În treacăt fie spus, a fost dusă la exclamaţia conducătorului Noii Drepte: ”Luaţi-o de aici! E o instigatoare!” Atît şi faptul că nu a avut carte de identitate a fost de ajuns.

Şi mai trist mi se pare că unul se întreabă cu o naivitate prefăcută: ”De ce s-a dus acolo?” Un altul, şi mai empatic, spune: ”De ce nu a stat acasă? Nu i s-ar fi întîmplat nimic.”

Eu, unul, probabil că nu m-aş fi dus acolo. Am experienţe devastatoare despre natura de bazalt a inepţiei. Oamenii pe care un miting îi deranjează, fiind pentru ei ”obscen” doar pentru că nu se încadrează în normalitatea lor anormal de îngustă, ei bine, aşa oameni nu pot fi convinşi de nimic şi cu niciun argument.

Dar nu despre asta e vorba. Este vorba despre faptul că cineva s-a dus acolo. Îmi aduc aminte de replica unui om în vîrstă cînd am semnat ceva petiţie: ”Sigur că sunt semnatari din oficiu”. El, care a semnat de-a lungul unei vieţi petrecute în comunism numai hîrtii administrative, n-a putut înţelege că semnatarii petiţiilor de astăzi chiar cred că actul lor ar putea face diferenţa.

Şi iată că nu crede nici cutare comentator de astăzi, om tînăr şi cu diplomă universitară. Iată că crede că ar trebui să stăm acasă cuminte, să nu mergem nicăieri, să nu acţionăm în niciun fel. Dacă totuşi acţionăm, aşa ne trebuie. Parcă ar fi îmbătrînit în prostie şi pasivitate.

Sigur, sunt oameni care se nasc bătrîni. Dar navigînd prin net am senzaţia că sunt mulţi, mulţi. Parcă nu s-ar fi întîmplat nimic de la 1989 încoace. Normalitatea e o fîşie îngustă: omul e român, ortodox, heterosexual şi pasiv. Comentează multe, dar nu iniţiază nimic. Are păreri, idei niciodată. Este fan, nicidecum discipol. Merge cu turma în direcţia corectă.