Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Dan Motreanu, audiat la DNA: „Mi-am susţinut nevinovăţia”

Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Dan Motreanu, audiat la DNA: „Mi-am susţinut nevinovăţia”

Dan Motreanu, urmărit penal pentru spălare de bani

Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Dan Motreanu, s-a prezentat joi dimineaţă la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, pentru a da declaraţii într-un dosar de spălare de bani.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Mi-am susţinut nevinovăţia în faţa anchetatorilor”, le-a declarat Motreanu la ieşirea din sediul DNA jurnaliştilor. 

Dan Motreanu a fost pus sub acuzare săptămâna trecută pentru săvârşirea infracţiunilor de folosire a influenţei şi autorităţii conferite de funcţia de conducere într-un partid politic, în scopul obţinerii pentru altul a unui folos necuvenit şi spălarea banilor.
 
Deputatul este cercetat în dosarul în care este urmărit penal George Scutaru, fost consilier prezidenţial, pentru complicitate la luare de mită şi spălare de bani.
 
Potrivit DNA, în cursul anului 2008, o persoană cu funcţie de conducere în administraţia locală — denunţător în dosar — a pretins şi primit de la o altă persoană suma de aproximativ un milion de euro, cu titlu de mită, în schimbul sprijinirii acestuia din urmă în demersurile de punere în posesie cu suprafeţe de teren aflate pe raza municipiului Buzău.
 
„Din banii primiţi, aproximativ 700.000 euro, conform unei înţelegeri anterioare, persoana denunţătoare i-a dat lui George Scutaru, la data faptelor deputat şi membru cu funcţie de conducere într-un partid (inculpat în prezenta cauză), suma de 170.000 euro, iar suma de 250.000 euro i-a fost remisă lui Dan Motreanu, ambele sume fiind date în acelaşi scop, respectiv pentru finanţarea campaniei electorale din 2008 (alegeri locale şi generale) a candidaţilor partidului din care fac parte cei doi. Există date că provenienţa şi modul în care s-au obţinut banii erau cunoscute exact de cei doi beneficiari ai sumelor de bani”, susţin procurorii.
 

George Scutaru, sub control judiciar

George Scutaru este cercetat sub control judiciar într-un dosar în care este acuzat de complicitate la luare de mită şi spălare a banilor, după ce ar fi primit 170.000 de euro, o parte din mita de un milion de euro primită de o persoană cu funcţie de conducere din administraţia locală.

Potrivit procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), în anul 2008, o persoană cu funcţie de conducere în administraţia locală, denunţătoare în cauză, a pretins şi primit aproximativ un milion de euro, cu titlu de mită, de la o persoană care i-a cerut să o ajute în demersurile de punere în posesie cu suprafeţe de teren din municipiul Buzău.

Din banii primiţi, conform unei înţelegeri anterioare, persoana denunţătoare i-ar fi dat lui Scutaru, la data faptelor deputat şi membru cu funcţie de conducere într-un partid, suma de 170.000 de euro, "provenienţa şi modul în care s-au obţinut banii fiind cunoscute exact de Scutaru George-Adrian", susţin procurorii.

În acest dosar fostul ministru al Internelor Cristian David este acuzat că în 2008 ar fi primit 500.000 de euro pentru a interveni la prefectul de atunci al judeţului Buzău, Cristinel Bîgiu, în vederea stabilirii dreptului de proprietate în cazul unui teren de 15 hectare din municipiu.

Pe aceeaşi temă: 
 
 
Deputatul PNL Dan Motreanu, vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, este urmărit penal pentru spălare de bani şi folosirea influenţei date de funcţia de conducere în partid, pentru obţinerea de foloase necuvenite, în dosarul în care este cercetat şi George Scutaru. Motreanu este suspectat că ar fi primit 250.000 euro pentru finanţarea campaniei electorale din 2008.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările