„Este o prietenie adevarată, sinceră şi curată definitiv, care nu poate fi atinsă sau murdarită, indiferent de cantitatea de lături cu care este împroşcată. Dar şi pe mine şi pe ea, despre tot ce se spune rău şi murdar, ne doare la bască”. O bască aparţine domnului Mihail Vlasov, şeful Camerei de Comerţ a României, şi cealaltă doamnei Mona Pivniceru, ministrul Justiţiei.

Pentru o prietenie descrisă atât de frumos, domnul Vlasov a făcut un gest total lipsit de eleganţă faţă de prietena sa:  a demarat a patra tentativă de preluare a Registrului Comerţului de la Ministerul Justiţiei şi readucerea sa în subordinea Camerei de Comerţ. La câtă treabă are acum cu ce-i prin CSM şi cu numirile de la Parchete, exact asta îi lipsea doamnei Pivniceru: să fie pusă să explice dacă e de acord sau nu cu transferul Registrului dintr-o bască în alta. De la basca de stat la basca privată. Aşa că doamna ministru, deocamdată, tace.

Domnul Vlasov nu operează nici acum direct, ci prin interpuşi. Şase parlamentari propun un nou proiect de lege, deşi în 2009 Curtea Constituţională a decis că o asemenea măsură este neconstituţională: un serviciu public nu poate fi încredinţat direct unei entităţi private, cum e Camera de Comerţ. Private şi irelevante, adaug eu: între 1 (unu) şi 3 (trei) la sută dintre firmele unui judeţ sunt membre ale Camerelor de Comerţ.

Expunerea de motive la noul proiect de lege e logoreică şi nu aduce nici un argument valid. O ia de la Cuza, trece prin interbelic şi ajunge la odiosul an 2002, când Adrian Năstase a luat Registrul de la Camere şi l-ar fi trecut abuziv la Justiţie.  Ce abuz? La vremea aceea era un scandal monstru în sistemul cameral, a cărui miză era tocmai controlul asupra banilor pe care îi producea Registrul. Îmi amintesc bine, câteva Camere judeţene chiar îşi luaseră libertatea de a sfida Camera Naţională şi nici nu mai trimiteau datele firmelor în sistemul centralizat. Năstase n-a făcut decât să ia ciolanul din mijlocul haitei şi să-l pună la adăpostul unei instituţii publice. Nu există nici o garanţie că lucrurile nu se vor repeta, când găleata cu 60 de milioane de euro va intra pe mâinile unuia ca Mihail Vlasov.

Un argument al iniţiatorilor e acela că o directivă europeană din 13 iunie 2012 ar permite ţărilor membre să-şi subordoneze cui vor Registrele Comerţului. Am citit directiva şi această afirmaţie e pur şi simplu o minciună. Directiva are drept scop interconectarea Registrelor Comerţului din toate ţările UE şi, văzând cam ce are de făcut fiecare stat membru, pot spune că ar fi o catastrofă ca Registrul să ajungă iarăşi pe mâna unei instituţii care nu răspunde decât în faţa lui Mihail Vlasov.

Un alt argument ar fi acela că şi în alte ţări Registrele sunt ataşate unor entităţi private. Un studiu comparativ făcut de Cătălin Predoiu când era ministru al Justiţiei arată că şi asta este o minciună. În absolut toate ţările UE Registrele de Comerţ sunt ataşate pe lângă instituţii publice.


În pofida scandalului public, doamna Pivniceru tace, dar nu poate să tacă la infinit. Odată şi odată trebuie să dea un aviz, pozitiv sau negativ, faţă de proiectul de lege depus la Parlament. Adică trebuie, cum ar veni, să-şi ridice basca de pe ochi.