Ultimul şef al Securităţii comuniste, Iulian Vlad, a murit la vârsta de 86 de ani

Ultimul şef al Securităţii comuniste, Iulian Vlad, a murit la vârsta de 86 de ani

Iulian Vlad

Fostul şef al Securităţii Iulian Vlad a murit sâmbătă, 30 septembrie, la vârsta de 86 de ani. Născut în 23 februarie 1931, Iulian Vlad a fost ultimul şef al Securităţii comuniste înainte de evenimentele din 1989.

Iulian Vlad a fost membru al Partidului Comunist din 1946, iar din 1948 până în 1951 a ocupat mai multe funcţii, de la cea de secretar de clasă şi de judeţ, până la cea de şef de secţie al Comitetului Central al Uniunii Tineretului Muncitoresc, potrivit News.ro.

În perioada 1952-1974, Iulian Vlad a lucrat la Ministerul de Interne, ca specialist în învăţământ militar, iar din 1974 până în 1977 a fost comandantul Şcolii Militare de Ofiţeri. A rămas în continuare în Ministerul de Interne, unde din 1977 până în 1984 a fost secretar de stat, apoi adjunct al ministrului de Interne, până în 1987, când a preluat funcţiile de ministru secretar de stat şi şef al Departamentului Securităţii Statului, până în 6 ianuarie 1990, când a fost trecut în rezervă.

După căderea regimului comunist, Iulian Vlad a fost arestat şi condamnat la 25 ani de închisoare, ca urmare a implicăriii sale în represiunile care au avut loc la Timişoara şi la Bucureşti în decembrie 1989, dar a executat din pedeapsă doar patru ani.

Implicarea în evenimentele din decembrie 1989

Într-un interviu acordat Adevărul în exclusivitate, în urmă cu doi ani, generalul-colonel Iulian Vlad spunea că are conştiinţa împăcată, în legătură cu evenimentele din decembrie 1989.
„Cred că am făcut tot ce se putea face, pentru a evita un masacru. Ordinul dat de mine, ca unităţile de securitate să nu tragă a fost unul extrem de important. În Bucureşti aveam aproape 2.000 de oameni pregătiţi să apere obiectivele din centrul Capitalei. Ce s-ar fi întâmplat dacă nu-i retrăgeam? Un măcel!“.

Fostul şef al Departamentului Securităţii Statului spunea că a înţeles că soarta dictatorului fusese pecetluită, acesta fiind izolat pe plan extern.

”Pot să vă spun însă că Ceauşescu se arătase de mai mult timp a fi mai puţin receptiv. Cred că în timpul acela, realmente, era depăşit de situaţie. Ceauşescu pierduse atunci aliaţii poate cei mai importanţi în care cu siguranţă că avusese încredere”, declara Iulian Vlad.

Acesta afirma că nu a făcut decât să slujească interesele statului. ”Este o chestiune pe care trebuie să o discutăm de principiu. Instituţia pe care am condus-o eu, la fel ca toate celelalte de acest fel existente în lume, avea datoria să culeagă informaţii care să privească interesele statului. Informaţii care să contribuie la apărarea ţării, să previzioneze eventual evenimente. Dar hotărârile în baza acestor informaţii le ia cel care este îndrituit să o facă – preşedintele, adică şeful statului, sau guvernul”, declara fostul şef al Securităţii.

Interviul integral acordat Adevărul, în decembrie 2015, de către Iulian Vlad 

Citeşte şi:

Cozmin Guşă: Generalul Vlad a vrut să facă ceva pentru România

citeste totul despre: