Forţele Aeriene Române se pregătesc pentru achiziţionarea de aeronave de generaţia a V-a F-35 Lightning II VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preţul unui avion F-35 începe de la 100 de milioane de dolari, FOTO 56th Fighter Wing/ Senior Airman Devante Williams
Preţul unui avion F-35 începe de la 100 de milioane de dolari, FOTO 56th Fighter Wing/ Senior Airman Devante Williams

Şeful Statului Major al Forţelor Aeriene, general-maior Viorel Pană, a anunţat, recent, că ţara noastră intenţionează ca, începând din 2030, să se înzestreze cu aeronave de luptă de generaţia a V-a şi că până atunci misiunile de poliţie aerienă ale Forţelor Aeriene Române se vor realiza cu avioane F-16 Fighting Falcon.

„România intenţionează să îşi realizeze o capacitate de apărare aeriană, începând cu 2030, cu avioane de generaţia a cincea. Până atunci, această capacitate de apărare de tranziţie va fi asigurată de F-16 avion multirol de generaţia a patra. Escadrila a doua şi a treia sunt în curs de analiză, foarte probabil se va ajunge la nişte decizii în perioada imediat următoare”, a spus general Viorel Pană, citat de defenseromania.ro.

Declaraţia generalului Viorel Pană vine cu două veşti pentru piloţii de luptă români. În primul rând, în mai puţin de nouă ani vor avea şansa de a se afla la manşa unui modern avion de luptă F-35 Lightning II, proiectat şi construit de o echipă de specialişti din industria aerospaţială, condusă de Lockheed Martin. Generalul Viorel Pană nu a precizat despre ce model de avion de generaţia a V-a este vorba, dar este cert că Forţele Aeriene Române vor opta pemtru F-35 Lightning II. În prezent sunt în exploatare câteva modele de avioane de luptă de generaţia a V-a: Shenyang FC-31, Suhoi Su-57, F-22 Raptor şi  F-35 Lightning II. Având în vedere că primele două sunt chinezeşti, respectiv, ruseşti şi ţinând cont că cel de-al treilea este considerat costisitor chiar şi de militarii americani F-35 rămâne opţinea logică pentru Ministerul Apărării Naţionale (MApN). De altfel, această opţiune a fost anunţată încă de acum doi ani în premieră de „Adevărul” care a citat unele surse militare. „MApN a decis să intre în programul de înzestrare al forţelor aeriene cu avioane de generaţia a V-a, F-35. Din anul 2028 vom demara acest program”, au declarat în anul 2019 sursele militare.

Apoi, piloţii militari români au aflat de la generalul Viorel Pană că, într-un timp relativ scurt, vor mai ajunge în România încă două escadrile de F-16 Fighting Falcon şi că astfel vor fi „pensionate” bătrânele MIG 21 LancerR, care oricum se apropie de limita rezervei de zbor. 

Cea mai sofisticată armă

Preţul unui avion F-35 începe de la 100 de milioane de dolari, dar producătorul oferă şi offset clienţilor acceptaţi, furnizori de piese producând nu doar pentru aparatele care vor fi livrate forţelor armate naţionale, ci pentru întreg programul F-35. 

F-35 Lightning II este considerat cea mai sofisticată armă de război din istoria omenirii şi este construit în trei variante. F-35 este primul avion supersonic, invizibil pe radar, ce poate decola de pe o suprafaţă scurtă şi ateriza vertical. Aeronava măsoară 15,6 metri în lungime, 4,6 în înălţime şi 10,7 metri în lăţime (13,1 în cazul F-35C), putând atinge o viteză maximă de 1.930 km/h (Mach 1.6). Ca armamaent, F-35 este dotat cu un tun GAU-12/U 25 mm, dar şi cu rachete aer-aer AIM-9 SIDEWINDER, AIM-120 AMRAAM, AIM-132 ASRAAM sau vectori aer-sol cum ar fi cel anti-blindaj Brimston. 

VIDEO AICI

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite