Schimbare de planuri în Bucureşti: creşele şi afterschool-urile rămân deschise

Schimbare de planuri în Bucureşti: creşele şi afterschool-urile rămân deschise

Într-o şedinţă specială convocată în această seară la ora 19:00, Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti a luat decizia de a schimba situaţia anterior anunţată a creşelor şi universităţilor.

Ştiri pe aceeaşi temă

Astfel, creşele şi afterschool-urile vor rămâne deschise. Pentru universităţi, decizia va fi luată miercuri, 21 octombrie. Conform purtătorului de cuvânt al prefecturii, decizia de a închide aceste instituţii „a fost o eroare materială şi s-a făcut o îndreptare” a acestei erori.

Practic, hotărârea de a închide instituţiile de învăţământ preuniversitar se aplică doar instituţiilor de stat, nu şi celor private.

În jurul orei prânzului, Ludovic Orban declara că afterschool-urile şi creşele nu se vor închide, deoarece „nu fac parte din activităţile care intră sub restricţii atunci când este depăşit indicele de 3 la mie”. Ulterior, prefectura Bucureşti a anunţat că toate şcolile din Capitală se vor închide, incluzând aici şi grădiniţele şi afterschool-urile.

Seara, preşedintele României, Klaus Iohannis, a condamnat într-o conferinţă de presă, atitudinea prefectului Capitalei la modul în care a reacţionat la situaţia pandemică din Capitală, precizând că este „inacceptabil” şi că „nu trebuie să rămână fără urmări”.

„Este de neînţeles că, deşi am văzut zilnic o creştere importantă a numărului de cazuri de infectare, şi era evident că această tendinţă va continua, la nivelul Capitalei nu a existat un plan coerent, comunicat în termeni clari, astfel încât populaţia să fie pregătită şi să ştie la ce să se aştepte” a spus preşedintele.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările