Primul centru drive-through din Capitală, la mare căutare. Baciu: „Există doze pentru toţi cei care vor să se vaccineze”

Primul centru drive-through din Capitală, la mare căutare. Baciu: „Există doze pentru toţi cei care vor să se vaccineze”

Foto Inquam Photos / Octav Ganea

Primul centru de vaccinare drive-through s-a deschis în Capitală, joi, la ora 8:00. Pentru a se imuniza, oamenii s-au aşezat la coadă încă de la prima oră. Andrei Baciu, secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii a mers în Piaţa Constituţiei şi a spus că există destule doze pentru toate persoanele care vor să se vaccineze.

Ştiri pe aceeaşi temă

Centrul are patru fluxuri şi vaccinul administrat este cel de la Pfizer. Acesta funcţionează între orele 8:00 - 20:00.

„Mecanismul este mult mai eficient pentru persoanele care nu ar putea respecta o programare din cauza programului încărcat sau imprevizibil de la serviciu. E mult mai util şi la îndemână. (...) Există suficient de multe doze pentru toţi cei care vor să se vaccineze. Rapelul poate fi făcut tot aici sau în alt centru unde se foloseşte acelaşi vaccin. Centrul va fi deschis până în septembrie, sperăm noi”, declarat Andrei Baciu.

GALERIE FOTO

Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii a precizat că autorităţile locale vor fi încurajate să deschidă cât mai multe astfel de centre de tip drive-through în toată ţara pentru a încuraja cât mai mulţi oameni să se vaccineze.

„Am avut o întâlnire la începutul săptămânii cu domnul premier Florin Cîţu la care au participat autorităţile locale, am încercat să îi asigurăm de tot sprijinul nostru pentru a organiza astfel de centre drive-through pentru cei cu program încărcat", a declarat Andrei Baciu, joi dimineaţă, în Piaţa Constituţiei, conform Digi24.

Imunizarea la centrul drive-thru din Capitală se face fără programare

Doritorii care au venit în Piaţa Constituţiei pentru a se imuniza trebuie să prezinte doar actul de identitate şi chestionarul de triaj. Vaccinarea se face fără programare, iar datele persoanelor imunizate vor fi introduse în Registrul Electronic Naţional de Vaccinare.

Agenţii de îndrumare a traficului vor asigura fluidizarea accesului către zona de triaj, vaccinare şi supraveghere post vaccinare, iar vaccinarea se face fără ca oamenii să coboare din maşini.

Foto Inquam Photos / Octav Ganea

Imagini din aceeasi galerie
  • Foto Inquam Photos / Octav Ganea
  • Foto Inquam Photos / Octav Ganea
  • Foto Inquam Photos / Octav Ganea
  • Foto Inquam Photos / Octav Ganea
  • Foto Inquam Photos / Octav Ganea
  • Foto Inquam Photos / Octav Ganea
  • Foto Inquam Photos / Octav Ganea
  • Foto Inquam Photos / Octav Ganea
  • Foto Inquam Photos / Octav Ganea
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările