţei văzând că nu există nicio reacţie concretă la oligopolurile care îşi coordonează activităţile pentru a creşte preţul la energie electrică şi gaze. Statul român eşuează în primul rând prin laşitatea celor care aleg siguranţa posturilor plătite cu salarii de zeci de mii de lei pe lună în faţa simţului datoriei a spune adevărul cu orice preţ", a scris Moraru.

El a apus că a demisionat având în vedere triplarea preţurilor într-o perioadă de 4 luni atât la energie electrică cât şi la gaze naturale şi având în vedere că producţia este deţinută în cote zdrobitoare de statul român (85%), care „mimează o piaţă liberă, iar responsabilii statului român se uită la acest oligopol şi ei spun că nu văd statism ci economie de piaţă".

Moraru a mai adăugat că a demisionat şi având în vedere creşterea concertată a preţurilor după un mecanism ce sugerează o înţelegere de piaţă, dar şi faptul că aceste companii din energie, până mai ieri la limita falimentului, au devenit prin profituri de 100%- 200% cele mai profitabile companii din domeniul energetic la nivel european.

Moraru a transmis că toate autorităţile statului ignoră sursa creşterii preţurilor, producătorii de energie, dar au grijă ca permanent să aducă în discuţie furnizorii de energie, care sunt doar nişte intermediari, încercând deliberat să îndrepte atenţia presei şi publicului de la adevărata sursă a creşterii preţurilor într-un gest de distragere a atenţiei de la adevăraţii responsabili.

El a mai spus că a decis să demisioneze şi în urma răspunsurilor "uluitoare ale preşedintelui CC care a pus creşterea preţurilor la producător cu 200%-300% a preţului energiei pe seama certificatelor CO2, când experţii în energie au demonstrat cu calcule precise că această creştere a certificatelor CO2 nu ar avea o influenţă mai mare de 10% în preţul de producţie".

Moraru a mai afirmat că, deşi preţurile la producător au crescut de 3 ori, furnizorii refuză să semneze contracte pe mai mult de 2-3 luni pentru că această creştere a preţurilor nu s-a calmat.

„Luând act de evidenta lipsă de implicare a Consiliului Concurenţei în acest subiect cu consecinţe dramatice atât asupra standardului de viaţă consumatorilor individuali dar mai asupra multor companii a căror activitate productivă este profund influenţată de preţul energiei şi care deja au început să dea faliment, producând la rândul lor şomaj, vă rog să luaţi act de demisia mea din Colegiul Consultativ al CC. Domnule preşedinte, îndrăznesc să sper că această demisie a mea, deşi nesemnificativă, mai ales în contextul zilelor prin care trecem, constituie un îndemn să reflectaţi cu acest prilej la câteva valori: piaţă liberă, concurenţă, onoare, libertate. Salariul de zeci de mii de lei pe lună nu trebuie niciodată să fie un motiv să uităm aceste valori. Cu respect, Adrian Moraru, Director, IPP, Un promotor şi apărător de neclintit al proprietăţii private şi pieţei libere", a conchis Moraru.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările