Un knockout impecabil. 7678 de români au votat la cele două secţii din capitala Franţei, după zeci de ore de povestit viaţa la rînd. Dintre aceştia, 7350 şi-au dat votul lui Klaus Iohannis, iar 295 lui Victor Ponta. 96% e un procent şoc. De remarcat, anecdotic, electoratul stabil al premierului ejectat: Victor Ponta a obţinut puţine voturi, dar exact acelaşi număr, şi la primul şi la al doilea tur.

Klaus Iohannis a mulţumit, cu căldură, diasporei, pentru greutatea votului său şi pentru uppercut-ul reuşit.

Cred însă că diaspora are şi ea de mulţumit lui Klaus Iohannis. Ştiţi, nu-i aşa, despre ce vorbea îndeobşete presa franceză, cînd aducea vorba despre România, înainte de aceste istorice alegeri prezidenţiale? Deodată diaspora e un cuvânt încăpător, în limba lui Molière. Google nu mai scuipă din prima, substantivul masculin plural „les roms”.

«Quand la diaspora roumaine se mobilise» scrie de-o schioapă Les Echos. «Roumanie: le vote déterminant de la diaspora» tranşează Le Monde. «Grâce à une mobilisation sans précédent, notamment chez l'importante diaspora roumaine, le candidat de la droite, Klaus Iohannis, a comblé un retard de huit points sur son adversaire, l'actuel premier ministre Victor Ponta.» rezumă Le Figaro. Etc…

Cerul înstelat deasupra şi legea morală în mine…

Diaspora, se vede treaba, are mai multe culori şi e responsabilă. În duminica votului am primit de la artistul Mircea Cantor o fotografie făcută de dimineaţă: «uite, din curtea mea».


Eu nu ştiu cum face omul ăsta, dar elementele naturii i se aştern la picioare, la comandă. În ziua aceea ploioasă el a văzut lalolată trei culori. Frunze roşii, galbene şi cerul înstelat, deasupra noastră. «Un context politic e întotdeauna un moment poetic», comentează Mircea Cantor, pe email.

Diaspora a devenit demnă, diaspora e de privit în faţă. Chiar dacă-i curg ochii, de la gazele lacrimogene. La urmă, în faţa Ambasadei României de la Paris, în semn de solidaritate, jandarmii francezi şi-au dat jos căştile de protecţie, scrie, cu ochi încă usturători, Ioana Andreescu, doctorandă la EHESS Paris. Chapeau bas, messieurs !

Mai devreme, în crucea zilei, îmi povesteşte o prietenă, un domn înalt, cu un accent puternic, de ardelean trăit între ai săi, a făcut o întrebare vecinilor de la coadă: 

Ce-nsamnă «diaspora», dară?

Şi s-a dumirit: el credea că e o ţară.

Francezii au aflat, şi ei, ce-nseamnă.