Elefantul din cameră de pe agenda UE. Cum vechile diviziuni riscă să deraieze eforturile către autonomie
0Liderii UE se pregătesc pentru discuții de importanță majoră pe teme ce variază de la proiecte comune de apărare la reforme economice, însă eforturile de a reduce dependența Europei de SUA scot la suprafață diviziuni profunde între cele 27 state membre, scrie Politico.

Înaintea unei reuniuni informale a liderilor europeni, joi, axată pe competitivitate, capitalele s-au angajat să dea dovadă de unitate, pentru a trasa o cale către o mai mare autonomie europeană, după ce amenințările președintelui american la adresa Groenlandei au declanșat cea mai gravă criză transatlantică din ultimele decenii.
Însă, în acel front unit încep deja să apară fracturi, pe măsură ce ies la iveală vechi dezacorduri cu privire la modalitatea în care ambițiile de „independență strategică” pot fi transpuse în acțiuni concrete
Deși nu se așteaptă ca reuniunea să genereze angajamente, aceasta va stabili liniile politice generale pe baza cărora Comisia Europeană să elaboreze propuneri în vederea summitului de la sfârșitul lunii martie.
„Toți cei prezenți la masa negocierilor trebuie să se confrunte cu momentului adevărului”, a subliniat Manfred Weber, liderul Partidului Popular European, cei are ca membri, printre alții, pe cancelarul german Friedrich Merz și președinta Comisiei, Ursula von der Leyen. În loc „să se plângă unii de alții”, liderii ar să-și facă „temele” și să se asigura că reformele pot fi finalizate, a adăugat el
„Europa are o influență considerabilă. Trebuie doar să rămânem uniți și să luăm decizii... trebuie să înțelegem că, prin forță, Europa va avea de fapt o poziție ferm]”, a punctat ministrul estonian de externe, Margus Tsahkna.
Politico amintește de ciocnirea recentă de opinii între Franța și Germania, după ce Emmanuel Macron a refuzat să aprobe acordul comercial UE-Mercosur.
Într-un interviu publicat marți, președintele francez a insistat asupra faptului că ar fi necesare împrumuturi comune europene pentru finanțarea proiectelor ambițioase din domeniul industrial și al apărării - dar apelul său a fost rapid respins de Germania.
„Ați văzut probabil interviul cu președintele francezi”, a comentat sub rezerva anonimatului un înalt oficial al guvernului german.. „Considerăm că... acest lucru distrage oarecum atenția de la ceea ce este cu adevărat important, și anume faptul că avem o problemă de productivitate”.
Priorități diferite
Alte capitale au făcut observații similare.
„Este bine că Macron vede necesitatea de a investi în economia viitoare a Europei”, a declarat un diplomat dintr-o țară de dimensiuni medii, subliniind însă că propunerea riscă să se reducă la „visare cu ochii deschiși”, având în vedere posibilitatea de a cheltui din bugetul pe termen lung al UE
Macron a amenințat, de asemenea, să suspende un program franco-german de dezvoltare a unui tanc de luptă, în contextul unor acuzații reciproce privind lipsa de progrese a programului comun de avioane de vânătoare.
„Vă puteți imagina că, dacă partenerul german ar pune sub semnul întrebării viitorul avionului dezvoltat în comun, noi ar trebui să punem sub semnul întrebării și proiectul tancului”.
Sunt doar câteva exemple ale fracturilor ce ies la iveală înaintea reuniunii de joi, într-o serie de documente de poziție ce parvin capitalele UE.
De pildă, în vreme ce Franța pledează pentru politici de tipul „Cumpărați produse europene”, prin care ar fi acordată prioritate industriilor UE în ceea ce privește subvențiile și contractele de achiziții publice, țările nordice și baltice s-au opus acestei idei: într-un document de poziție comun, aceasta susțin că ar adăuga o complexitate nedorită tocmai într-un moment în care Europa încearcă să se dereglementeze.
În același timp, Germania și-a unit forțele cu Italia pentru a respinge inițiativele franceze, promovând în schimb o agendă axată în mare măsură pe dereglementare. Merz și prim-ministrul italian Giorgia Meloni solicită o „frână de urgență” pentru noua legislație a UE, acordând capitalelor dreptul de a împiedica Bruxelles-ul să elaboreze reguli care nu le sunt pe plac.
Pe de altă parte, diplomații din alte țări susțin că inițiativa Berlin-Roma pierde din vedere aspectul mai important, și anume că Europa trebuie să se elibereze de dependențele externe. „Simplificarea (dereglementarea) este importantă”, a declarat un al doilea diplomat al UE. „Dar nu poate fi alfa și omega politicii noastre europene. Birocrația nu este totul. Trebuie să ne gândim urgent la problema lanțurilor de aprovizionare și la modul în care am putea să reducem dependențele”.
Un al treilea diplomat al UE a descris situația în termeni și mai tranșanți: „Avem diagnosticul, avem rețeta, dar nu am mers la farmacie”.
Liderii europeni au evitat multă vreme discuțiile dificile despre reformele interne, iar aceste dezacorduri reflectă foarte clar această realitate care nu mai poate fi ignorată.
Probleme vechi
Amenințările lui Trump la adresa Groenlandei au impus o reevaluare în cadrul unei reuniuni extraordinare a Consiliului din ianuarie, prilej cu care von der Leyen a dat un verdict: Europa trebuie să urmeze acum calea independenței.
„Fără creșterea PIB-ului, vom fi foarte vulnerabili la șocurile externe”, a declarat ministrul polonez al Finanțelor, Andrzej Domański.
Comisia și alți decidenți politici din UE, a spus el, vor trebui să „se concentreze pe creștere, pe dereglementare și să fie mai ambițioși”.
Problema este că translatarea acestei retorici în realitate, care presupune costuri politice potențial uriașe pentru lideri.
Reformele menite să consolideze piața unică fragmentată a blocului sau să construiască o autentică capacitate europeană de descurajare sunt puse în discuție de ani de zile, în unele cazuri chiar de zeci de ani.
Dar liderii au ales să le ignore politicos, deoarece o eventuală implementare a reformelor ar pune în pericol industriile naționale.
De exemplu, ideea de a uni piețele de capital fragmentate ale UE și a crea astfel un fond vast de capital investibil a fost propusă pentru prima dată în urmă cu mai bine de un deceniu. A câștigat sprijinul fostului președinte al Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, ca un pas crucial către independență.
Însă, această idee nu a avansat deloc din cauza opoziției din partea Berlinului și Romei, printre alte capitale, care au blocat inițiativa din cauza amenințării pe care o reprezintă pentru băncile regionale.
Când liderii se vor reuni joi, subiectul sensibil pe masă va fi relația Europei cu administrația Trump. În ciuda consensului privind necesitatea ca Europa să-și croiască propria cale, multe țări nu sunt dispuse să riște să se îndepărteze de Washington – sau să vadă cum companiile lor sunt împiedicate să vândă pe piețele americane – din cauza politicilor protecționiste ale UE.
Unii diplomați spun că e posibil că relațiile dintre Bruxelles și Washington să revină la normal după criza privind Groenlanda.
Dar pentru lideri precum Macron nu mai există cale de întoarcere. „Când am ieșit din cea mai gravă criză, am simțit o ușurare lașă. Există amenințări și intimidări, apoi, dintr-o dată, Washingtonul se retrage și noi credem că totul s-a terminat. Dar să nu credeți asta nici măcar o secundă... în fiecare zi apar noi amenințări”.























































