INTERVIU Maxim Vengerov, violonist: „Enescu a fost idolul copilăriei mele“

INTERVIU Maxim Vengerov, violonist: „Enescu a fost idolul copilăriei mele“

Vilonositul Maxim Vengerov cântă pe un Stradivarius din 1727 FOTO: Arhiva Festivalului „George Enescu“

Maxim Vengerov, în calitate de dirijor şi solist, va avea în program astăzi, alături de „Virtuozii“ din Bucureşti, lucrări de Johann Sebastian Bach şi Wolfgang Amadeus Mozart.

Ştiri pe aceeaşi temă

 
 
 
 
„Dacă un copil nu ascultă muzică, nu merge la muzee şi nu citeşte cărţi, îi lipseşte jumătate din educaţia pe care ar trebui s-o primească“, spune violonistul rus. Artistul, în vârstă de 39 de ani, vorbeşte, într-un interviu pentru suplimentul „Enescu“, despre importanţa muzicii în formarea personalităţii şi despre nivelul artistic şi tehnic la care tinerii iau contact astăzi cu muzica clasică. Maxim Vengerov a mai fost prezent pe scena Festivalului „Enescu“. A fost unul dintre capetele de afiş şi ale ediţiei 2007 a Festivalului, dar concertul său la vioară de atunci a fost anulat, deoarece a suferit un accident cerebral. Vengerov a devenit şi un remarcabil dirijor, întorcându-se ulterior şi la vioară, când starea de sănătate i-a permis. Astă-seară, va face din nou dovada măiestriei sale alături de „Virtuozii“ din Bucureşti.
 
Interviu realizat de Maria Monica Bojin
 
Interpretaţi şi dirijaţi lucrări de Bach şi Mozart. Ce iubiţi în muzica acestor compozitori?
 
Cred că lor li se datorează unele dintre cele mai frumoase creaţii, indiferent de instrumentul pentru care au compus. Vioara a fost însă cu adevărat specială pentru ei, amândoi cântau la vioară – mai ales Mozart, care îşi interpreta propriile concerte şi a cărui muzică este, nu doar foarte frumoasă din punct de vedere violonistic, ci este scrisă şi într-un mod adecvat instrumentului, mi se pare că sunt cele mai frumoase concerte scrise vreodată pentru vioară şi orchestră de cameră. 
 
Cred că fiecare violonist ar trebui să aibă în repertoriu concertele lui Mozart, după cum cred că nu există muzician care să nu fi cântat Concertul în re minor pentru două viori al lui Bach. Mă bucur întotdeauna să mă pot întâlni cu un coleg şi să interpretez acest duet. 
 
Interpretul trebuie să fie ca un avocat al compozitorului şi al muzicii sale, iar atunci când el o cântă, ascultătorii trebuie să simtă că aceea este însăşi perfecţiunea, că aceea este pur şi simplu cea mai bună lucrare scrisă vreodată. 
 
Maxim Vengerov, violonist
 
Ce face ca o lucrare anume să devină favorita dumneavoastră?
 
Fiecare piesă este favorita mea în momentul în care o cânt, pentru că, dacă nu ar fi aşa, nici nu ar trebui să o prezint publicului. Interpretul trebuie să fie ca un avocat al compozitorului şi al muzicii sale, iar atunci când el o cântă, ascultătorii trebuie să simtă că aceea este însăşi perfecţiunea, că aceea este pur şi simplu cea mai bună lucrare scrisă vreodată. 
 
Aţi studiat la un moment dat vioara barocă. Aţi cântat şi cu o orchestră de instrumente de epocă?
 
Da, am colaborat cu muzicieni renumiţi – un exemplu ar fi Trevor Pinnock, el mi-a descoperit lumea barocului muzical pe instrumente de epocă. Cei doi sau trei ani de cercetare profundă a acestui gen aparte de creaţii – am interpretat Bach, Corelli, Vivaldi – au fost o experienţă foarte plăcută. În momentul de faţă nu mai folosesc vioara barocă dintr-un motiv foarte simplu – sălile de concert în care cânt au cel puţin 1.500 – 2.000 de locuri, de aceea sunetul trebuie lansat cu forţă şi, din nefericire, pe instrumentele de epocă acest lucru nu este posibil pentru că ele nu au fost proiectate pentru concerte în săli mari. Viorile baroce sunau bine în biserici, în saloane, în grădini, în locurile pentru care fusese în fond concepută atunci muzica. 
 
Profitul pe care l-am cules eu din practica viorii baroce este întâlnirea cu acele culori speciale pe care ea le poate produce, culori pe care le am în minte, pe care le port cu mine şi pe care le transpun pe Stradivariusul meu – care este, de altfel, un instrument baroc! Are însă o structură diferită, limba viorii a fost modificată şi de aceea instrumentul sună mai puternic şi este mai potrivit pentru sălile de concert din secolul al XXI-lea.
 
Vă putem asculta live pe telefonul mobil, în transmisiuni radio, vă putem urmări cursurile de măiestrie pe internet. În raport cu muzica clasică, există şi aspecte mai puţin bune ale tehnologiei?
 
Chiar dacă n-aş spune că este un lucru de care mă tem, totuşi mă preocupă faptul că unii interpreţi sunt văzuţi acum ca fiind învechiţi, că marile valori ale muzicii sunt percepute drept ceva depăşit, ca aparţinând generaţiilor părinţilor şi bunicilor noştri, că se afirmă că tinerii trebuie să lase trecutul în urmă şi că lor le aparţine viitorul, care înseamnă descoperirea unor noi drumuri. Cred însă că trebuie să existe o armonie deplină – trupul, sufletul –, iar progresul ştiinţific trebuie să trăiască în comuniune. De exemplu dacă un copil face sport de performanţă, dar nu ascultă muzică clasică – de fapt orice fel de muzică –, dacă nu merge la muzee şi nu citeşte cărţi, îi lipseşte efectiv jumătate din educaţia pe care ar trebui s-o primească. 
 
Fiica mea are un an şi jumătate şi se joacă des cu mingea, dar ascultă cu interes şi muzică, îi place foarte mult, poate sta liniştită câte o oră ascultând o simfonie de Bruckner! O astfel de activitate îi stimulează capacitatea de concentrare şi va avea rezultate pozitive în viitor, indiferent dacă va deveni muzician sau jucător de fotbal – ceea ce contează este că face mişcare, că are contact cu muzica şi că se îmbogăţeşte spiritual. Sunt sigur de asta. 

Cântă pe un Stradivarius

Numele: Maxim Alexandrovici Vengerov

Data şi locul naşterii: 20 august 1974, la Novosibirsk (Rusia) într-o familie de muzicieni (mama – cântăreaţă, tatăl – oboist) 

Starea civilă: căsătorit

Studiile şi cariera: 

Începe la 5 ani, iar la 7 ani devine elevul lui Zahar Bron, pe care îl urmează la Londra şi apoi la Lübeck. Ulterior, va studia vioara renascentistă şi viola. Primul turneu – la vârsta de 10 ani

În 1990 e numit „Artist al anului”. 

Intensă activitate concertistică întreruptă temporar (2008-2012) din cauza unei crampe la mână. Este perioada în care s-a concentrat asupra dirijatului (pe care-l practică din 1998).

Predă la Academia de Muzică din Londra

A fost protagonistul filmului „A-şi trăi visul“ (2007).

Cântă pe un Stradivarius din 1727 – „ex-Kreisler”

Premii discografice: Grammy, Edison, Echo Klassic etc.


 
De asemenea sunt preocupat de faptul că tinerii nu ştiu ce să aleagă din toată muzica de astăzi, ei nu au criterii de evaluare, cred ceea ce li se spune în mass-media şi ceea ce se spune despre artişti în publicitatea pe care şi-o fac. Nu am nimic împotriva muzicii pop, există cântăreţi pop extraordinari, dar consider că ar trebui făcut un studiu serios care să arate care muzică este bună pentru psihic – atunci publicul va putea alege în cunoştinţă de cauză. În epoca noastră tehnologizată, concertele live devin mult mai importante decât orice înregistrare – astăzi oricine poate imprima şi poate posta rezultatul pe internet, dar calitatea interpretării nu mai este atât de bună ca în trecut. Şi pentru că nu ştiu la ce să se raporteze, tinerii cred că aceasta este valoarea maximă. 
 
Chiar dacă industria discografică se confruntă cu probleme din ce în ce mai mari, nimic nu se poate compara cu audiţia unui CD la căşti; chiar dacă astăzi totul se desfăşoară într-un ritm atât de alert, chiar dacă ne dorim o viaţă uşoară şi nu mai vrem să facem lucrurile pe îndelete, şi chiar dacă mă tem că muzica va ajunge să fie făcută rapid în detrimentul unei calităţi superioare, totuşi luptăm încă pentru a menţine nivelul performanţei.
 
Cum vedeţi prezenţa dumneavoastră în Festivalul „Enescu“?
 
Mai întâi de toate asociez Bucureştiul, acest minunat centru cultural, muzical şi artistic, cu muzicianul care a fost idolul copilăriei mele – George Enescu. Toată lumea ştie despre acest legendar om care nu a fost doar un extraordinar violonist, ci şi un mare pianist şi compozitor. 
Pentru mine, Enescu este un om al Renaşterii, adică enciclopedic. Întotdeauna mi-am dorit să ajung la gradul său de complexitate, şi trebuie ca noi toţi să ne străduim să-i urmăm modelul. 
 
Festivalul „Enescu” este o platformă prin intermediul căreia mari muzicieni şi ansambluri se pot prezenta în faţa publicului de la Bucureşti. Este un eveniment, este celebru şi sunt onorat să mă aflu din nou aici şi să pot interpreta împreună cu „Virtuozii din Bucureşti“ acest frumos program cu muzică de Bach şi Mozart.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările