Amenzile pentru deranjarea vecinilor cresc de duminică. Cât vor scoate din buzunar petrecăreţii şi ce riscă cei care recidivează

Amenzile pentru deranjarea vecinilor cresc de duminică. Cât vor scoate din buzunar petrecăreţii şi ce riscă cei care recidivează

Cresc amenzile pentru vecinii gălăgioşi Foto: Shutterstock

Persoanele care îţi deranjează vecinii vor fi sancţionate de lege, cu amenzi mult mai mari sau muncă în folosul comunităţii. Legea care creşte de câteva ori amenzile pe care le riscă cei care fac gălăgie, fie prin muzică dată tare, ţipete sau prin folosirea bormaşinii, în timpul orelor de linişte sau chiar în afara acestora, a intrat în vigoare duminică.

Ştiri pe aceeaşi temă

În plus, repetarea faptei într-un interval de 24 de ore de la constatarea de către poliţie a contravenţiei va duce la amenzi mai mari şi la obligarea efectuării de muncă în folosul comunităţii.
 
Concret, tulburarea liniştii locatarilor în intervalele de linişte stabilite de lege este amendată cu sume între 500 şi 1.500 de lei. Apoi, dacă poliţistul este chemat şi constată iar aceleaşi fapte pe care le-a constatat/sancţionat în ultimele 24 de ore, atunci va putea aplica amenzi de la 2.000 la 3.000 de lei sau să oblige contravenientul să presteze între 70 şi 120 de ore de activităţi în folosul comunităţii. „(...) tulburarea liniştii locatarilor între orele 22:00-8:00 şi 13:00-14:00 de către orice persoană prin producerea de zgomote, larmă sau prin folosirea oricărui aparat, obiect ori instrument muzical la intensitate mare în localurile sau în sediile persoanelor juridice, în locuinţele persoanelor fizice sau în oricare alt loc din imobile cu destinaţia de locuinţe ori situat în imediata vecinătate a acestora”, prevede Legea nr. 61/1991. 
 
Totodată, persoanele care organizează petreceri private gălăgioase pot primi amenzi între 500 şi 1.500 de lei. În primul rând, amenda dată în primă fază va fi mult mai mare: între 2.000 şi 3.000 de lei. Mai departe, dacă poliţistul vine iar în termen de 24 de ore şi constată că făptuitorul persistă în a-şi deranja vecinii, va putea da o amendă între 3.000 şi 6.000 de lei sau obliga la prestarea de muncă în folosul comunităţii între 100 şi 150 de ore. „(...) organizarea de petreceri cu caracter privat şi utilizarea de aparatură muzicală la intensitate de natură a tulbura liniştea locuitorilor, în corturi, alte amenajări sau în spaţiu neacoperit, situate în perimetrul apropiat imobilelor cu destinaţia de locuinţe sau cu caracter social, în mediul urban”. Este important de reţinut însă că şi aceste amenzi vor putea fi plătite la jumătate, în 15 zile.
 

Atribuţii sporite pentru poliţişti

Poliţiştii se vor bucura de atribuţii sporite privind folosirea forţei sau legitimarea persoanelor fizice, de la sfârşitul acestei luni. Concret, oamenii legii vor putea folosi forţa (prin utilizarea forţei fizice, a cătuşelor, a substanţelor lacrimogene şi a substanţelor iritante) doar gradual, proporţional cu scopul urmărit şi, în orice caz, doar dacă astfel de utilizări ale forţei sunt precedate de o avertizare verbală. 
 
Apoi, o altă reglementare arată că poliţiştii pot intra în locuinţele oamenilor. Practic, aceştia vor putea să intre în locuinţe, folosind forţa. În plus, acest lucru va fi posibil şi fără permisiunea persoanelor care locuiesc în imobil. Totodată, o altă schimbare este detalierea mai clară a condiţiilor în care un poliţist poate legitima pe cineva. De exemplu: când o persoană încalcă dispoziţiile legale sau când încearcă să pătrundă sau se află într-un spaţiu în care accesul este controlat. În plus, amenzile pentru refuzul de a da informaţii pentru stabilirea identităţii vor ajunge la sume mari, sancţiunea fiind amendă între 500 şi 1.500 de lei. 
 
În final, mai sunt clarificate şi situaţiile când poliţiştii pot să ducă o persoană la secţie. De exemplu, când nu poate fi stabilită identitatea unei persoane sau aceasta refuză să se legitimeze.  
 
Faptul că poliţiştii au atribuţii sporite este salutat şi de către sindicatul poliţiştilor. „Noi (n. red. Sindicatul Naţional al Poliţiştilor) ne-am implicat şi am susţinut reglementarea legii. Este un lucru bun pentru cetăţeni, pentru că ştiu că cei care deranjează liniştea publică vor fi sancţionaţi, dar şi pentru poliţişti, pentru că vor putea efectiv să amendeze persoanele care încalcă legea. Cred că această creştere a amenzilor îi va descuraja pe mulţi să mai facă gălăgie, lucru care se întâmplă în mod frecvent, întrucât poliţiştii primesc multe solicitări pentru intervenţie de acest fel”, arată liderul sindical din poliţie, Dumitru Coarnă.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: