PROIECT Numărul de posturi din Ministerul Public, suplimentat cu 280. În total ar putea fi 6.366 de angajaţi

PROIECT Numărul de posturi din Ministerul Public, suplimentat cu 280. În total ar putea fi 6.366 de angajaţi

Potrivit proiectului, ar urma să fie angajaţi 280 de procurori

Numărul maxim de posturi din Ministerul Public va fi suplimentat cu 280, ajungând astfel la 6.366 de locuri, potrivit unui proiect de lege publicat de site-ul Ministerului de Justiţie. Suplimentarea ar fi o consecinţă a înfiinţării Direcţiei de combatere a fraudelor. Proiectul se află în dezbatere până pe 20 ianuarie.

Ştiri pe aceeaşi temă

Direcţia de combatere a fraudelor urmează să funcţioneze în cadrul structurii centrale a Direcţiei generale antifraudă fiscală. 

Aceasta Direcţie ar urma să acorde suport tehnic de specialitate procurorului în efectuarea urmăririi penale în cauzele având ca obiect infracţiuni economico-financiare. Astfel, inspectorii antifraudă numiţi în această direcţie sunt detaşaţi în cadrul parchetelor pe posturi de specialişti, precizează Mediafax.

„Detaşarea în funcţii a inspectorilor antifraudă se face prin ordin comun al procurorului general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, pe o perioadă de 3 ani, cu posibilitatea prelungirii detaşării, cu acordul lor”, se precizează în nota de fundamentare a proiectului.

Conform sursei citate, aceste dispoziţii nu au corespondent în reglementările actuale privind posturile aprobate pentru structurile de parchet din cadrul Ministerului Public. Nu există, aşadar, în schemă posturi de specialişti care să permită detaşarea inspectorilor antifraudă din cadrul Direcţiei de combatere a fraudelor.

„Pentru punerea în executare a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013, este necesară suplimentarea numărului de posturi aprobat pentru Ministerul Public cu numărul de inspectori antifraudă care urmează să fie detaşaţi în cadrul structurilor de parchet pe posturi de specialişti. În discuţiile preliminare dintre conducerea Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi cea a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, s-a convenit ca numărul acestora să fie de 280”, se mai menţionează în nota de fundamentare.

Cheltuielile aferente suplimentării numărului maxim de posturi din Ministerul Public ar urma să fie suportate din bugetul de venituri şi cheltuieli aprobat ministerului pentru anul 2014.

În cazul în care hotărârea va fi adoptată, vor fi modificate ordinele ministrului Justiţiei privind aprobarea statelor de funcţii şi personal ale parchetelor, posturile suplimentare urmând să fie repartizate pe parchete, respectiv, pe structuri teritoriale ale Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism. 

În final, vor fi emise ordinele comune ale procurorului general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală de detaşare în funcţii a inspectorilor antifraudă.

Proiectul de act normativ se află în dezbatere până pe 20 ianuarie.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: