”Deşi mulţi îşi amintesc că România a fost ultima ţară care s-a eliberat de dictatura comunistă în 1989, adesea este trecut cu vederea un detaliu semnificativ. Totul a început când un preot reformat maghiar a fost ameninţat la Timişoara, iar comunitatea locală a început să-l vegheze, la 16 decembrie, în urmă cu treizeci de ani”, scrie azi Zoltán Kovács, secretar de stat la Budapesta pentru Relaţii şi Comunicare Internaţională.

Scopul evenimentelor comemorative organizate în perioada 12-16 decembrie de Consiliul Naţional Maghiar din Transilvania ”este să se asigure că rolul Timişoarei şi al lui László Tőkés nu sunt niciodată şterse din istoria Revoluţiei”. Suita de acţiuni cuprinde slujbe religioase, o conferinţă academică, o gală festivă în această seară la Camera de Comerţ din Timişoara (al cărei invitat de onoare este premierul maghiar), o dezbatere consacrată rolului familiei Tőkés în 1989, inaugurarea bisericii reformate Noul Mileniu şi o reproducere a lanţului uman de acum trei decenii împotriva evacuării pastorului Tőkés.

Ca în atâtea alte situaţii din istoria comună, românii sunt complet absenţi din peisaj, în viziunea Budapestei. Drept urmare, naţionaliştii unguri îşi pot aroga în voie şi meritul eliberării României de comunism.

În aşteptarea discursului lui Viktor Orbán, purtătorul său de cuvânt subliniază că România a fost ultima ţară care a răsturnat regimul comunist în 1989 şi singura care şi-a executat conducătorul, în urma unei schimbări violente. ”În vreme ce unele dintre circumstanţele unice ale Revoluţiei sunt cunoscute pe scară largă, este adesea trecut cu vederea un detaliu semnificativ”, consideră Zoltán Kovács. Şi anume, faptul că ”expresia dramatică a nemulţumirii publice nu a luat brusc forma unei revoluţii”, ci a început cu un ”mic protest” al minorităţii maghiare, reunite în jurul pastorului Tőkés, ”unul dintre cei mai acerbi critici ai comuniştilor” şi ”făcându-l o ţintă perfectă pentru regim – un etnic maghiar”. ”Prin curajul său eroic, episcopul Tőkés va continua să devină un simbol al Revoluţiei Române, atât pe plan intern, cât şi internaţional”, conchide secretarul maghiar de stat.

Deformarea realităţii este o specialitate recunoscută a taberei premierului naţionalist Viktor Orbán. Şi de această dată, este ignorat tabloul de ansamblu şi este amplificat elementul favorabil propagandei expansionismului maghiar. Nimic despre revolta de la Braşov din noiembrie ’87, care a prevestit ridicarea masivă a românilor împotriva lui Ceauşescu, nimic despre protestul lui Liviu Babeş, care şi-a dat foc la 2 martie ’89 pe o pârtie din Poiana Braşov, nimic despre ”Scrisoarea celor şase”, difuzată la 11 martie ’89, nimic despre tentativa ieşenilor de a protesta în 14 decembrie ’89.

Ca în atâtea alte situaţii din istoria comună, românii sunt complet absenţi din peisaj, în viziunea Budapestei. Drept urmare, naţionaliştii unguri îşi pot aroga în voie şi meritul eliberării României de comunism.