Totul despre Formularul de Localizare a Pasagerilor, obligatoriu de luni la intrarea în România TUTORIAL/VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
PLF va fi verificat de autorităţile de Frontieră
PLF va fi verificat de autorităţile de Frontieră

Formularul de localizare a pasagerilor (PLF) se va aplica din 20 decembrie şi va trebui completat de toate persoanele care intră în România, iar cei care nu se conformează pot primi o amendă de 5.000 de lei

Guvernul a aprobat, ieri, Formularul de Localizare a Pasagerilor (PLF), document care se va aplica din 20 decembrie. Formularul va trebui completat de toate persoanele care intră în România.

PLF-ul este utilizat deja în mai multe state ale UE şi va duce la eficientizarea anchetelor epidemiologice, potrivit premierului Nicolae Ciucă. „Din 20 decembrie, persoanele care vin în România trebuie să completeze formularul digital de intrare în ţară. Documentul este utilizat deja la nivelul a 18 state ale Uniunii Europene. Noua tulpină şi situaţia epidemiologică din ţară impun măsuri de protecţie cât mai eficiente în România, mai ales că se apropie sărbătorile. Formularul este necesar pentru protejarea sănătăţii noastre şi a celor apropiaţi. Prin intermediul Formularului pentru Localizarea Pasagerilor, vor fi eficientizate anchetele epidemiologice, astfel că echipele DSP vor putea lua legătura mai uşor cu persoanele care au intrat în contact în timpul călătoriei cu un cetăţean infectat. Formularul este dezvoltat de STS şi trebuie completat de toate persoanele care intră în România şi călătoresc cu avionul, trenul, mijloace de transport pentru persoane pe cale rutieră sau navală. Formularul poate fi completat electronic, accesând site-ul plf.gov.ro, urmând a fi completat şi prezentat la intrarea în ţară persoanelor autorizate de la punctele de trecere a frontierei. Datele completate vor fi accesate doar de angajaţii autorizaţi ai DSP şi vor fi folosite strict în scopul desfăşurării anchetelor epidemiologice“, a explicat Nicolae Ciucă.

Un singur formular de familie 

Proiectul de ordonanţă privind introducerea PLF prevede că persoanele care vor să vină în România trebuie să completeze formularul digital cu cel mult 24 de ore înainte de intrarea în ţară. În principiu, cei care vor să intre în România trebuie să treacă în formular numele şi prenumele, data naşterii, CNP/numărul documentului de călătorie, numărul de telefon, adresa de e-mail, adresa sau adresele de destinaţie în România, ţara şi localitatea de plecare, data de plecare spre România, tipul de mijloc de transport, numărul cursei/de înmatriculare al mijlocului de transport (dacă este cazul), numărul locului/cabinei, dacă persoana este sau nu în tranzit pe teritoriul României şi suplimentar toate aceste date şi pentru membrii de familie, dacă este cazul. Astfel, înainte de a ajunge în România, cei dintr-o familie vor completa numai un formular, dar acesta va conţine datele tuturor membrilor. 

Se pot solicita şi date suplimentare 

În principiu, „autorităţile vor putea solicita şi alte tipuri de înformaţii cu privire la călătorie, dar acestea vor fi stabilite prin ordin comun al ministrului Sănătăţii, ministrului de Interne şi directorului STS. Informaţiile menţionate anterior pe care persoanele le furnizează în formular sunt folosite de autorităţile şi instituţiile de sănătate publică din România pentru a identifica rapid persoanele care au intrat în contact cu o persoană infectată cu virusul SARS-CoV-2, cu scopul de a proteja sănătatea acestora, precum şi de a preveni răspândirea ulterioară a COVID-19”, se arată în documentul guvernamental. 

plf

Trebuie menţionat că formularul trebuie obligatoriu completat. „Pentru persoanele române care se prezintă în punctele de trecere fără să deţină un formular, acestora le revine obligaţia de a completa formularul în frontieră sau în maximum 24 de ore de la intrarea în ţară. (...) Nerespectarea obligaţiei de completare a formularului digital se sancţionează cu amendă de 5.000 de lei”, se mai arată în documentul guvernamental. 

    

Paşii necesari pentru completarea formularului digital

  •  Autentificare pe bază de e-mail pe platforma plf.gov.ro. Veţi fi informat că s-a trimis un link.
  • Verificaţi e-mailul, accesaţi şink-ul primit şi veţi fi redirecţionat în aplicaţia de completare a forumularului.

Cum completaţi formularul?

  • Accesaţi butonul verde „formular nou”, din partea dreaptă- sus a ecranului. Apoi selecţaţi opţiunea CNP, dacă deţineţi o carte de identitate din România sau opţiunea paşaport / act de identitate dacă prezentaţi alt document la trecerea frontierei. 
  • Ulterior completaţi câmpurile obligatorii ale formularului cu numele şi prenumele, ţara din care aţi plecat, data plecării şi punctul de trecere al frontierei.
  • În continuare este necesar să introduceţi adresa de destinaţie.
  • Apoi este necesară completarea numărului de telefon.
  • În continuare selectaţi modul de călătorie (autoturism, tren, autocar, avion sau vapor) şi introduceţi toate datele necesare în funcţie de tipul de transport (pe care le găsiţi pe biletul de călătorie).
  • Ulterior indicaţi o persoană de contact în caz de urgenţă.
  • La pasul următor adăugaţi ţările vizitate anterior, inclusiv cele tranzitate pe timpul călătoriei
  • Ulterior, dacă este cazul, adăugaţi datele minorilor care vă însoţesc.
  • În ultima etapă bifaţi că sunteţi de acord cu prelucrarea datelor personale de către autorităţile competente şi că aţi luat la cunoştinţă prevederile legislaţiei în vigoare.
  • La final apăsaţi butonul verde „salvează”, iar aplicaţia va genera formularul digital de intrare în România.

Din meniul listă formulare puteţi vizualiza toate formularele pe care le-aţi completat pentru intrarea în ţara noastră în ultimele 15 zile. 

Formularul se completează individual cu maxim 24 de ore înainte de a intra în România şi nu trebuie tipărit. 

Iar necompletarea formularului se sancţionează conform legislaţiei în vigoare.

Olanda închide şcolile, iar în Italia este obligatorie vaccinarea pentru profesori şi poliţişti 

Sub explozia noilor cazuri de COVID-19, mai multe ţări europene au luat o serie de noi măsuri pentru combaterea pandemiei. Astfel, Ţările de Jos extind restricţiile legate de noul coronavirus în perioada vacanţei de Crăciun, inclusiv prin închiderea anticipată a şcolilor, a declarat premierul olandez Mark Rutte. Concret, şcolile elementare vor fi închise cu o săptămână mai devreme, în încercarea de a preveni ca adulţii să fie infectaţi de copii în timpul Crăciunului, spitalele fiind asaltate de un val de pacienţi cu COVID-19.

Apoi, vaccinurile de rapel pentru a îmbunătăţi imunitatea împotriva variantei Omicron vor fi oferite tuturor adulţilor olandezi înainte de sfârşitul lunii ianuarie, a declarat ministrul Sănătăţii, Hugo de Jonge. În fine, alte restricţii în vigoare din 28 noiembrie, inclusiv închiderea restaurantelor, barurilor, magazinelor neesenţiale şi a altor locuri publice de la ora 17:00. până la ora 5 a.m., interzicerea accesului tuturor spectatorilor la evenimentele sportive şi recomandările de a lucra de acasă cât mai mult posibil au fost prelungite până pe 14 ianuarie.

Pe de altă parte, de ieri, în Italia, vaccinarea chiar şi cu a treia doză a devenit obligatorie pentru personalul din învăţământ şi pentru forţele de ordine. Obligaţia se aplică şi celor absenţi de la serviciu. „Pe 15 decembrie, întreg personalul, chiar dacă lipseşte din motive legitime, va trebui să prezinte responsabilului propriei structuri documentaţia care atestă îndeplinirea obligaţiei de vaccinare”, se arată într-un document guvernamental italian. În cazul în care această documentaţie nu este primită, administraţia competentă va trebui să invite „fără întârziere, persoana interesată să prezinte documentaţia solicitată în termen de cinci zile de la primirea invitaţiei”.

În cazul forţelor de ordine, pentru persoanele care nu se vaccinează nu este prevăzută numai suspendarea din serviciu fără nicio compensaţie, ci şi retragerea temporară a „ecusonului de identitate, a plăcuţei, a armei din dotare şi a cătuşelor”.

Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite