Foarte matinală, vizita la Bucureşti a premierului de la Chişinău Maia Sandu l-a prins pe preşedintele român Klaus Iohannis între avionul care l-a adus şi-l va duce înapoi la Bruxelles, la un Consiliu European de criză, dedicat celor ce vor conduce Uniunea Europeană în următorii cinci ani. Şefa Guvernului Republicii Moldova vine la Bucureşti – prima vizită oficială în străinătate de la învestirea în fruntea noului Executiv – la o zi după ministrul ei de Externe, Nicu Popescu, şi la două zile după ce s-a încheiat cel dintâi mandat al României la Preşedinţia semestrială a Consiliului Uniunii Europene.

Maia Sandu este primită atât la Palatul Cotroceni, cât şi la Palatul Victoria, acolo unde, cu nici o lună în urmă, în calitate de lider al opoziţiei pro-europene din Moldova, nu avea mare trecere, în condiţiile în care fosta putere de la Chişinău se afla de mult timp într-o ipostază ingrată, sub sancţiuni europene din cauza derapajelor de la valorile democratice. Mai mult chiar, aminteşte sociologul Claudiu Degeratu, în ultimii ani „s-a transmis de la Bucureşti ideea că doar fosta majoritate parlamentară, partidul oligarhului Vladimir Plahotniuc, este bună pentru România, NATO şi UE şi oferă o politică anti-rusească în Republica Moldova”.

România, între Plahotniuc şi Moldova

A fost, de altfel, extrem de sonoră tăcerea prelungită a Bucureştilor de-a lungul primelor ore şi zile ale recentei crize din Republica Moldova, atunci când două garnituri politice reclamau funcţiile reprezentative în stat. Cu atât mai surprinzătoare este declaraţia de dragoste la adresa puterii de la Bucureşti rostită ieri de şeful diplomaţiei moldovene. Într-o conferinţă comună cu omologul său Teodor Meleşcanu, Nicu Popescu a vorbit despre o atitudine decisivă a României în tranşarea incertitudinii de la Chişinău, care ar fi ridicat standardul de aşteptare la nivelul schimbării puterii. Or, de fapt, reţinerea şi prudenţa autorităţilor române au fost zile la rând stânjenitoare. „România s-a ferit să deranjeze activitatea Partidului Democrat şi, în realitate, se pare că au fost multe interese de natură personală între Plahotniuc şi oameni politci din România”, comentează, pentru Deutsche Welle, Degeratu.

Preşedintele Iohannis cerea, în acel timp, un ”dialog responsabil între toate forţele politice, în vreme ce ministrul de Externe Meleşcanu trimitea la soluţia alegerilor anticipate, precizând că „nu există instituţia recunoaşterii Guvernului, există recunoaşterea unui stat”. De altfel, subliniază Degeratu, la început, „ambasadorul României nu a a vut nimic relevant de comunicat public şi nici mandat să îi întâlnească pe reprezentanţii noului Guvern”. Abia odată cu scrisoarea ambasadorilor occidentali, care vorbea explicit despre „guvernul legitim” al Moldovei condus de Maia Sandu, a avut loc şi repoziţionarea politicii externe de la Bucureşti de partea schimbării de putere. Între timp însă, Plahotniuc fusese denunţat ca indezirabil chiar şi de Kremlin.

„Declaraţia referitoare la poziţia României în timpul crizei a fost una de curtoazie”, explică, pentru Deutsche Welle, analistul de politică externă Raluca Răducanu, care aşază poziţia diplomaţiei române în limitele pe care i le oferă instrumentele dreptului internaţional: „Legitimitatea guvernării este dată doar de de Parlament, ca urmare a votului cetăţenilor, şi nu de voinţa altor capitale”, inclusiv în cazul uni „stat mic şi în mare măsură dependent de partenerii externi estici sau vestici”.

Gafa cu „războiul civil”

A stârnit, după conferinţa de presă de luni de la Bucureşti, valuri o exprimare nefericită a lui Nicu Popescu: acesta a vorbit despre războiul civil din 1992, în condiţiile în care există instituţii internaţionale care au recunoscut caracterul de agresiune rusească a acelui conflict din Transnistria. Formularea lui Popescu a fost interpretată prin cheia alianţei parlamentare încheiate de blocul pro-european ACUM, al premierului Maia Sandu, cu socialiştii filoruşi ai preşedintelui Igor Dodon. Dacă pe vremea regimului Plahotniuc circulase ipoteza unei federalizări a Moldovei de-a lungul Nistrului, ceea ce trebuia să alerteze Bucureştiul cu privire la pro-occidentalismul oligarhului pe care l-a favorizat, subiectul reorganizării statale nu mai este de actualitate la Chişinău. Cel puţin aşa a transmis luni Popescu. „Faptul că Popescu cere plecarea ruşilor din Transnistria este subiect separat de statutul regiunii”, spune analistul pe probleme de securitate Claudiu Degeratu, a cărui opinie este că, la Chişinău, „Guvernul nu îşi doreşte acum să întreprindă ceva nou şi serios în sensul acesta. Vor fi declaraţii, dar practic nu vor face mai nimic. Ambele formaţiuni politice, ACUM şi PSRM, se vor rezuma doar la ce scrie în acordul pentru formarea majorităţii”.

Raluca Răducanu crede că declaraţia lui Popescu, privind necesitatea retragerii armatei ruse de pe teritoriul Republicii Moldova, nu va aduce nimic nou în sensul depăşirii blocajului transnistrean, dar trasează linii clare de demarcaţie şi este, mai ales, necesară în contextul campaniilor de presă recente, care prezintă noua guvernare de la Chişinău ca fiind „guvernarea Kozak”, adică una impusă de la Moscova prin vicepremierul Dmitri Kozak, jonglerul Kremlinului pentru această parte a fostului imperiu sovietic.

În acest registru trebuie interpretat şi mesajul cu care Maia Sandu vine la Bucureşti, punctează Degeratu: noul Guvern de la Chişinău vrea sa menţină cursul relaţiilor, să continue toate proiectele începute, sa primească sprijin în plan european. Altfel spus, „vrea sa convingă Bucureştiul că nu are de gând sa îi aducă pe ruşi la masa deciziilor de la Chişinău”. Foarte probabil că Maia Sandu – care va merge la Bruxelles pe 4 iulie, joi – să îl roage pe Klaus Iohannis să îi facă acest serviciu de frate mai mare şi să transmită un mesaj şi celorlalţi lideri europeni, în pauze, pe coridoarele negocierilor pentru funcţiile relevante din UE.

Cristian Ştefănescu - Deutsche Welle