Încep prin a enunţa o axiomă: primul demnitar care îşi va lega numele de străpungerea Carpaţilor cu o autostradă are garantat câştigate toate alegerile la care va participa până la sfârşitul vieţii – ba cred că şi cele la care nu va participa. Şi totuşi, în pofida acestui adevăr evident, nimeni nu a îndrăznit să facă pasul decisiv. Ce-i drept, foarte timid, oleacă de autostrăzi s-au mai construit, mai ales în Ardeal, dar toate în zone de şes sau cel mult deluroase şi niciuna nu a atacat frontal muntele.

Când era ministru la Transporturi, Traian Băsescu zicea că n-avem nevoie de autostrăzi, deci nici aşteptări n-ar fi trebuit să avem. Ludovic Orban, urmaş de-al său în sezonul 2007-2008, a devenit expert în inutile şi scumpe studii de fezabilitate, dar nu a trecut dincolo de ele.

Speranţele au renăscut în 2014: cu un preşedinte sibian, care merge săptămânal acasă, nu are cum să nu se facă o autostradă peste munte. În 2018, când la Guvern a venit cunoscuta patrioată Viorica Dăncilă, speranţele aproape că deveniseră certitudini: vom sărbători 100 de ani de la Marea Unire cu o autostradă care va lega, simbolic, cel puţin două din trei provincii româneşti. Viorica Dăncilă s-a dovedit însă a avea alt tip de expertiză: inaugura centimetri de autostradă la capetele celor deja existente, dar tot în zone plane, uşor de abordat, fără să intre cu niciun centimetru în munte. Venea, tăia panglica, se poza cu foarfeca şi pleca.

Tot acest bizar fenomen - bizar tocmai pentru că e comun tuturor guvernărilor, indiferent de culoare - trebuia să aibă o explicaţie comună. Şi singura pe care mi-am putut-o imagina, după un îndelung proces de reflecţie, este asta: de fiecare dată când un nou premier sau un nou ministru al Transporturilor îşi prelua portofoliul, i se cerea o audienţă din partea unor oameni extrem de importanţi şi extrem de discreţi. Aceştia aparţineau tuturor serviciilor secrete - interne şi externe, civile şi militare, departamentale sau nu – şi toţi erau, evident, bine-intenţionaţi şi animaţi de acelaşi înălţător sentiment: dragostea de ţară. Cum ar veni, patriotismul. Audienţa era fixată la oră de seară, după închiderea programului de lucru, adică după ce plecau acasă secretarele, secretarii de stat şi alţi atârnători de care ministerele sunt pline. Astfel, demnitarul se trezea singur-singurel, în penumbră, în faţa a vreo 2-3 generali, 3-4 colonei şi a unui număr neprecizat de plutonieri-adjutanţi.

Şi îndărătul uşilor închise şi al draperiilor trase, cineva din delegaţie, anume desemnat şi bine antrenat, expunea situaţia de fapt: „Munţii Carpaţi au fost întotdeauna o pavăză, un zid pentru cei care au vrut să ne cotropească spaţiul carpato-danubiano-pontic. Romanii, tătarii, turcii, nemţii – absolut toţi şi-au rupt dinţii în Munţii Carpaţi. Ruşii n-au mai apucat, că s-a petrecut actul de la 23 August 1944, altminteri şi-i rupeau şi ei. Cu titlu de exemplu, vă subliniem că măreţul episod de la Mărăşti-Mărăşeşti-Oituz n-ar fi existat dacă pe-acolo trecea o autostradă. Prin urmare, vă rugăm să înţelegeţi că o autostradă care să străbată Carpaţii, indiferent pe unde, este un atentat la siguranţa naţională a ţării noastre, o invitaţie la invazie adresată tuturor vecinilor pizmaşi. Faceţi autostrăzi unde vreţi, studiaţi ce fezabilităţi doriţi, inauguraţi ce centimetri vă aranjează mai bine din punct de vedere electoral - dar nu penetraţi Carpaţii! Aceasta este rugămintea noastră şi sperăm din tot sufletul să nu ne refuzaţi - dacă înţelegeţi ce vrem să insinuăm”. Şi, astfel pusă problema, toţi s-au conformat.

Pare că are logică, nu? Parcă asta explică tot, nu? Altminteri cum să înţelegi că toţi cei de teapa noastră, foste ţări socialiste, şi-au făcut şvaiţer munţii (cei care îi au, desigur) cu autostrăzi şi drumuri expres şi numai noi să fi rămas cu Carpaţii virgini? Musai trebuie să fi fost un comandament superior, o raţiune de stat de importanţă deosebită, la care nu au acces decât iniţiaţii, pe care nu le află – şi doar prin viu grai, nimic în scris - decât un număr limitat de demnitari şi câteva draperii. Chiar mă pregăteam să scriu un eseu exhaustiv pe această temă...

Şi vine acum actualul ministru al Transporturilor, Lucian Bode, şi-mi ruinează toată construcţia. Venea cu un VW Touareg de la Râmnicu Vâlcea spre Piteşti, peste Dealul Negru, exact pe traseul pe unde sperăm din 2014 să treacă autostrada care îl duce acasă pe preşedintele Iohannis. Şoferul de la SPP încălca toate regulile de circulaţie posibile, băgase sirena şi girofarele şi tăia curbele, lua faţa altora şi depăşea câte 10 maşini odată pe linie continuă - şi tot aşa. Şi inevitabilul s-a produs acolo unde era de aşteptat, într-o curbă, imediat după trecerea pe un pod, pe linie continuă: maşina ministrului s-a buşit cu una care venea regulamentar din sens opus şi s-a înfipt într-un gard. Bilanţul: doi răniţi şi un ministru speriat.

Noroc că un motociclist a filmat o porţiune bună din prestaţia de Zorro rutier a SPP-istului şi mi-am putut închipui, preţ de câteva secunde, cum era să fi fost eu în Touareg. Aşezat comod pe bancheta din spate, cu un şofer presupus super-profesionist, satisfăcut că ajung rapid la Bucureşti, acolo unde mă aşteaptă poate importante trebi ministeriale, poate nevasta, poate altcineva – nu contează. Contează că ajung înaintea proştilor. Şi mai contează că aud, pe lângă sirenă, motorul maşinii: vrrruuum-vââââjjj...

Vrum-vâj – uite cum tai linia continuă. Vrum-vâj – uite cum bag pe contrasens. Vrum-vâj - uite cum trag toţi pe dreapta când îmi aud sirena. Vrum-vâj – uite cum îl trimit puţin în decor pe idiotul ăla. Vrum-vâj – uite cum îl las în urmă pe nenorocitul ăsta cu Dacie. Vrum-vâj – uite cum îl las în urmă şi pe cocalarul ăsta cu Lamborghini, noroc de girofar...

Şi acum pune-te şi tu în locul lui, al demnitarului: după atâta vrum-vâj-vrum-vâj în cap, ştiind că tu oricum ajungi la timp acolo unde ai de ajuns, ţi-ar mai arde ţie să-ţi baţi capul cu construcţia de autostrăzi peste Carpaţi?

Ei, aş... Vruuuum-vââââjjj! (Şi, cu ocazia asta, ne mai apărăm şi ţara de duşmani).

PS1: Înţeleg că singurul responsabil pentru producerea accidentului de pe Dealul Negru ar fi şoferul de la SPP. Aş accepta asta doar dacă ancheta va dovedi mai presus de orice dubiu că şoferul a ales să conducă în asemenea hal nu pentru că i-a cerut ministrul să ajungă mai repede la Bucureşti, ci pentru că, de exemplu, i-a cerut nevasta să ajungă acasă la o anumită oră, iar ministrul, gentil, n-a vrut să-i strice căsnicia.

PS2: Înţeleg de la domnul Iohannis că accidentul lui Lucian Bode nu se compară cu accidentul lui Gabriel Oprea, desi amândoi se aflau pe bancheta din spate când maşinile oficiale în care se aflau au provocat accidente rutiere. Şi de ce nu se compară? Doar pentru că la Bode n-au fost morţi? Sau, ca să reformulez o celebră zicere a preşedintelui: ar fi trebuit să moară oameni pentru ca Lucian Bode să-şi dea demisia? Că miniştri competenţi, care să NU ne facă autostrăzi peste Carpaţi, precis s-or mai găsi.