România poate deveni un cap de pod al dialogului ecumenic

Miza este enormă, şansa este uriaşă şi astrele s-au aliniat astfel încât să creeze o fereastră de oportunitate care se deschide aici, pe pământ românesc, readucând tuturor aminte că, dincolo de orice, constituim de secole ultima ţară latină la contactul cu toate necunoscutele estului, fie venind din spaţiul slav, fie din Orientului Mijlociu.

Printr-un adevărat miracol, am reuşit să ne păstrăm o identitate spirituală creştin ortodoxă a cărei valoare trebuie mai bine şi mai amplu prezentată tocmai pentru că arată, în aceste timpuri conflictuale de acum, că am avut o tradiţie a dialogului prin care am lăsat mereu să se întâlnească, în mod deschis sau mai discret în funcţie de epocă, tradiţiile lumilor cărora le suntem frontieră comună şi nu teritoriu de excludere reciprocă.

Despre această tradiţie a dialogului, primă etapă necesară a ecumenismului, a deschis din nou porţile pentru o nouă vizită a unui Papă la Bucureşti. Contextul acestei vizite pare să fie acum extrem de promiţător pentru ambele părţi, extrem de interesant şi ofertant deoarece ar putea să întărească posibilitatea extinderii dialogului real în întrega lume creştină. De ce n-ar fi România ofertantă pentru a găzdui un asemenea dialog şi a media mari reuniuni ecumenice tocmai la punctul de conexiune între imperii, reducând astfel riscul real de asperităţi mai mult decât marcate în interiorul lumii creştine?

E posibil?

Se caută un răspuns de secole. După Marea Schismă din 1054 între Roma şi Patriarhatele Antiohiei, Ierusalimului, Constantinopolelui şi Alexandriei s-a produs o intensă dispută teologică urmată de gestul extrem şi considerat ireversibil: excomunicarea reciprocă, iar ruptura devine definitivă după ce cruciaţii cuceresc Constantinopole în 1204 şi începe crearea de Patriarhate latine. A trebuit să se aştepte ultima zi a Conciliului ecumenic Vatican II, pe 7 decembrie 1965 şi ridicarea excomunicărilor reciproce de către Papa Paul al VI-lea şi de Atenagoras, Patriarhul Constaninopolelui, pentru ca acest dialog ecumenic să fie reluat.

Dar unde am putea identifica relevanţa României ortodoxe pe acest drum şi care ar putea fi semnificaţia geo-politică a acestei vizite a Papei Francisc? Azi, sun semnătura lui I.Media, siteul Cath.ch vorbeşte despre „un nou pas pe drumul ecumenismului“ care începe acum „într-o ţară în care peste 80% din populaţie este ortodoxă, ceea ce face din Biserica Ortodoxă Română autocefală cea de-a doua ca importanţă în lumea ortodoxă după Patriarhatul Moscovei. În lumea ortodoxă, românii, împreună cu Patriarhatul ecumenic de la Constantinopole, sunt cei mai puţin reticenţi la dialogul ecumenic... Este probabil ca ortodocşii români vor oferi Papei o primire mai călduroasă decât au făcut-o bulgarii la începutul acestei luni. Astfel, nu se va mai repeta teribila imagine a Părintelui Pontif rugându-se singur în Catedrala din Sofia, căci, la Bucureşti, Patriarhul Daniel va fi prezent alături de Papă şi, unul după altul, vor recita Tatăl Nostru“.

Nimeni nu a uitat valoarea extraordinară a gestului făcut de România şi Biserica sa ortodoxă, asumarea de mare curaj de a găzdui prima vizită făcută vreodată de un Papă într-o ţară ortodoxă. Au făcut înconjurul lumii imaginile din 1999 cu Papa Ioan Paul al II-lea asistând la liturghia oficiată de Patriarhul Teoctist, apoi cu Papa oficiind mesa în prezenţa Patriarhului român. În final, mulţimea prezentă a strigat „Unitate! Unitate! Unitate!“.

Asta nu înseamnă că nu mai există puncte de tensiune, în principal cele legate de bunurile Bisericii greco-catolice confiscate de comunişti în 1948, subiect delicat ce pare să fie pus pe lista discuţiilor ce vor avea loc azi cu autorităţile române.

Dar, dincolo de asta, este absolut evident că se încearcă transmiterea unui mesaj de importanţă vitală în contextul în care lumea creştină este marcată de conflictul grav din Ucraina între cele două biserici ortodoxe care-şi dispută primatul şi, prin asta, deschiderea sau închiderea raportului de subordonare faţă de Patriarhatul Moscovei, el însuşi în ruptură totală de relaţii cu Patriarhatul de la Constantinopole.

Există un spaţiu de dialog comun acceptat inter-ortodox şi apoi la nivel ecumenic, deschis tuturor deoarece prin tradiţie plin de înţelepciunea toleranţei? Se doreşte ca România să devină un asemenea punct de întâlnire?

Se vorbeşte de mai mult timp de o asemenea perspectiv, primele discuţii în acest sens le-am auzit la Geneva în urmă cu peste două decenii, exista atunci o mare speranţă că ar putea să se formeze un asemenea punct de contact în care, pe de o parte, să se poată rezolva măcar o parte din tensiunile care deja apăruseră şi apoi au explodat cu ocazia a ceea ce trebuia să fie Sfântul şi Marele Sinod, boicotat de Biserica rusă şi de celelalte biserici care au răspuns apelului Moscovei. 

Pe de altă parte, foarte mulţi dintre înalţii prelaţi ai bisericilor lumii creştine au chemat de mai multe ori, în mod din ce în ce mai presant, la unitate în ceea ce ar trebui să fie (şi din păcate nu este) acţiunea comună  în apărarea lumii creştine şi a comunităţilor sale aflate în pericol imediat.

„Atunci când teroriştii sau puterile mondiale persecută minorităţile creştine... nu vor întreba «Eşti luteran? Eşti ortodox? Catolic? Reformat? Penticostal?» Nu... teroriştii nu recunosc decât faptul că eşti creştin. Duşmanul nu se înşală. Ştie unde se află Isus.“ Papa Francisc, miercuri 12 octombrie 2016

Aceasta s-ar putea să fie acum dimensiunea imediată în care poate fi realizat ecumensimul real şi asta ar reface mult din credibilitatea bisericilor confruntate în Europa şi în lume cu o scădere constantă a numărului de credincioşi. Şi în acest caz, România ar putea fi un loc de întâlnire foarte interesant deoarece este evident şi impresionant nu numai numărul constant de credincioşi, ci şi creşterea ponderii tineretului, nu numai în cadrul BOR ci şi al celui catolic, reformat sau luteran. Este un semn că putem identifica aici un argument de toleranţă creştină în acţiune şi de adaptare a bisericii la dialogul cu o societate care a suferit mutaţii profunde pe plan social şi economic.  

Momentul de acum, această vizită a Papei, poate consemna - pentru cancelariile politice ale lumii - faptul că nu este recunoscută linia de separare culturală şi civilizaţională (şi nu numai) despre care vorbesc cei care spun că lumea ortodoxă nu reprezintă o valoare adăugată la sistemul european, acesta încheindu-se la graniţa de est a Ungariei, câteodată incluzând şi Transilvania.

Papa Francisc vine în România pe urmele strălucitul său predecesor în al cărui pontificat a avut loc prăbuşirea comunismului şi reunirea Europei. Dacă acum îi poate urma deschiderea spre un ecumenism al marilor valori creştine reunite, cu atât mai bine, căci aceasta ar fi valoarea care ar putea însoţi viitorul drum al Europei comune. Un parcurs în care aportul României ortodoxe ar putea fi esenţial, atât pentru crearea de canale de dialog, cât şi, la nevoie, ca scut de protecţie în calitatea sa unică de ţară de pură tradiţie latină înconjurată de marea slavă.

Putem, vrem şi ştim să facem asta? Dacă da, acum fereastra este deschisă.