Trenurile sunt ticsite cu turişti care se întorc acasă după Sărbători

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Turiştii se înghesuie să ajungă înapoi acasă     FOTO: Adevărul
Turiştii se înghesuie să ajungă înapoi acasă     FOTO: Adevărul

CFR Călători informează că astăzi, pe toate rutele, gradul de ocupare a trenurilor care se află în circulaţie este de peste 95%, având în vedere că turiştii plecaţi de Sărbători se întorc acasă.

Ca să poată face faţă, trenurile au fost suplimentate la capacitate maximă, fiind utilizat tot parcul de material rulant disponibil pentru circulaţie, a anunţat CFR într-un comunicat de presă.

Faţă de o zi obişnuită, numărul de călători transportaţi s-a dublat. Astfel, pentru evitarea aglomeraţiei de la casele de bilete, CFR roagă pasagerii sa utilizeze, pentru cumpărarea biletelor, şi automatele de vanzare din gări, din marile centre comerciale, complexe studenţesti, iar pentru zilele următoare, să utilizeze aplicaţia online „Cumpără Bilete CFR”.

Reprezentanţii Căilor Ferate mai recomandă ca înainte de călătorie, pasagerii să se asigure că au achiziţionat bilet pentru evitarea taxării suplimentare în tren şi suportarea costurilor amenzii.

Şi şoselele sunt aglomerate duminica. Poliţia Rutieră a anunţat că în special în a doua parte a zilei se va circula bară la bară pe DN1, în direcţia Valea Prahovei spre Bucureşti. Peste 2.000 de poliţişti rutieri au fost mobilizaţi pe şosele, majoritatea pe DN1.


Citeşte şi:

Lungul drum spre casă. Poliţia Rutieră: pe DN1 se va circula în coloană în a doua parte a zilei

Aglomeraţie în Vama Albiţa din cauza moldovenilor care vin în România pentru a sărbători Crăciunul

Traficul prin Vama Porţile de Fier I a crescut, românii se întorc la locurile de muncă

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite