Desigur, mă refer în primul rând la cele politice. Dar să nu ne facem că nu ştim acest lucru, asemenea analize sunt preluate imediat de grupele de experţi şi analişti de risc ai marilor companii, îndeosebi ai multinaţionalelor, datele respective fiind introduse în dosarul de fezabilitate analizat în consiliile de administraţie respective înainte atunci când se cumpăneşte o alegere strategică privind locaţia unei noi filiale, preluarea unei afaceri sau un parteneriat.

În acest context, vă rog să citiţi ultimul raport produs de fundaţia germană Bertelsman Stiftung. Este vorba despre ediţia 2020 a Bertelsmann Stiftung's Transformation Index (BTI), o analiză comparativă extinsă a calităţii democraţiei, a economiei de piaţă şi a calităţii procesului de guvernare. Sunt 5.000 de pagini cuprinzând analize foarte detaliate ale situaţiei din137 de ţări în curs de dezvoltare sau aflate în proces de tranziţie, estimările respective fiind produse în cooperare cu peste 280 de experţi din mari universităţi ale lumii şi think tank-uri din peste 120 de ţări.

Indicele BTI - se spune în comunicatul de presă de la lansarea Raportului (29 aprilie) - este singurul index comparativ din lume care măsoară calitatea procesului de guvernare pe baza propriilor date şi oferă o analiză comprehensivă a managementului politic din cadrul procesului de transformare".

Analiza lor de acum, fiind efectuată anul trecut, merge până la finele anului 2018. Este un raport făcut pe liniile lor clasice de interes, pe o grilă foarte clară, absolut egală cu ceea ce a fost aplicat şi evaluat în cazul tuturor celorlalte state.

Aveţi aici întregul raport, vă prezint doar secţiunea "cooperarea internaţională" , profund semnificativ pentru a înţelege implicaţiile pe care le-au avut deciziile luate în perioada guvernării PSD-ALDE asupra imaginii noastre de ţară.

Problema esenţială în raport cu care se construieşte analiza asupra României este, în continuare, lupta împotriva corupţiei. Nu e nimic mai important, nimic mai urgent, nici un fel de consideraţie nu este prioritară în raport cu această componentă care a devenit, din 1990 încoace, elementul cu care începe şi la care se referă toate rapoartele de ţară, dar şi atenţionările severe venite de la Bruxelles sau Washington, pentru a nu vorbi decât de aceste centre ale politicii internaţionale. Poate vă amintiţi de scandalurile nesfârşite între oficialii PSD-ALDE şi reprezentanţii instituţiilor europene. De atunci, cam asta a figurat pe notele multiple de plată, căci iată, vorbind despre perioada 2017-2018, în Raport se spune că:

Credibilitatea României ca partener internaţional s-a deteriorat în ultimii doi ani. Ofensiva dusă de coaliţia de guvernare de centru-stânga împotriva instituţiilor româneşti anticorupţie a dus la ciocniri publice între liderii români şi cei europeni la finele anului 2018, chiar cu câteva zile înainte ca ţara să preia preşedinţia Consiliui UE. Nivelul de integritate al multora dintre liderii PSD şi ALDE reprezintă o problemă. Mai mulţi membri PSD şi ALDE sunt investigaţi pentru fraudă sau corupţie, asta în timp ce alţii au fost deja condamnaţi. Aceasta slăbeşte capacitate guvernului să negocieze corespunzător cu egalii săi europeni.

România a devenit din ce în ce mai izolată de partenerii săi tradiţionali (state membre UE şi SUA) în ultimii ani, cel puţin în ce priveşte nivelul relaţiilor personale. Vizibila inadecvare a oficialilor români de la toate nivelele de guvernare a dus la agravarea crizei de comunicare generată de schimbarea de direcţie în raporturile României cu Uniunea Europeană. Atitudini ciudate ale reprezentanţilor coaliţiei de guvernare au produs consternare printre partenerii europeni ai României.(...) Încercările de a găsi parteneri în afara Europei, spre exemplu vorbind despre o listă nerealistă de proiecte de investiţii chineze sau de a copia iniţiativa preşedintelui Trump de a muta ambasada SUA la Ierusalim (încă la stadiul de proiect), nu au condus nicăieri. Preşedintele Iohannis, membru al minorităţii germane, a încercat să repare relaţiile României cu jucătorii europeni, dar fără rezultate spectaculoase. Cu toate acestea, în contrast cu problemele Guvernului în relaţia cu UE, România rămâne un membru NATO pe care se poate pune bază şi sprijină aranjamentele comune de securitate în regiunea unde influenţa rusă şi chineză se află în creştere.

Influenţa României în regiune, din Balcani până în Republica Moldova, a scăzut vizibil (...). La nivel general. României îi lipseşte atât postura cât şi capacitatea politică de a juca un rol mai activ la nivelul UE, spre deosebire de unele dintre cele 10 state (ale regiunii.n.n.). Capacitatea de a influenţa politicile UE necesită un angajament politic de nivel înalt şi o continuitate a viziunii şi acţiunilor, mai degrabă decât prezenţa unor puţini competenţi administratori şi diplomaţi. Cu toate astea, Bucureştiul rămâne un aliat credincios al NATO în timpuri bune şi rele. În trecut, a fost un partener bun al UE şi NATO, fără poziţii contradictorii în ce priveşte multe dintre angajamente, şi nu o ţară cu puţine idei proprii şi o capacitate redusă de implementare.(...)

Obiecţia cea mai simplu de facut este faptul că acest Raport - şi veţi găsi analize de o duritate şi de o precizie dureroase -  priveşte perioada super-conflictuală de tristă amintire 2017-2018. În consecinţă, dat fiind că realităţile politice s-au schimbat, alta este situaţia. Numai că acest document a fost publicat în urmă cu câteva zile şi aceste texte, aceste observaţii, aceste critici sunt socotite ca nefiind fundamental contradictorii, pe fond, cu ceea ce spun experţii despre situaţia actuală. Şi, mai ales, despre fondul problemelor, despre esenţa dezvoltării naţionale care şi a perspectivelor de integrare ale României în jocurile superioare ale continentului şi lumii. Suntem în contextul unei regiuni în care Raportul consemnează doar câteva, mult prea puţine cazuri de ţări care nu a involuat  la nivelul indicelui esenţial, cel al capacităţii de guvernare, iar situaţia este adusă în acest caz până în 2020.

Interesant şi semnificativ deoarece autorii Raportului spun că „problemele în regiunea Europa centrală, de est şi sud-est încep adesea chiar cu learshipul politic. Mult prea mulţi lideri politici din regiune nu văd deloc sau văd prea puţin ce nevoie ar avea să se concentreze pe ideea transformării. Dar sunt din ce în ce mai multe semne că cetăţenii îşi pierd răbdarea cu practicile corupte şi iliberale. În Macedonia de Nord, România şi Slovacia, cetăţenii au ieşit în stradă protestând masiv, lucra care a silit guvernele să introducă schimbări semnificative. Spiritul anului 1989 pare să fie încă viu. Pe de altă parte, UE şi-a pierdut mult din strălucirea de a fi elementul de speranţă.În final, am o rugămite: citiţi Raportul celor de la Bertelsman Stiftung nu numai cu experienţa personală asupra societâţii româneşti, ci şi cu ochii şi atenţia unuia care nu ştie absolut, chiar absolut nimic despre România şi care, membru în consiliul unei multinaţionale în această perioadă de maximă criză şi în mijlocul unor tensiuni economice extreme, trebuie să voteze asupra locaţiei, strămutării, închiderii eventuale de capacităţi şi relocare în altă zonă mai propice. România este pe lista de opţiuni, într-o direcţie sau alta. Nu ştiţi nimic şi cereţi un document general de „localizare de interese“. Şi vine acest Raport. Ce-aţi face?

Şi întrebarea nu e degeaba. Din momentul apariţiei pe piaţă a Raportuluil, diplomaţia ungară spre exemplu, a reacţionat instantaneu şi a venit cu argumente pentru a neutraliza criticile (adevărat, chiar cu mult mai dure decât cele despre România). Noi rămânem în defensivă, gradul maxim de curaj fiind cearta locală cu Budapesta. Dar avem ceva de spus, oficial, la nivel înalt, privitor la această imagine de ţară şi asupra veridicităţii sale?