Explozia de la Petromidia: A murit şi cel de-al doilea angajat transferat în Germania. Bilanţul morţilor a ajuns la trei

Explozia de la Petromidia: A murit şi cel de-al doilea angajat transferat în Germania. Bilanţul morţilor a ajuns la trei

La mai bine de două săptămâni dela explozia de la Petromidia a decedat şi cel de-al doilea angajat, care fusese transferat la un spital din Germania cu arsuri grave.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Din păcate, cu regret vă confirmăm faptul că al doilea angajat Rompetrol Rafinare - transferat anterior la o unitate medicală specializată din Germania, a decedat în cursul serii trecute, în ciuda tuturor eforturilor depuse de personalul medical”, au informat reprezentanţii Rompetrol.

Marţi, 13 iulie, a murit prima dintre victimele incendiului de la Petromidia, care a fost transferată la un spital din Germania.
 
În urma incendiului care s-a produs la 2 iulie pe platforma industrială Petromidia, a decedat şi Iulian Atanasiu, de 32 de ani, care a lăsat în urmă o tânără soţie, în vârstă de 33 de ani, şi o fetiţă de doi ani. 
 
Timp de aproape o oră, peste 100 de pompieri, din Constanţa, Călăraşi, Tulcea şi Brăila au luptat pentru stingerea incendiului din 2 iulie care se manifesta cu flacără deschisă şi degajări mari de fum. Incendiul a fost localizat la ora13:14, fiind astfel eliminat pericolul extinderii acestuia la vecinătăţi. Agenţia pentru Protecţia Mediului Constanţa a prelevat probe din zona Rafinăriei Petromidia în urma incendiului de vineri, dar nu au fost emise buletinele de analiză nici până în prezent. Din fericire, datorită circulaţiei curenţilor de aer, norul de fum s-a deplasat spre mare şi nu spre partea continentală a Dobrogei. Acesta a fost şi motivul pentru care reprezentanţii Gărzii de Mediu nu au luat decizia evacuării populaţiei din zona Năvodariului sau a plajei. 
 
Tragedia din 2016: doi morţi pe platforma Petromidia
 
Nu este pentru prima dată când pe platforma industrială Petromidia au loc tragedii. La 22 august 2016, s-a produs un incendiu asemănător. Atunci, au explodat două rezervoare de azot şi o pompă de benzină de la Rafinăria Petromidia. Patru persoane au suferit arsuri în urma exploziei şi alte două au fost intoxicate cu fum. Întârzierea cu care au fost preluate victimele şi transportate la Bucureşti, din cauza faptului că elicopterele SMURD nu au putut decola de la Constanţa pentru că vremea de la Bucureşti nu le permitea aterizarea, a dus la decesul a două dintre victime. Una a murit la 23 august, având arsuri de gradul 3-4 pe 99% din corp, iar cea de-a doua la 18 septembrie 2016. Şi la acea vreme, Petromidia avea revizia generală efectuată, valoarea totală a investiţiilor realizate fiind de 82 milioane dolari. 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările