Poziţia MAE faţă de atacurile la adresa serverelor Microsoft: Acţiuni asociate cu China, derulate cu ignorarea cadrului normativ internaţional

Poziţia MAE faţă de atacurile la adresa serverelor Microsoft: Acţiuni asociate cu China, derulate cu ignorarea cadrului normativ internaţional

Ministerul Afacerilor Externe / FOTO Arhivă

Ministerul de Externe a luat poziţie în privinţa atacurilor cibernetice împotriva serverelor Microsoft Exchange, atacuri care au afectat peste un sfert de milion de servere din lume. MAE califică aceste atacuri drept „activităţi cibernetice maligne”, asociate cu China, care încalcă normele internaţionale care guvernează spaţiul cibernetic.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Ministerul Afacerilor Externe îşi exprimă solidaritatea cu Statele Unite ale Americii, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord şi ceilalţi parteneri în contextul îngrijorărilor exprimate public cu privire la derularea operaţiunilor cibernetice maligne asupra Microsoft Exchange Server, precum şi cu privire la campania cibernetică a grupării APT40, acţiuni evaluate ca fiind asociate cu Republica Populară Chineză şi care au vizat instituţii guvernamentale şi industrii cheie la nivel european şi internaţional.

Aceste activităţi cibernetice maligne au fost derulate cu ignorarea cadrului normativ internaţional privind comportamentul responsabil statal în spaţiul cibernetic aşa cum este definit în rapoartele consecutive ale Grupului ONU de Experţi Guvernamentali/UNGGE, reafirmate de către Grupul de Lucru ONU cu Participare Deschisă/OEWG şi aprobate de către Adunarea Generală a ONU", se arată într-un comunicat MAE remis luni.

Potrivit ministerului, „România îşi exprimă îngrijorarea cu privire la orice formă de ostilitate în spaţiul cibernetic şi comportamentul iresponsabil în spaţiul cibernetic. De asemenea, îşi reafirmă angajamentul ferm şi implicarea în sprijinul consolidării eforturilor la nivel european şi internaţional pentru a preveni, descuraja şi răspunde la astfel de acţiuni destabilizatoare, cu respectarea cadrului internaţional de comportament responsabil statal adoptat la nivelul ONU, bazat pe dreptul internaţional”.

MAE mai arată că „promovarea şi protejarea unui spaţiu cibernetic global, deschis, liber, stabil şi sigur, precum şi protecţia proprietăţii intelectuale reprezintă un obiectiv principal în susţinerea dezvoltării economice, a societăţii şi a securităţii la nivel internaţional, cu respectarea valorilor democratice şi a ordinii bazate pe reguli".

Marea Britanie şi Uniunea Europeană au acuzat China de un atac cibernetic major în cursul acestui an, care ar fi vizat peste 250.000 de servere Microsoft Exchange din întreaga lume.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările